Oxizi pe vuiet de frunze

Toamna aruncă rugină prin frunze
La poalele Catedralei,
Ca să înflorească hlamida statuilor
Într-o a doua venire
A ideilor absolute, căci adoraţia,
Rece, ambiţioasă, cu accente de luptă şi gheare
Se naşte doar în a doua parte a toamnei,
Când e vremea oxizilor în insomnii,
Când fumul, aburul şi ploaia
Joacă tontoroiul peste suflete ude,
Aducând intimidarea trandafirilor,
La adăpostul unor crengi heavy-metal,
Revărsând chitări din poduri şi albastru
Din călimara în formă de gheară
De leu, de vultur şi copită de taur,
Ca şi când hoţii de vârtejuri
Ar fi jefuit nemurirea cu cumpene
De fântâni de ape clare,
În care se spală luna pe picioare,
Ca să-i dea şi ea rădăcini şi aripi
Toamnei, apăsând talpa în vaduri de umbre.