Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2012

Copacul din tabloul cu îngeri

Imagine
În seara aceasta Andrei mi-a spus:
Tati, hai să ne uităm spre stele în sus !
Să vezi şi tu golul din cerurile grele,
Prin care Dumnezeu luminează de ele.

Nu, Dumnezeu nu aprinde stelele,
Nici nu ne întunecă nopţile, 
Ci stelele sunt găuri de sus
Prin care harul Domnului s-a adus.

Pe acolo coboară în fiecare seară,
Diafană, strălucitoare şi clară- o scară.
E scara cerului adevărată
Cu trepte după fiecare faptă.

Uite, nicio seară n-a fost mai frumoasă,
Decât seara asta, când tu ai stat acasă!
Nici o stea nu a mai luminat aşa,
Ca noaptea aceasta de îngeri grea.

Eu m-am uitat în sus şi n-am văzut stele,
Cu atât mai puţin scările spre ele,
Ba şi cerul mi s-a părut posac,
De parcă şi-ar ţine zăpezi în hamac.


-Uite, acolo, Dumnezeu pictează icoane pe sticlă,
Înmoaie stelele într-un cer plin de har şi de frică!
Simţeam în aer miros de mir şi gust de tămâie,
Ce peren îmi stăteau în gât, ca pumnul de cuie.

Îngerii se învârteau pe lângă Creator,
Agili, sprinteni, de ajutor şi uşor,
Aveau bidoane de culori imateriale,
Neşt…

Bă, fiţi nobili! Caragiale veghează dintr-o noapte furtunoasă!

Imagine
Aud că poporul român e incapabil să se ridice din propria-i agresivă şi neiertătoare pieire, fiindcă nu are calităţi cetăţeneşti, fiindcă este băşcălios şi uneori vulgar.
Aşa că, în minte cu domnul Caragiale, m-am gândit să aduc aminte şi că, mai pe scurt, suntem un neam de mitocani, de coate-goale, maţe-fripte, bagabonti, pastramagii, moftangii, ca avem lingoare fără ceferticat medical şi nu vrem să ieşim la ezirciţ, ba nu avem nici cine ştie ce ambâţ, iar la onoarea de familist, rezon! Desigur, până ne cunoaştem mai bine, până ne batem pe burtă şi ne spunem-bă, fiţi nobili, ce dracului!
Pe urmă, e foarte clar că e unii care mănâncă sudoarea poporului, care ar trebui să ajungă la cremenal.
Nişte scârţa-scârţa pe hârtie! 'I ştim noi! Mănâncă pe datorie, bea pe veresie, trag lumea pe sfoară cu pişicherlicuri... şi seara... se gătesc frumos şi umblă după nevestele oamenilor să le facă cu ochiul. N-ai să mai ieşi cu o femeie pe uliţă, că se ia bagabonţii laie după dumneata.
Dar când …

Cărţi Audio: I.L.Caragiale - 1 Aprilie (28.I.1979 )

Cărţi Audio: I.L.Caragiale - 1 Aprilie (28.I.1979 )
Mâine se sărbătoresc 100 de ani de când Ion Luca Caragiale a trecut în nemurire şi 160 de ani de la naşterea sa în această ţară.Deci , ori toţi să muriţi ori toţi să scăpăm, vorba celui ce simte enorm şi vede monstruos viaţa politică a românilor!(O probă audio în lectura lui Dem Rădulescu.)

Incertitudine

Imagine
Imi atarna la fereastra Iarba cerului, albastra, Din care, pe mii de fire, Curg luceferii-n nestire. Sufletul, ca un burete, Prinde lacrimile-ncete Ale stelelor, pe rand, Sticlind alb si tremurand. Scama tristetelor mele Se-ncurca noaptea cu ele, Genele lui Dumnezeu Cad in calimarul meu. Deschid cartea: cartea geme. Caut vremea: nu e vreme. As canta: nu cant si sunt Parc-as fi si nu mai sunt. Gandul meu al cui gand este? In ce gand, in ce poveste, Imi aduc aminte, poate, Ca facui parte din toate? Scriu aci, uituc, plecat, Ascultand glasul ciudat Al mlastinii si livezii. Si semnez: Tudor Arghezi

Cântec de dor de cei ce nu mai sunt

"Şi mi-e dor  de roşul măr din oglindă cu adevăr, Ce-l punea bunica-n cergă, rai de iarnă efervescentă."



Reazem aerul subţire
Cu răchite de omenire,
Reazem aerul mai gros
Cu brazde de om frumos.

Foaie verde , dor de ducă,
De fântână şi nălucă,
Mă doare un fum candriu
Pus în cerul vioriu.

Mă doare un coş de barză
Pus pe cucumeaua arsă,
De dor flămând de copii,
Fiindcă, maică, nu mai vii!

Înapoi în fulger bate
Dulce dor de bunătate,
Când bunica ne da lapte
Covăsit în oale sparte.

Mă doare lumina turmei,
Ce-mi lăsa doar praful urmei,
Către seară, dor de jar,
Prins din focul milenar.

Şi  ceapa spartă în pumni,
Zimbrule ce faci minuni,
Rumegând la sânziene
Ouă, jumări şi himere...

Doamne, dă viscol în Rai,
Foaie verde ca de nai,
Cumpănă de iezi şi fapte
Pune-n sufletele toate.

Şi mi-i scoate dor din dor,
Dunăre de adevăr,
În lumina dumnealor,
Aer sfânt într-un pridvor!

Aleluia, Sfinte icoane,
Mi-a dat aerul de foame,
Mi-a dat apa de izvor,
Să vă plâng în gând cu dor!

S-a spart tăcerea, s-a spart frica!

Dicţionarul meu enciclopedic al milei,
M-a făcut fratele grâului, tinei, făinei,
Mi-a dat rariştea în grijă, s-o fac ogor,
Să-mi vibreze inima şi pe stomacul gol.

Am fost şi sunt o aspră palmă
Dată tăcerii ce nu simte o rană,
De la bătrân, de la pupil,
Simt disperarea, e-al meu copil!

Rămân de pază, urlu pe creste,
Sunt lup din dacii aprigi-e-o veste,
Fiindcă în suflet ei îmi cresc toţi,
De la bunici până la nepoţi.

Lupt pentru ei, ca pentru mine,
Lupt pentru astăzi şi pentru mâine,
Creşte un prunc, dar creşte-l bine,
Nu-i da destinul ce nu-i aparţine!

Să spargem frica, tăcerea să crape,
Punţi între oameni şi pod peste ape,
Avem curaj, tineri suntem,
Ne batem pentru dreptul ce-l mai avem.


Păcate n-am, Domnu-i cu mine,
Haide să creştem ziua de mâine,
Să nu ne trecem, rupând din vise,
Să atacăm zări interzise!

CLOPOTE

Imagine
Lanţul florilor întrerupte,
Cătuşa ce doare într-un oraş mic,
Oraş cu stejari şi salcâmi
Şi clopote de biserici,
Chipuri de oameni asemeni nouă,
Toţi aşteptând de undeva
Inima care-l toarnă pe Dumnezeu
În forme de lavă,
Serii de câte două erupţii acordate
Pe câte un „te iubesc» zbuciumat.
Cu ochii
La tine mă pot uita cântec înserat.
Aştept scrâşnetul vioriu.
Ţine minte pogorârea din Fiu.
Clopotele rămase peste oraş,
Cu salcâmi şi stejari,
Singure alături de oameni.

Mori de frig

Imagine
Aveam atunci un chef nebun să strig
Arşiţa din ogorul meu din creier,
Ce născocea în zile  mori de frig,
Uimind înecurile ce le treier.

Şi încredinţam pământului mirarea,
Ciulind din şerpii nesătui cuvântul,
Când ridicam spre ceruri întrebarea,
De ce pe răi îi mai rabdă pământul?

Un singur leac primeam atunci de sus,
O ploaie caldă, ce-mi fărma genunchii,
Rupându-mi starea cu femeia fus,
Care tăcea, de mă dureau rărunchii.

Oh, prea-mireasmă a duhului zăpezii,
Ce-mi fluieri marmuri dintr-un soc sălbatic,
Tu mi-ai smintit şi iepurii şi iezii,
Tu, ciumă eşti, râzând exantematic!

Adâncul tâlc al drumului tău alb,
Cu felinaru-l caut, ciulind din şerpi cuvântul,
Prin pulberea perfectă de smarald
A ochilor ce consonesc pământul.

Şi chefu-mi trece parcă şi de zbor,
De cal, de iepure,de ied, de tot ponosul,
Fiindc-o secundă rupi din adevăr,
Şi-mi spulberi de prin lacrimi tot prisosul.
Imagine
Ionele, vor veni şi troienele!Postat de Editor pe 20 ianuarie 2012 Mai cunoscut giurgiuvenilor ca omul “de pe sticlă”, comunicatorul de mesaje al PNL Giurgiu, Ionel Muscalu, şi-a lansat vineri, 13 ianuarie, la ora 13 şi 13 minute, la Cafeneaua Artiştilor din incinta Teatrului “Tudor Vianu”, cel de-al patrulea volum de poezie intitulat  “Respir brume, beau zăpezi”.Volumul, precedat de “Războiul cailor pe pereţi” – 1997,„Baladele oraşului meu. Chipuri de prieteni” - apărut în 2000, şi “Ostatec la Ferestrele vieţii“ – în 2011, vine, pe lângă faptul că mângâie sufletul cititorului iubitor de lirism, să aducă şi o confirmare indubitabilă a valorii scriitorului care depăşeşte cadrul local şi intră în cursa pentru o recunoaşterea naţională, aşa cum preconiza încă de anul trecut editorul cărţii, conf. univ. dr. Constantin Stoenescu. Dar mai presus de toate, aşa cum ne-a mărturisit autorul, mai în glumă, mai în serios, vine să mângâie chiar sufletul autorului: “După atâtea funcţii administrativ…

Zăpezi de azur

Imagine
Când tu deschizi fereastra, În mine curg zăpezi, Albastre, înverşunate, Ca apele repezi.
Dragă femeie, în ierni patriarhale, Zăpezile-s în mine şi toamnele în vane, De aceea nu deschide, parfumul tău doboară, Prin lumea anodină trufia-mi de ocară.
Şi-n ospicii de nea, bucoavne se-nvechesc, Miroase şi pământul a vechi hrisov domnesc, Chiar de deschizi fereastra, ca pe-o poruncă nouă, Să scotocesc chinovii prin boabele de rouă.
Priveşte-mi întristarea, zâmbind a mântuire, Lumina strălucească  pe faţa ta, de tremur, Iară dogoarea vorbei, n-o lăsa să respire, Zăpezile sihastre ale vreunui cutremur!
Renasc aicea pricini, când tu deschizi fereastra, De aceea încă odată, cu  cerul te conjur, Priveşte-mă prin sticla-i, îngăduie şi, basta, Să curgă-n mine repezi, zăpezile de azur !

Memoria copacului

Imagine
Să cânt doborârea copacului pe care acum scriu,
Pe care tu acum citeşti foşnet de aspiraţii,
Stări de zig-zag din adâncul sufletului meu,
Din adâncul pădurii , de unde a venit,
Cetăţeneşte copacul, ca o pulsatorie stare a substantivului
Copac , limpezit în acţiunea practică
-Eu scriu pe el, tu citeşti în venele  mele
Tot sângele trecut al pădurii.

Miros a muşchi şi a izvoare până în omuşor,
Mă inundă-n capilare vinovăţia
De a-i fi luat lunii mâinile de pe munte,
Zădărât de umbra fecioarei deloc castă,
Fantastică memorie trebuie să aibă
Pădurea aceasta,
Care a umplut de mii de ani bibliotecile,
Vasele de lut
Şi minţile noastre schimbătoare!

Apelul președintelui PNL, Crin Antonescu, cu prilejul ”Mitingului pentru libertate”

“Dragii mei compatrioți,

Sunt doi ani de când în mintea multora s-a înfiripat o nedreaptă idee despre acest popor, pentru unii motiv de dezamăgire, pentru alții de dispreț sau de nedisimulată bucurie: aceea că românii nu vor ieși nicicând în stradă să protesteze, pentru că nu au curaj, pentru că sunt prea resemnați sau prea slabi; pentru că nu-și cunosc drepturile sau pur și simplu nu le pasă. Că România va rămâne surdă și tăcută oricâte abuzuri, oricât nedreptăți i se vor face, iar oamenii vor prefera să închidă ochii și să plece capul, oricâtă umilință și sfidare va manifesta puterea față de ei. Nimic mai neadevărat și nimic mai puțin onorant. Această idee însă a alimentat credința puterii că stăpânește România, că poate face orice și nimeni nu-i va sta în cale vreodată, că poate desființa statul de drept, că poate trece peste orice regulă a democrației și, mai mult, că poate călca în picioare demnitatea celor care trăim în această țară.

Propria noastră istorie ne arată că toți cei ca…

Din prea multă dragoste

Imagine
Din prea multă dragoste poţi greşi,
Poţi întoarce lumea pe dos
Ca pe  o piele de miel,
Neauzind disperatul deznodământ,
Al lumii tale, al mielului,
Din prea multă dragoste
Poţi închide ochii până la prăsele,
Dincolo de genunchi
Lăsând lacrimile să se reverse
Inundând clepsidrele, turlele, donjoanele,
Viorile, cerurile, macii, trandafirii şi cucii,
Mările, pădurile virgine cu toţi indienii din ele,
Din prea multă dragoste poţi opri sau schimba
Mersul trenurilor, vapoarelor, Titanicelor, istoriei,
Dar nu poţi uita ochii ei,
Inima ei bătând risipit,
Atunci când ţi-a spus la revedere
Din vârful degetelor
Cu care închisese casa de bani.
Din prea multă dragoste nu te poţi întoarce
Nici la zmeele copilăriei,
Nici la dragonii solzoşi şi de aur,
Fiindcă armura ta de inocenţă
Ai băut-o din prea multă dragoste!

Poezia, mai apetisanta decat sampania... | Opinia giurgiuveanului

Poezia, mai apetisanta decat sampania... Opinia giurgiuveanului


Poezia, mai apetisanta decat sampania...
Paharele de sampanie (rose) au ramas pline pe masa… Va vine sa credeti ca in Giurgiu, poezia lui Ionel Muscalu a fost mai apetisanta si mai spumanta decat sampania? Ionel Muscalu a comis-o din nou. Ionel Muscalu “si-a marcat” teritoriul literar giurgiuvean cu un nou volum de poezie – “Respir brume, beau zapezi”. Fix la ora 13:13, in ziua de 13, a fost sa fie sa se intample sa se cante lerui ler si sa se colinde steaua…Mircea M. Ionescu, Ion Gaghii, Constantin Stoenescu – sunt doar cativa dintre cei care au avut cuvintele pentru un laudatio, asa cum se cuvine in astfel de momente.Poate ca fiecare dintre cei prezenti ar fi avut de spus cate ceva – in primul rand despre… prietenul Ionel Muscalu si mai putin despre poetul Ionel Muscalu.Privirea poetului (sper ca n-a fost doar o inchipuire de-a mea), a fost indreptata patern si barbateste, aproape continuu spre Familie – careia i-a fost d…

RĂSĂRIT

Imagine
Dau de-a dura neputinţă şi spaimă
Acelor bufniţe care se cred ereţi
Şi-n zilele de toamnă deschid cramă
Boboc întru iubire pentru poeţi.

Rup bucurii cu dinţi de alabastru,
Şi le-ntorc jefuite ca pe foame,
Iar celor stând în albastru,
Le las nisipuri flămânde-n bastoane.
Cu ochii-aud lumini tot neculese,

Si daca in ierni zapada acum are o miza…

Motto:'' Sa tinem in noi un moment de reculegere si-n suflet sa ne ploua lacrimi amare pentru durerea semenilor nostri".


Si daca in ierni zapada acum are o miza,
Pasunile strivind si pestii de la rau,
O tara nu-i in ape, in cer si nici in grija,
Ci-n singura putere, deasupra mult de rau.



Obosit, gandind ca mine, cazand astazi din picioare,
Omorandu-ti astazi gandul, vrei sa strigi cu disperare,
Fiindca ai Lacrima pe fata, ochiul catre Dumnezeu,
Tu, prieten bun, desigur, simti la fel cum simt si eu,



Ei nu pot sa salte diguri la inecuri si-ntre spaime,
Ei ne ard acum copiii,aruncand cu ploi pe drame,
Cand tu iesi incet din glodul si pe malul revarsat,
Nu Speranta o vad in tine, tragedia n-am uitat!



Doamne, ei nu au dreptate! fie vrerile spurcate,
Caci nu si-au ajutat fratii, nici copiii cei firavi,
Doamne, trimite-le pace, ca sa aiba sanatate
Macar lor, batranii care inca vor sa fie bravi!



Bodoganind incet, plangand cu voce tare,
Cu ape tulburi, repezi , infipte pana-n soar…