sâmbătă, ianuarie 28, 2012

Incertitudine


Imi atarna la fereastra
Iarba cerului, albastra,
Din care, pe mii de fire,
Curg luceferii-n nestire.
Sufletul, ca un burete,
Prinde lacrimile-ncete
Ale stelelor, pe rand,
Sticlind alb si tremurand.
Scama tristetelor mele
Se-ncurca noaptea cu ele,
Genele lui Dumnezeu
Cad in calimarul meu.
Deschid cartea: cartea geme.
Caut vremea: nu e vreme.
As canta: nu cant si sunt
Parc-as fi si nu mai sunt.
Gandul meu al cui gand este?
In ce gand, in ce poveste,
Imi aduc aminte, poate,
Ca facui parte din toate?
Scriu aci, uituc, plecat,
Ascultand glasul ciudat
Al mlastinii si livezii.
Si semnez:
Tudor Arghezi

2 comentarii:

£αvi spunea...

ce frumoasa e poezia!

ionelmuscalu spunea...

Ca aproape toate poemele maestrului Arghezi! Salutari!

O poveste despre cer

         Când eram copil mergeam des la ţară. La ţară însemna libertate cu program de masă şi atenţie la cer. Dacă era vară, trebuia să...