miercuri, octombrie 28, 2009

De ce nu îl suport pe Traian Băsescu?

Nu îl suport pe Traian Băsescu.
Nu îi suport gaşca de ciraci, răspândaci, suflători în ureche şi specialişti în apariţii televizate.
Nu îi suport gloata care stă în spatele lui şi fură ţara până la os.
Nu îl suport pe Traian Băsescu, mai ales din cauza Elenei Udrea, a Monicăi Iacob Ridzi, a lui Gheorghe Pogea, a lui Radu Berceanu şi a altora.
Nu îl suport pe Traian Băsescu, pentru că în 2004 am muncit pentru el.
 Am muncit pe brânci, până dimineaţa. Am muncit cu toţi liberalii şi i-am urcat în spatele nostru pe PD, ca să îi trecem râul.
PD-ul avea atunci 6%.
Şarpele crescut la sân muşcă.
A muşcat încercând să distrugă PNL-ul, un partid de tradiţie, condus extraordinar de bine de către Călin Popescu Tăriceanu.
Tăriceanu l-a tăvălit efectiv pe marinarul Băsescu, utilizând diplomaţia, politeţea, onestitatea, bunul-simţ.
Nu îl suport pe Traian Băsescu, fiindcă se joacă de-a Dumnezeu într-o găleată cu apă.
Nu îl suport pe Băsescu, pentru că în timp ce guvernul Tăriceanu se lupta cu puhoaiele pe bune, el îşi punea un fes pe cap şi se plimba prezidenţial.
Nu îi suport fesul, fiindcă nu există fes prezidenţial, nu există în uzanţe,  iar mie mi-ar fi plăcut să ştiu că cel care mă reprezintă, mă reprezintă elegant, chiar şi atunci când eu nu pot fi elegant.
Nu îl suport pe Traian Băsescu, pentru că  aduce golănia la rang de politică de stat, deşi nu este nici pe departe aşa cum vrea  să pară, promovând  băşcălia şi demagogia.
Nu îl suport pe Traian Băsescu, pentru că a distrus educatia României.
Nu îl suport pe Traian Băsescu, pentru că o pune pe Elena Udrea să se tragă din el, iar ea o face public.
Pentru că mai am un milion de motive pentru care nu îl suport pe Traian Băsescu, mă opresc aici, cu gândul că va mai urma.
Totuşi...
Nu îl suport pe Traian Băsescu, pentru că se filmează când bea şpriţ şi se urcă la volan. Aşa, ca să ne arate că el este preşedinte.
Şi încă una: nu îl suport fiindcă a reuşit să pună pe toată lumea să se certe cu  toată lumea în România, în timp ce toţi avem o stare mizerabilă de trai.

4 comentarii:

Anonim spunea...

(formularea si tonul lasa de dorit, intentia insa este buna :)
PT TOTI SOFERII, in ultima vreme pretul barilului de petrol s-a redus la jumatate, astfel ca de la 140 dolari a scazut la 70 si totusi, benzina si motorina a scazut cu doar 1 leu. E BATAIE DE JOC pt ca guvernul tine taxele si accizele la fel de mari, iar statiile Peco nu vor sa renunte la preturile practicate, avand un profit urias. Daca ei isi bat joc de noi, haideti sa-i boicotam. S-A DECIS CA IN ZILELE DE 27,28 29 OCTOMBRIE TOTI SOFERII CARE VAD ACEASTA MIZERIE SA FACA FRONT COMUN SI NIMENI SA NU ALIMENTEZE MASINA SI SA NU CUMPERE NIMIC DIN STATIILE DE CARBURANTI. SPERAM CA PRIN ACEST MOD DE PROTEST SA-I PROVOCAM SI SA VEDEM O REACTIE POZITIVA A ACESTUI GUVERN CARE CONTINUA SA ISI BATA JOC DE NOI! daca sustii ideea (si chiar daca nu o sustii ), da mai departe! -

Constantin Ioan BRINCUS spunea...

Ionel,

Considerand ca inca ma mai tii minte, sunt de acord cu ceea ce spui tu, ba mai mult, adaug si asta:
http://constantin-brincus.blogspot.com/2009/09/stim-cu-totii-cat-de-departe-suntem-la.html

Tu ce spui????

Anonim spunea...

e bine ca in general avem aceleasi idei, sa vedem ce o sa iasa.

Unknown spunea...

Multumesc Costi, multumesc si celor anonimi. Costi, sigur ca imi amintesc si ma bucur ca avem in continuare preocupari politice comune si constante, neatinse neaparat de trecere, oricare ar fi ea. Ma bucur de faptul ca ne intalnim prin puterea aceasta virtuala a comunicarii, care, fara noi, nu ar insemna nimic. Multumesc si pentru sms , voi suna atunci cand ajung cu timp prin Bucuresti. Ionel Muscalu

EDRAH_Giurgiu PHASE I