miercuri, octombrie 21, 2009

Limba secretă a Zagrebului

 Am avut o întâlnire cu cinci persoane cu dizabilităţi mintale într-un apartament din Zagreb, în care ei încearcă să îşi ia viaţa în serios şi de la capăt. La finalul întâlnirii toţi cinci îmi spun boc, boc, boc, boc, boc. Mă gândesc la faptul că eu nu  sunt Boc, aşa că singura explicaţie este aceea că domnii şi doamnele din Croaţia îl cunosc pe marele nostru actual fost prim-ministru Boc şi  vor să le vorbesc despre el. Scap uşor. Doamna director a NGO-ului care se ocupă  de aceştia mă lămureşte: Boc în croată înseamnă la revedere. Dacă aş fi ştiut mai demult, aş fi vorbit în croată politica naţională, ceva de genul: boc, gospodine Bocom! sau simplu: Boc, Bocom! Voi reveni cu amănunte.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Cred ca este o usurare de moment. "Salutul" firesc al croatilor este pentru noi o piatra de moara de care nu am scapat si, cel putin până la alegeri, sau mai exact până după alegeri, nu vom scăpa. Sper ca, atunci, să putem spune "Boc om", desi om este mult spus pentru acest demis şi interimar premier.Din pacate, in Romania se vorbeste o limbă nouă de lemn prin care se doreşte amăgirea românilor cinstiti, dar atenţie, nu şi creduli. Un personaj din Diavolul şi bunul Dumnezeu al lui J P Sartre spunea: Când se războiesc bogaţii, cei ce mor sunt săracii. Ce s-ar face bogatii dacă nu ar mai exista "săraci". Cine sa mai "moară" pentru ei?! Dacă nu se va schimba ceva, s-ar putea să nu mai aibă cine sa "moară" pentru aceşti "războinici" ai luminii.

EDRAH_Giurgiu PHASE I