luni, octombrie 12, 2009

Prezentul de mâine

Am stat la masă cu prezentul de mâine.
Am tăcut fiecare cu respectul afectuos, pe care şi-l creditează toţi cei care abia se văd pentru prima dată sau care se zăresc de la distanţă, dar par a avea ceva în comun.
Ne-am cercetat aşa cum mi-am cercetat nevasta, pe care, când am sărit-o,
am sărit-o dinadins, ca să mă întorc la ea cu şi mai întreg aplomb, cu şi mai nezgârcită plăcere.
Era seara desigur.
Apoi se liniştea lintiţa zbătută de penele lebedelor pe lac şi se făcea întuneric. Doar luminile pentru elicoptere mai pluteau deasupra ceţii din redută.
Mai încolo, trecutul se spoia în culorile păcii, deşi gemea de cât război făcuse şi se dădea drept campionul înţelegerii verzi închis.
Fiul meu surâdea, ba chiar râdea ferm, cu toţi dinţii lui albi, imaculat visând beatitudinea copilăriei.
Eu, în întunericul verde, brăzdat de scurtele flah-uri pentru elicoptere mă gândeam la cheia galben bronz pe care o ţinusem de gât vreo 14 ani, apoi mi-am întins gâtul să văd.
Mai încolo, unul cu un satâr al ipocriziei şi al virilităţii expuse mefistofelic, mă apără de propriul meu viitor-trecut.
Mă uit cu atenţie în punga neagră şi văd prezentul de mâine, râzând cu mine.
E clar, că fără noapte, nu am vedea strălucirea stelelor şi nici nu am simţi răcoarea revigorantă a mâinelui dimineţilor.
Atunci l-am luat de gât pe prezentul mâine cu optimism, aşa ca să am ce face...

Un comentariu:

Anonim spunea...

la treaba, ionele, ca e nevoie de voi frate!

Seară de vară

Patru păsări de aur în colțuri, Coperți de saftian, Cartea tulburătoare a însuflețirii, Nimic mai mult, nimic mai puți...