Pe dinăuntrul clipei mele sparte
De punţi senine ne-nroşite-n vin
Cresc iar Bizanţuri fără vreo Sofie
Şi turci harapi năluci şi muezin.
Rezervele de hipodrom aglomerate
De nechezat de-a berbeleacul dans,
Îmi cresc în circularele secunde
Înjunghieri de vifor pe dinăuntru ars.
Cătând cu ochiul pridvoarele de ore
Brânduşele de taină şi zefir,
Scântâietoare-nscrisuri riscă hore
Cu sâni ţesuţi ca stele-n coviltir.
Un cer de ani iubiţi setos, răzleţ,
Cu curcubee de culori-mătase,
Adeveresc obsesii ce-ndrăznesc
Să le adii nedureros prin oase.
Şi-n spaima mea de ceruri poliflore,
Nebune lacrimi ca un junghi de tei
Îmi viscolesc dureri plecate-n ore
Şi spartele secunde eu le-nchei.
Un timp de panici sigilate-n pripă,
Lupul-amuşinând,
Cântând în poarta vieţii de risipă,
Eu, doar poetul, prevestesc un gând.
Un gând rotund de aspră încercare
Pe care, visător, o tot sporesc cu dor,
Din suburbii de forfote solare
Să izbucnească-n trupu-mi adevăr.
2 comentarii:
Sa intelegem ca ale dvs. clipe sunt ucise bizantin?
Am remarcat reperele temporale din fiecare strofa: clipe sparte, circulare secunde, pridvoare de ore, un cer de ani,dureri plecate-n ore, secunde sparte, timp de panici sigilate...
original si cu nerv...
Pare a fi răscruce, la un timp de drumuri,
Zău, chiar că aş crede, dar este hilar!
Mai degrabă spune-mi, cum ar fi pământul
Fără de poetul ce –şi dedică azi
Adevărul aspru, dar şi timpul clar,
Ce al clipei sale nu e în zadar?
Versul tău ce saltă chiar şi coviltirul,
Sub al soartei clipe raze de-nţeles,
Îmi înnoadă –n gâturi ne-nţelese umbre,
Ce –îneacă-n râuri spartele secunde.
Trimiteți un comentariu