luni, august 02, 2010

OSPĂŢ DIN MINE


Inima mea, triunghi lustruit de secrete,
Mă îndeamnă să las ferestrele deschise erete,
Iar pasul meu larg, ce n-are loc pe strâmtul trotuar,
Rupe pantoful în bucăţi de zdrenţe şi-ntinde luceafăr
lângă estuar.
Din inimă-mi saltă sălbatice poveşti,
Cu alfa şi omega - sigilii boiereşti.
Iar umbletul mă poartă spre poarta abruptă
A portului din Dunărea guralivă şi suptă
De mare mai la vale de insule cu chenare
De pomi teutoni şi plopi plini de viţă şi sare,
Oglinda de groază a pâclei sigiliu
Mi-aduce aminte vers de Vergiliu,
Iar cadou de-a berbeleacul tipsia cu iele,
Ce-n culori dezbrăcate dansează-n poiene.
Interstiţiile de zor prinse-n oase
Îmi aminteau de rodii zemoase
Din limba de chihlimbar ce mă mărturieşte,
Eu, nesocotit, rup din inima mea haiduceşte,
Doar vouă să vă las munca mea,
Cerând în schimb doar timp să pot lucra.

2 comentarii:

Karla spunea...

Un poem al generozitatii, al daruirii de sine... enfin, c'est ce que je comprends...
Putini oameni pot sa rupa din inima lor "haiduceste"... cat mai exista astfel de oameni, mai exista lumea...

ionelmuscalu spunea...

Multumesc,domniei voastre Karla, pentru generozitatea unor astfel de cuvinte si a timpului pe care ni-l daruiti, ca sa putem lucra!