miercuri, august 18, 2010

SALCÂMUL



















foto: isabellelorelai.files.wordpress.com

Zer mult a dat salcâmul astă vară

să ţină boii popii pe pământ

şi ramurile bat încet spre seară

să nu se-audă cântec după cânt.


De-atâta zer mâncat-au nopţi terestre

cu lună plină ţărmurită-n crâng

şi umbra stelelor cădea pe la ferestre

ca să răspundă fetelor ce plâng.


Poeţii şopteau uimiţi, chiar cu mânie,

că zer aşa nu a mai curs demult

şi ceaţa o vindeau pe-o duşcă mie

şi-o pipă cu tutun nedat la vânt.


Îndrăgostiţii chiar plângeau cu zeruri

în dimineţi de Kenny Rogers gri.

Făcea mişto de ei în multe feluri

salcâmul despre care vă vorbii.

6 comentarii:

Wohin spunea...

frumos:)

Karla spunea...

Habar n-am cum sunt diminetile de Kenny Rogers gri, dar poemul m-a uns la suflet ca mierea de salcam.

Un copac romanesc, salcamul: n-am vazut unul in Franta; nu-mi explic misterul absentei...

ionelmuscalu spunea...

multumesc, mi-e greu sa raspund unor comentarii atat de laconice, altfel!

ionelmuscalu spunea...

am de gand sa scriu o padure de miere salcamica intr-un pamant nefertil, dar romanesc!

Metaxa spunea...

Ionele... jos palaria. Pot sa-ti spun Maestre? Nu te superi pe mine?
Un astfel de salcam ar trebui plantat la pritvorul fiecarui suflet de roman.

ionelmuscalu spunea...

domnu' Metaxa, pentru cine nu stie, acesta e numele de familie al acestui grec de neam bun romanesc, dvs. puteti zice orice, fiindca am vazut eu cand ati plantat salcami si v-am si filmat si nu numai din motivul acesta, multumesc!