foto: isabellelorelai.files.wordpress.com
Zer mult a dat salcâmul astă vară
să ţină boii popii pe pământ
şi ramurile bat încet spre seară
să nu se-audă cântec după cânt.
De-atâta zer mâncat-au nopţi terestre
cu lună plină ţărmurită-n crâng
şi umbra stelelor cădea pe la ferestre
ca să răspundă fetelor ce plâng.
Poeţii şopteau uimiţi, chiar cu mânie,
că zer aşa nu a mai curs demult
şi ceaţa o vindeau pe-o duşcă mie
şi-o pipă cu tutun nedat la vânt.
Îndrăgostiţii chiar plângeau cu zeruri
în dimineţi de Kenny Rogers gri.
Făcea mişto de ei în multe feluri
salcâmul despre care vă vorbii.
6 comentarii:
frumos:)
Habar n-am cum sunt diminetile de Kenny Rogers gri, dar poemul m-a uns la suflet ca mierea de salcam.
Un copac romanesc, salcamul: n-am vazut unul in Franta; nu-mi explic misterul absentei...
multumesc, mi-e greu sa raspund unor comentarii atat de laconice, altfel!
am de gand sa scriu o padure de miere salcamica intr-un pamant nefertil, dar romanesc!
Ionele... jos palaria. Pot sa-ti spun Maestre? Nu te superi pe mine?
Un astfel de salcam ar trebui plantat la pritvorul fiecarui suflet de roman.
domnu' Metaxa, pentru cine nu stie, acesta e numele de familie al acestui grec de neam bun romanesc, dvs. puteti zice orice, fiindca am vazut eu cand ati plantat salcami si v-am si filmat si nu numai din motivul acesta, multumesc!
Trimiteți un comentariu