era o lună plină

Se făcea că era o lună plină,


Aia bătrână începea să ne ţină

O slujbă psaltită şi-o poveste de demult

Cu iele şi zodii şi pământ de pământ.



Ăla batran inţepa încet cu sula.

Trăgea aţa aşa de la subţire la gros,

Făcea hamul puternic pentru Sava nebuna

Să nu mai fugă şi s-o rupă la os.



El tăcea, nu s-asculte, ci să dea răspuns,

De nu s-o potrivi povestea –ndeajuns,

Ca să aibă el ultimul cuvant,

Orice ar fi fost, dar pământ de pământ



Apoi şi ea lua aţa aia tare din cui,

Nu ca să coasă, ci ca s-o dea lui,

Ca să aibă el aşa încă odată cuvânt,

Când tăia-n patru mămăliga rostind legământ.



Luna plină creştea către cer,

Noi mestecam încet şi tăcut şi stingher,

Apoi unul râdea aşa pe-nfundate,

Ăla bătrân îl ardea peste spate.


Toţi ne gândeam nu la ce o să fie ,

Ci la ce fusese, la câtă urgie

Rupsese carne din trupurile noastre.

Pământ din cuvânt şi cuvântul din astre.

Comentarii

Luisa Pirvan Nerut a spus…
Sunt poezii la care nu poti comenta, ca si cum toate cuvintele limbii romane s-ar fi terminat la punctul de final al versului, si-atunci, nu-ti ramane decat sa taci lasand linistea sa se aseze. Si-atat.
ionelmuscalu a spus…
Mulțumesc foarte mult! Si atât!

Postări populare de pe acest blog

Poezia ca spectacol, Prefaţa la Poeme din luna îngerului risipitor de Alex. Ştefănescu

Afară

Omul cu ochii mari și inima rotundă (Un fel de prefață care pictează zâmbetul pe față)