Z
Când tu deschizi fereastra,
În mine curg zăpezi,
Albastre, înverşunate,
Ca apele repezi.
Dragă femeie, în ierni patriarhale,
Zăpezile-s în mine şi toamnele în vane,
De aceea nu deschide, parfumul tău doboară,
Prin lumea anodină trufia-mi de ocară.
Şi-n ospicii de nea, bucoavne se-nvechesc,
Miroase şi pământul a vechi hrisov domnesc,
Chiar de deschizi fereastra, ca pe-o poruncă nouă,
Să scotocesc chinovii prin boabele de rouă.
Priveşte-mi întristarea, zâmbind a mântuire,
Lumina strălucească pe faţa ta, de tremur,
Iară dogoarea vorbei, n-o lăsa să respire,
Zăpezile sihastre ale vreunui cutremur!
Renasc aicea pricini, când tu deschizi fereastra,
De aceea încă odată, cu cerul te conjur,
Priveşte-mă prin sticla-i, îngăduie şi, basta,
Să curgă-n mine repezi, zăpezile de azur!
6 comentarii:
Superbe versuri, se vede că puneţi suflet în ceea ce faceţi. Vă rog foarte mult să îmi vorbiţi, cum pot spune? Ca şi cum aţi vorbii cu un vechi prieten. Eu vă datorez dvs. respect, ţinând cont în primul rând de faptul că aveţi o vârstă mai mare decât a mea.
Multumesc de vizita:D:) Minunate poeme! toate cele bune:D:)
Hola Ionel, poezia ta este minunat!
Foarte dulce.
îmbrăţişări din Argentina.
@Kyky: Aici suntem prieteni de poeme, ne datoram respect talentului sau curajului de a scrie, nu varstei. Multumesc pentru comentarii!
@C.L.M.: Toate cele bune si dumneavoastra! O zi cu muza... aducatoare de inspiratie, va doresc!
@Carolina: Multumesc pentru mesaj! Salutari, Carolina, din Giurgiu -Romania!
Trimiteți un comentariu