miercuri, septembrie 14, 2011

Chirurgie

Mă dor în coastă lupte telurico-celeste,
Sunt martorul perfect al legendarei fapte,
Ce-o are Domnul şi-n clipele aceste,
Cu cel ce nu mă lasă să beau prea multe ape.

Şi taina aceasta a vrajbei, se zbate ca să iasă,
Să treacă-n nesfârşire pe pânza unui pictor,
Cu stropi de argint să fie  pe pânză înţeleasă,
Când se suspendă sufletul atât de tandru în vifor.

Cum poţi învinge oare atâtea umbre largi,
Ce îşi dispută veşnic o mână de pământ,
Cu flinte de alabastru trăgând în mine tărgi,
De sânge şi lumină, copil ce nu mai sunt?

Semeţ eu înalţ rugi, tristeţi ca din genune,
Văzându-mă trecut şi gârbovit de lume,
Adaos un fular, julit în coate iar,
Fantastă pactizare cu sfinţi de calendar.

Şi atunci mă uit în sus şi strig: -Juma-juma!
O coastă e o luptă, dar asta-i umbra mea!

3 comentarii:

fêrlyvictoria spunea...

follow you
http://reverseobrlife.blogspot.com/

```*Wo [-] In*``` spunea...

frumos, frumos...m-am chinuit sa scriu mai mult de atat dar chiar nu am cuvinte...sunt unele din putinele poezii care imi plac cu adevarat...

O zi buna!

ionelmuscalu spunea...

@ Wo-In: Multumesc, atat de multumesc, fiindca alte cuvinte nu pot sa va transmit!

De ai putea

Să ții cu tine sufletul aproape, Să-l bucuri cu pădure și cu ape, Cu flori să îl dezmierzi în orice vis Și-n inimă să-ți faci un paradis....