vineri, septembrie 09, 2011

Luminatorul



Si acum, dragule, sa te mint,
asa cum de luni bune simt:
esti o pansea care panseaza,
o stima care doar stimeaza,
ba, uneori, danseaza,
cu umbra sa.

Apoi, oricata apa as bea,
tu tot ramai in setea mea,
nenorocit dupa ceva... ca pielea ta,
respiri prelung din glezna doar
arhitecturi, ciuturi macar,
de la fantani.

Zgarcit in dor, dar pus pe-o chifla,
strajind la nori cu pax americana,
visezi eresuri duse-n pripa,
inteleptind ca pax romana,
stiinta dreptului de carte
pe mai departe.

Fiindca tu ai dreptul la dreptate,
dragostea fiind cea care te imparte
intre-o goana sfanta, brazi si mir,
ca tu incet sa te zefiruiesti de la zefir,
sa te curgi prin rauri in merinde,
umbra mea sa te preseze unde te prinde;

Acum , dragule, am sa te mint,
fiindca iubirea asta eu chiar o simt!

4 comentarii:

Luisa spunea...

"Apoi, oricata apa as bea,
tu tot ramai in setea mea,
nenorocit dupa ceva... ca pielea ta"

Stii cum sa faci cititorul sa coboare in el... Frumoasa intreaga poezie, insa versurile alese mi-au mers la suflet. Felicitari, Ionel!

elena chiriac spunea...

și-apoi, fântâna cui o-mparți
trecând nepăsător spre marți,
cu pielea sângerată-n spini
și-n închinări la heruvimi?
când umbra ta-un semn de carte-
aprinde florile presate
și curge spre singurătate,
departe-n ieri, tot mai departe...

cu prețuire pentru vers...

ionelmuscalu spunea...

@Luisa:Multumesc, Luisa! poemele tale sunt insa mai ceva, asa, pline de sensuri si de trup astral...

ionelmuscalu spunea...

@Elena Chiriac:
Un semn de carte, trecere,
Fantână în cer - petrecere,
Ruptă din floare îngerească,
Aceeaşi carte stă să crească...

Mulţumesc pentru joc!

Zi de poezie cu miros de zaibăr copt

Dimineața era caldă ca cearceaful pe care dormisem. Nici un fior, nici măcar în frunze, nicio șoaptă divină de vânt nu mișca vreun fir de i...