Luminatorul

Si acum, dragule, sa te mint,
asa cum de luni bune simt:
esti o pansea care panseaza,
o stima care doar stimeaza,
ba, uneori, danseaza,
cu umbra sa.

Apoi, oricata apa as bea,
tu tot ramai in setea mea,
nenorocit dupa ceva... ca pielea ta,
respiri prelung din glezna doar
arhitecturi, ciuturi macar,
de la fantani.

Zgarcit in dor, dar pus pe-o chifla,
strajind la nori cu pax americana,
visezi eresuri duse-n pripa,
inteleptind ca pax romana,
stiinta dreptului de carte
pe mai departe.

Fiindca tu ai dreptul la dreptate,
dragostea fiind cea care te imparte
intre-o goana sfanta, brazi si mir,
ca tu incet sa te zefiruiesti de la zefir,
sa te curgi prin rauri in merinde,
umbra mea sa te preseze unde te prinde;

Acum , dragule, am sa te mint,
fiindca iubirea asta eu chiar o simt!