miercuri, septembrie 18, 2013

E prea...

E prea devreme să-ţi spun că am murit,
dar urlă şi vântul
și cer negrăit,
iar clopote bat
din cutremur Pământul,

E prea curând să-ţi spun ca m-am dus,
dar iarba-i uscată
şi frunzele nu-s,
iar ploile plâng
peste lume tot timpul.

E prea de tot să știu că dispar,
dar nu mai am flori
și degeaba tresari,
când țepii-n fiori
alungă orândul.

E prea devreme,
dar nu e târziu
şi nu-i prea curând,
cât încă mai scriu
şi pot să-mi spun  gândul.

Niciun comentariu:

Zi de poezie cu miros de zaibăr copt

Dimineața era caldă ca cearceaful pe care dormisem. Nici un fior, nici măcar în frunze, nicio șoaptă divină de vânt nu mișca vreun fir de i...