Băi, ce bucurie îmi strânge pleoapele!
M-am împrietenit cu o flacără din fulger
Şi nu mai pot privi lumea
Decât cu sămânţa gândului
Şi asta doar câteva secunde ochioase,
Visător şi imitativ de grase,
Încât firescul muştelor
Îmi bâzâie cu tranzistorii lor
Prin gene.
De parcă aş avea o mie de antene.
Firesc,orice creangă,orice frunză,
Orice petic de cer face pasul
Înăuntrul meu ca un dans al coşmarurilor,
Ca un tango intuitiv al esenţei profunde.
A înţelesului lucrurilor.
Vino, nume al sensului şi da-mi coroană,
Aleargă-mi hrana printre papile
S-o pot pipăi aproape acvatic,
Ca pe-o stea amestecată în unde de lac de întuneric,
Când mă inundă vântul rupând ciulinii,
Alungând liliecii din peşterile gândului meu,
Într-un zbor al etichetelor roşii,
Lipite de fructele fără preţ din coşul mamei!
Vino şi colorează-mi de sens singura femeie,
Singurul sărut şi singura arătare de astru
Sihastru! Pe zi şi prin Soare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu