marți, septembrie 03, 2013

Când vine toamna

Când  vine toamna,
Mi-e dor de bunici,
De fumul din vatra,
De fructele mici,
De roșiile mari si perele tari,
Mi-e dor de nașterea fiului  iar,
Vad căruțele rare trecând  spre istorii,
Ma uit după cai si simt alegorii,
Vad cerul si știu ca grauri, prigorii,
Se aduna sa atace via si pomii,
Dar azi am dead-line
La o lucrare urgenta,
Pe sus vad cinci berze 
Ocolind repetente,
Maternitatea incendiata
De-o asistenta fumătoare,
Iar lucrarea aceea nu suporta răbdare,

Când vine toamna
Mie mi-e dor de ciulini,
De câmpul miriște,  de  mine copil,
Simt pita crescuta in cuptor pe coceni,
Aud  clopoțelul, cu care mama ma chemi,
Mi-e dor de prieteni, de must si pastrama,
Știu cum se prepara, cum se scoate din zeama,
Cum trebuie pusa sub sa de armăsar,
Când si inorogul  mi se întoarce in hambar,
Mi-e dor de păstrugă, de somn sau de cega,
De crapul de japca,  dar toamna funebra
Își plimba în zări depărtate visarea,
Cu Isis la masa îmi împarte chemarea
In cartuș hieroglif îmi scrie dorința,
Pe zid de altare sa-mi răsară voința.


Când vine toamna
Mi-e dor de pătulele pline 
Prin care măsuram împreună cu tine
Tot grâul din ceruri și macii din buze,
Le știam pe dinafara grăind cucuruze,
Mereu ezurucuc, gata sa ningă
Cu funigei din iarba care deschingă
Călărețul din sa si șaua din zi,
Alergând prin lanuri albastre de vii,
Cu struguri plini ochi  de păcatele grele,
Ce zac in butoaie, zdrobite de iele,
Vrăjite zburând prin poienile sterpe,
Vaporoase la trup si la minte șerpe,
Gata sa-mi ia cămașa de zale,
Ce mi-o croisei din săruturi finale,
In fiece noapte sub spuza de stele.

Când vine toamna mi-e dor de pământ,
De ploile reci, de lutul arzând,
Frământat de picioare, de copite, de roti,
Întors pana in oasele albe de morți,
Cu tot cu salcâmul de cruci si păcate,
Mi-e dor de iubirea de clipa ce poate
Întoarce la viata si ogor, dar si sfinți,
Cu lumânarea de seu, cu lumini din părinți,
Cu dangăt  de clopot  in faptul de seara,
Miroase a lapte prins in albioara
Si a mămăligă cu oua fierte in mălai,
Il vad pe bunicul cu sfoara de rai,
Ce si-a luat-o de viu, ca fusese voinic
Si chiar si cu Donul se luptase un pic,
Il vad cum se apleacă peste mămăligi,
Sa le împartă corect la cei mici...

Si atunci peste casa inflorește iar mărul,
E din nou lunga toamna si-mi umple pridvorul
Cu tot ce e bun, rezistent si gustos,
cu suflet de om mereu mai frumos! 





Niciun comentariu:

Spre marele Nord. Întâlnirea cu Moş Crăciun în alt anotimp.

         - Pe marele vultur care a pârjolit pădurea, vuind cuvintele în gura vajnicului Väinämöinen, faurul veşnic, ce povesteşte des...