duminică, septembrie 29, 2013

Sandaua lui Dumnezeu


Doamne, singur trebuie să fi fost
Dacă m-ai creat şi pe mine,
Tu, firesc, aşa ca o coloană de foc
În deşertul aprins de schimbare,
Zi-noapte, apă-pământ, cer-legământ,
Încît eu am apărut din curcubeu,
Un soi de înşirare de infinite oportunităţi,
Mereu fulgurate în risipire de toţi,
Ca şi cînd praful de pe sandaua Ta
S-ar fi tulburat de peisajul lumii
Şi scuturat pe polen de crini
A afirmat cuvântul Fiat, a fi din humă,
Apoi Lux, a fi din lumină,
Ca o viziune neasemuită a corpului meu.
Atunci ai călcat într-un fluviu de fericire
Şi mi-ai dat puterea să plâng un ocean!

Un comentariu:

amenajari living spunea...

Foarte frmuoase versurile!

De ai putea

Să ții cu tine sufletul aproape, Să-l bucuri cu pădure și cu ape, Cu flori să îl dezmierzi în orice vis Și-n inimă să-ți faci un paradis....