O insulă cu mandarini şi găuri de şoareci

Într-adevăr totul e în ordine ?
Sunt bolnav. Tigrişorul râde şi el printre tone de nuci-muci. Mi se împleticeşte mintea-n loc de atâta recunoştinţă câtă am de dat vieţii ! Gloriosul popor român, venit din era avântată a anilor cârmaciului, cântă noile realizări din flautele utemiste lăsate de-n bătrâni pe menuet de Mozart Amadeus Wolfgang şi se pregăteşte inspirat să-şi lanseze noul single cu planificarea regională pentru cinci ani în ritm de Bethoven în odă.
Domnul Toth, de origine egipteană, dar bazat cetăţean român în zona Regie-Grozăveşti, cam pe unde avea maiorul Mişa Anastasýevic teren în urmă cu un veac jumate, primeşte şi el cu bucurie senzaţionalul care zbârnâie în aer.
De jur - împrejur, călare peste două milenii, al doilea şi al treilea, cetăţenii de vârstă medie şi patriarhii refuză să înţeleagă ce va fi să fie şi se îngrămădesc cu deosebită discreţie în statisticile care încă îi menţionează şi care prevăd scăderi consistente în numărul nostru.
Din nămolul lui peren bătrânul Ghiţă nu se lasă prins de curentul superficial de internaţionalism, ce circulă chiar şi-n birtul din satul lui cu noroi până la genunchi. Bat clopotele, bre, în şoseaua Bucureşti, gata să desluşească şi balada câinelui neurastenic şi apariţiile titrat turbulente ale fasonaţilor produşi de tranziţie… fără şcoală, fără sfială, doar intempestiv şi arogant celebratori de viaţă de noapte şi buticuri de zi.
Îmi vine să ies pe stradă şi să strig pe versuri de Tudor George :’’ Creştea pe limbă smârc şi bălărie/
Pentru netrebnici: /
P-ăsta-l vezi ? S-arată /
C-ăi domn şi apropetar de pălărie, /
Dar mintea de la alţii-i închiriată !... , ’’ gândindu-mă-n acelaşi timp la baladistul’’, ce se dusese să facă instrucţie cu îngerii şi să apostrofeze, ca la Capşa, nişte sfinţi cu şvarţurile şi mezagranele dinainte :’’ - Băă ! Sunt Stan Palanca, poet proletar, daţi-mi cheile de la rai !’’.
Si-n timp ce nu mai ai loc să întorci capul pe stradă de autoturismele parcate de-o parte şi de alta a sufletului, spre ruşinea sa, în flanel şi cu figura sfioasă de la gerul de ianuarie, cel de-o vârstă cu tata, decent şi schiţat, zâmbeşte-ntr-un dinte şi întreabă dacă-i îngăduim să-şi dea seama dacă într-adevăr e ceva în ordine, că vrea şi el să-şi salte o statuie a abandonului stupefiant, înainte să înflorească mandarinii pe strada Tineretului şi să facă ilustraţii…
Aşa că, înainte de a-i răspunde personajului, mă opresc într-o iluzorie linişte spartă doar de autorităţile statului în control la adversarii politici ai tătucului movaliu.
(Ionel Muscalu)