Sunt fericit!

Astă seară Dumnezeu m-a fericit în felul Lui, abrupt şi direct, fără să-mi lase semne de salvare în vreo nefericire temporară.
Căutând să îmi deschid pagina, altfel decât în mod obişnuit, am postat "poet în vreme de ploaie" şi iată ce am găsit:
Poetul

Autor : Octavian Paler

anunţă cetăţii, pămîntului că ploaia există,
anunţă oamenilor că au datoria să spere. Un poet
în faţa unui cer ars, în faţa unui cîmp pîrjolit
şi care nu e în stare să cînte şi să creadă în ploi,
să ne aducă aminte că ploaia există, că ea va înflori
pămîntul bolnav,

aşadar un poet care nu e profet al speranţei,
un poet cu buzele arse care nu simte nevoia să cînte ploile
lumii

n-a înţeles că poezia e în primul rînd o formă a speranţei.
La ce bun poetul, în vreme de secetă?
Să cînte ploile tocmai atunci,
Cînd avem cea mai mare nevoie de ele, cînd ne lipsesc şi
ne dor,

cînd soarele arde şi mîinile miros a îndoială,
cînd arbori de nisip se risipesc la cea mai mică adiere,
cînd amintirile au gust de eroare şi speranţa e un cuvînt
dificil

şi cel care cîntă ploile riscă să fie dispreţuit şi lovit
chiar cu pietre, urmărit şi de zei şi de oameni
pentru nebunia şi curajul său care cîntă

ploile, care cîntă torentele cînd oamenii ridică braţele
rămîn răstigniţi în aer ca pe dealul Golgotei. Cine să anunţe
ploile

dacă nu poezia? Cine să aibă curajul să vadă pe cerul gol
nori de ploaie,

cine să-şi ia riscul de a profeţi dacă nu poezia,
cea care a stat cu grecii sub zidurile Troiei
şi cea care a coborît cu Dante în Infern?


Cum să nu simţi fericirea ca pe o ciocârlie înălţându-se în tăriile propriei tale conştiinţe, atunci când om cu om se întâlneşte, dar poet cu poet nu se caută, se trăiesc. Uneori eu am trăit spusele lui Octavian Paler, nu de parcă ar fi fost ale mele, ci de parcă m-aş fi născut în ele şi mi-a crescut inima şi mi-a dezvoltat plămânii să cred mai departe în Poetul şi în poezie şi în încredere şi în optimismul pe care trebuie să le dai, mergând mai departe şi enervându-i la culme pe cei ce te doreau zdrobit de călcâiele oamenilor şi de copitele cămilelor şi sfâşiat în patru, tu să râzi şi să îndemni la viitor de aur !