În Suflete moarte lectorul lui Gogol poate identifica fără greş paternitatea mai tuturor eroilor din literatura rusă a veacului trecut.
Buni şi răi, monstruoşi şi omenoşi, generoşi şi canalii, din Suflete moarte se trag, deşi starea lor civilă e atât de diversă şi dezorientată la prima vedere: Iuduşka şi Piotr Bezuhov, Oblohov şi Levin, Bazarov şi Smerdiakov. Omul din cutie şi Idiotul, Rudin şi Nehliudov, zeci şi zeci alţii, de prisos să-i înşirăm, fiindcă sunt prezenţi în amintirea oricui. Iar lectorul, identificând fără greş genealogia gogoliană a acestor eroi, tot aşa de lesne mai poate găsi în Suflete moarte şi o prefigurare aproape completă a mai tuturor problemelor conflictelor, întrebărilor, avertismentelor şi chiar a eroilor care au predominat literatura rusă a veacului trecut.
Ca din pământul gras al stepei după ploile primăverii, când irumpe la dogoarea soarelui cea mai dezordonată şi năvalnică vegetaţie, în cel mai straniu amestec şi cea mai frenetică întrecere, tot aşa după opera lui Gogol s-a dezlănţuit o bruscă irupţie a energiilor creatoare, care a înălţat într-un svâc literatura rusă pe primul plan al culturii europene în mai puţin de cincizeci de ani, atingând şi depăşind nivelul literaturilor mai favorizate de împrejurările istorice şi geografice, cu tezaure acumulate în decurs de veacuri... Fenomen greu de explicat, cu neputinţă de imaginat, fără un precursor de covârşitoarea incarnaţie a specificului rus care a fost, după Puşkin, Nicolai Vasilievici Gogol, şi fără o operă de prodigioasă acţiune germinativă a Sufletelor moarte.
Silit să se îndepărteze de patrie în Germania, în Elveţia, în Franţa şi mai cu seamă în Italia, a păstrat o perspectivă în spaţiu a operei sale: veşnic nemulţumit de cuprins şi de formă, Gogol a modificat şi a transcris în medie măcar de opt ori fiecare capitol al cărţii. Treptat, viziunea lui a trecut de la Cervantes la Divina Comedie a lui Dante, cum dovedeşte atât subîmpărţirea cărţii în cânturi în loc de capitole, cât şi coperta ediţiei a doua din primul volum desenat cu mâna proprie şi unde menţiunea "poem" depăşeşte grafic de trei ori în dimensiuni celelalte slove ale literelor.
Luptând cu aceste veşnice nemulţumiri de sine ale artiştilor şi ale omului, luptând cu cenzura în condiţii de un grotesc vrednic de episoadele poemului său [...], Gogol a ieşit vlăguit, stors, copleşit de uriaşa întreprindere la care n-a mai rezistat făptura lui şubredă şi bolnăvicioasă, cu nervii destrămaţi.
Opera şi-a continuat misiunea şi după moartea-i prematură, fecundând literatura rusă aproape un veac întreg şi ţinând urmaşii cu atenţia veşnic mărită la alarmele veacului, după povaţa adresată cu puţine zile înainte de a închide ochii, într-un adevărat şi mişcător testament scriitoricesc: "Nu fiţi suflete moarte, ci suflete vii!..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu