Oh, timpul acesta, trecut-petrecut,
Mă împunge cu limba clepsidrei în coloana.
Mă impinge înainte spre ceea ce sunt
Eu pe verticală.
Mă trage de mână, mă impinge râzând
Lacrima aspră a vieţii fecundă
Şi-mi face şi curte subtila secundă,
Să-mi treacă iar ora trăind-netrăind.
Departe de lume, departe de ziuă,
Tramvaiul cu cai rugineşte în camp,
Trecutul a fost demult pus într-o piuă
Şi-l trece pistilu-amintirii nătâng.
Oh, timpul acesta trecut-petrecut,
Răsuflă o viţă ascunsă în mine,
De-aş vrea să se pună clipelor scut
Să sparg rutina. Nu pot. Deci cu bine!
3 comentarii:
Cu toate ca sunt intr-un moment mai trist, nu am putut trece fara sa las un semn de multumire pentru aceasta versificare. Timpul trecut-petrecut, niciodata de intors. Clepsidra, masura a timpului se intoarce spre a masura in continuare....
Numai gandul se intoarce in timp...
Ah, era sa uit. Superba poza, plina de optimism si de incredere in timpul care va sa vie...
ha, ha,. pe ninsorile astea?
e plin de alb, dar a castigat PNL-ul si le-a administrat o bataie de bun simt la prigonii...
Tinere, misto palarie, vad ca nu te lasi!Dai inainte cu poeziile!
Trimiteți un comentariu