luni, ianuarie 25, 2010

La umbra tinerelor feţe…

Au răsărit dintr-o dată noi feţe, tinere, ca nişte uriaşi monştri, ciclopi după greci, jotuni, troli, gnomi scandinavi, păzitori de bogăţii ai adâncurilor, împingând cu măciuca acoperişurile vechi de ţiglă sau tablă. De sus, de la înălţimea puterii lor, văd realitatea tremurândă, sângerândă, gata să le cadă la picioare la primul urlet.
Cu felinarele sau farurile de la nivelul ochiului pus în turnuleţul din vârf se luminează noaptea într-o nouă, disproporţionată realitate.
La lumina zilei, trecătorii spun că este o porcărie, deşi în adâncul sufletului îi roade pizma, uitându-se la orcul, din nou în sens mitic modern, răsărit între vieţuitoarele domestice ale oraşului.
În context spiritual, mai mult decât snobismul imitativ de Cartoon Network în manieră grosieră şi caricaturală, gustul pe care-l au spre ceea ce pare valoros, intelectual, e arătat prin femeile de serviciu din curtea imaginii de sine.
Chiar dacă nu pare a fi în regulă, posesia averilor şi a exploatărilor, chiar a posesiunilor venite de peste graniţă, au ajutat monştrii cu cap de tinichea sau de ţiglă roşie să-şi iţească fesurile orgolioase spre stele.
Printre oamenii simpli, printre suferinţele lor, printre lipsurile lor şi datoriile lunare la bănci, seamănă mai degrabă cu infatuarea şi dorinţa obstinantă de a epata.
Undeva, între lucruri, revolta mocnită a intelectualilor miroase şi ea a jilavă trecere de timp…şi atât.
Amuzat – grobianul îşi dă coate în hohote cu lingăii de la orele 1400 si promite că mâine va face şi mai al dracului, să moară ironistul, de ciudă !
La marginea schimbării, în puterea faptei bune, descriind realmente obişnuinţele şi obiceiurile ; obosit de propriile adevăruri, vrăjitorul tânăr, fără însemnele inocenţei şi păpuşi de ceară, mai înfige un ac în ochiul tăcerii.
Tăcerea nu urlă.
Cinică, indiferentă, poate duplicitară, respectă orele de joacă şi de bătut covoarele.
În modestul oraş din modesta ţară, modestul simbol al biografiei fabulos romanţate al fiecărui vieţuitor îşi măguleşte stăpânul cu încă un carâmb ridicat pe turlă. Tragedia, înfăţişată de o scenă banală cu zugravi şi meşteri de mântuială, rămaşi în ţară după marele exod, este dată nu de decorul obişnuit, nici de mizeria pestilenţială lângă care explodează noua construcţie, ci de reflexiile aurului din zeama de sânge ce împodobeşte pereţii.
Şerpii ce rod oase şi râul de foc ce primeşte cu linişte şi obişnuinţă fete căprioare şi rostogoluri de ………sfărâmând stânci de obişnuinţi, îşi fac în mod obişnuit un deziderat din a împuţi şi mai tare sănătatea precară, condiţiile igrasioase de locuit şi succesele cuantificabile ale unor doritori de mai bine pe căi cinstite.

4 comentarii:

carla spunea...

salut, misto atitudine si tigrul din frigider este super. copilul s-a speriat? mi se pare ca a cam fugit de frica, asa e?

Pepi Mustateanu spunea...

Te-ai uitat cu Andrei la Stapanul Inelelor Sambata seara ?

ionel muscalu spunea...

Raspuns incorect! Am fost la Dana la chef la Bucuresti!

oana spunea...

ai dreptate, sunt multi monstri prin orasul nostru, dar cine trebuie sa lupte cu ei?

Spre marele Nord. Întâlnirea cu Moş Crăciun în alt anotimp.

         - Pe marele vultur care a pârjolit pădurea, vuind cuvintele în gura vajnicului Väinämöinen, faurul veşnic, ce povesteşte des...