DOR VERTICAL (Simfonia culorilor aspre)

Dor vertical de-o altă făclie,
De-o altă lumină iscată din trup,
Un cer vizcain se aşează în linie
Să îl treci prin sita de ozon cu şurup,
Iubind licărirea cu dor pân’ la moarte,
Dorindu-te aspru, tu stea şi tu ochi,
Mă înec în albastru pe orice parte
Şi suflu şi verde fericirea înspre plopi.

Picură galben frunze de laur,
Oranje eclipse se întorc mai târziu,
Cu pene de phoenix bătute cu aur,
Mă îndemni către sfere ce eu nu le ştiu.

Cer roşu de-o clipă, zăresc de departe
Peste oceanul rănit indigo,
Degeaba în trap violet ne desparte
Malul luminii ce ştie încotro.

Degeaba în istorii gri căutăm salvarea,
Degeaba în sisteme de revoltaţi,
Istoria e moartă, căutând şi ea starea
în care  oamenii sunt demni şi curaţi,

 In texte inedite,  scrise pe piele, 
Cu ace de argint otrăvite îndeajuns,
Caut lumina răsărită din stele, 
Neprinsă în curcubeul nostru de plâns,

 In cer sau  în carne, în zile de mâine, 
Favoruri de arsenic ţi se servesc în surplus
Şi dor vertical ţi se scurge în pâine,
Iar altă făclie se aprinde în surâs.