fotografii ingalbenite de vreme, amintiri si senzatia trecutului rascolit.
Copilaria mi-a invadat dintr-o data varsta de acum.
Sute de ganduri m-au napadit , iar in rolul madlenei proustiene o
fotografie de-a bunicului patern dintr-o vreme in care, desigur, eu
Sunt sigur ca si voi ati avut prilejul unor amintiri
provocate de obiecte sau evenimente asemanatoare.
Putem vorbi despre asta?
10 comentarii:
Da! Am trait si eu asemenea experienta, cotrobaind prin lucrurile pe care a ales mama sa le ia cu ea dupa moartea parintilor ei. Printre ele, o cutie cu fotografii vechi, care apartineau bunicii mamei mele. Poti sa cotrobaiesti si tu virtual printre ele, caci si eu am scris despre fascinatia mea, dar si despre amintirile care insoteau fotografiile acelea. Iti trimit un link, al rubricii PASIUNI VINTAGE:
http://cora-pedagogik.blogspot.com/search/label/pasiuni%20vintage
Astept impresii :)
Imi plac fotografiile vechi. Mult. Au un parfum anume. Si viata. Pentru ca recostituie o epoca, cu tot ce o caracterizeaza- stil, culoare, preferinte.
Fotografiile vorbesc.
Am scris ceva despre o fotografie in care erau parintii mei si eu. Mica de tot . Postarea se numeste Fotografia.
Am o mare durere in legatura cu pozele familiei. In urma cu multi ani, cand , desi tineri, parintii mei s-au stins, am instrainat casa parinteasca. Totul s-a produs rapid. Am 'pierdut' odata cu casa totul. Am lasat absolut tot. Cand am revenit , dorind sa recuperez macar fotografiile, a fost mult prea tarziu.
De cate ori recitesc poezia lui Grigore Vieru" Casa parinteasca", simt aceeasi adanca si niciodata vindecata durere.
Si eu am in colectia de "vechituri" o fotografie de pe la ...1940, in care, o doamna care acum are 90 de ani, statea mandra si dreapta in portul national, la pozat. Pe spatele ei am descoperit urmele unei dedicatii la descifrarea careia, inca lucrez (timpul si-a spus cuvantul asupra cernelii).
Hello!
Yes, when we look at old photos, we realized that time passes and leaves everything behind. I regret that the old photos of my grandparents are so difficult to see today. They were happy before the 2nd. War! Some of my ancestors died and never even know them through photographs.
I really enjoyed your blog and thanks you follow my Blog about charity.
Peace for you.
Adelle
Chestiunea interesanta este ca nu stiu cine este "domnisaoara" din fotografie, iar bunicul e dus de mai multi ani. De fapt, nici un martor nu poate sa-mi spuna povestea fotografiei.Si atunci eu trebuie sa imi imaginez...
Hristos a Inviat!
Un lucru e cert:toti bunicii sunt foarte mandri in fotografii.:)
Asa e si buniculmeu care sta langa bunica.
Ce-mi plac mie astfel de ...amintiri!
Le pastram cu sfintenie intr-un album confectionet de noi, fetele(sora mea mai mare si cu mine),acasa la Remetea ,alaturi de nenumarate amintiri si trairi.
Salut Cora, Incertitudini, Angi, Isha Shiri,Geticul! Multumesc pentru scurtele voastre povestiri si aduceri aminte. Voi trece pe la voi sa las evenimente asemanatoare.
Ce moda frumoasa era fotografia sepia...Si eu am ceva de la strabunicii mei. Sunt toti frumosi ca actorii de filme mute :) O idee buna, am sa postez si eu ceva fotografii îngalbenite de ani si parfumate de decenii...
PS Fotografia din antet este superba!
Multumesc pentru ca ai accesat acest blogg si pentru comentariu, Carmen!
E atit de reconfortant, intelectual vorbind, sa mai vezi(citesti) ca cineva mai stie despre madlenele proustiene!
Fotografiile vechi au si pentru mine acelasi efect! Si pentru ca nu stiu multe despre cei dusi, sint nevoita sa brodez! Si uite asa se nasc scriitorii!
Trimiteți un comentariu