Cum se agită ca o chelăreasă,
Ne cere iar chiria-n chip şi fel,
Minţindu-ne că aţa-i e frumoasă.
Şi aducând cu carul caractere
De poză sau imagini pe ales,
Ne toarnă iar în formele etere
Umbre de sluţi tot puşi pe interes.
Matrozi loviţi în creştet cu paharul
Atâtor clipe de venin şi ger,
Degeaba ne înecăm acum amarul
În vinul ăsta negru, pişicher.
Ne lasă viaţa, insulari pe plute,
Să adunăm din scoici lacrimi sidef,
Să ne-mbrăcăm în butii des băute
Şi să le înoim iar după chef.
Prieteni fără ţâfnă în crâşma liniştită,
Mai numărăm, desigur, femeile trecute
Şi stinse-n parastase de ora cea vrăjită
Le cultivăm uitarea în halbele băute.
Iar viaţa ne măsoară gata să dea chitanţă
Cu bunul plac al bilei lovite de destin.
În zilele senine nu ai nici o speranţă,
Drept pentru care, acum,
cu optimism, mă înclin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu