Postat de Editor pe 12 noiembrie 2010
Cu un guvern, care nu mai lucrează, România se aproprie rapid de o catastrofă economică - declară purtătorul de cuvânt al PNL Giurgiu, Ionel Muscalu
Guvernul Boc, este, în opinia purtătorului de cuvânt al PNL Giurgiu, Ionel Muscalu, un guvern blocat, care în loc să se aplece asupra problemelor economice se agaţă de un fir de păr şi încearcă să rezolve doar problemele care ţin de clientela politică şi de propria supravieţuire. O astfel de stare a lucrurilor obligă opoziţia să facă tot posibilul să preia frâiele guvernării, pentru a stopa o catastrofă economică, mai susţine Muscalu.
“Deşi a fost înfrânt de curând de decizia Curţii Constituţionale, Guvernul se încăpăţânează să rămână în picioare, incapabil să continue lupta cu criza, ceea ce ne poate împinge spre o catastrofă economică. Este preocupat să-şi rezolve alte probleme şi, deşi ne aflăm în noiembrie, nici până la această dată nu a fost definitivat proiectul Legii bugetului. Asta în condiţiile în care orice zi care trece şi nu se iau măsuri economice corecte agravează problemele. În timp ce se cunoaşte că, numai pentru a acoperi deficitul bugetar şi a-şi rostogoli creditele, România are nevoie de 16 miliarde de euro, Guvernul blochează la nivel de ministere zeci şi sute de proiecte care ar putea fi finanţate din fonduri europene, proiecte care ar putea aduce economiei româneşti o gură de oxigen. De ce? Pentru că în ministere oamenii competenţi au fost îndepărtaţi şi au fost aduşi politruci. S-a dovedit că la nivel local există competenţe, dar asta nu foloseşte la nimic dacă la nivel central totul se blochează prin incompetenţă sau pe criterii politice. De aceea se impune ca opoziţia să preia cât mai curând guvernarea, pentru a se mai salva ce se poate după o conducere feudală, în care Guvernul a hotărât ce vasali merită bani şi care nu”, a mai spus Muscalu.

Ioan Mănăilă
9 comentarii:
Pai, Antonescu va face alianta cu PDL si asa va ajunge opozitia la guvernare. Blaga va fi prim ministru si dupa cateva luni PNL va disparea ca partid.
q.e.d.
Pacat!
Hi!Thank you,because you visit in my blog:)You have a interesting blog.Welcame again visit. Greetings:Jani from Finland!
Numai stiu ce sa cred sau mai bine zis pe cine sa cred:( numai am incredere in nimeni...
Muscalule, tu care esti purtator de vorbe, nu semeni deloc cu cel care scrie poezie! De ce?
...asa este, multi au fost dati afara, fara nici un drept. In locul lor au venit oameni angajati politic.
Hi,
Thank you for your visit in my blogger...Do you like poetry ? Come back when you want. A big hug.
Úrsula Avner
Ne apropiem de catastrofa? Nu am ajuns inca acolo? Deci se poate si mai rau???
Da, se poate si mai rau!Din pacate! Iar baietii de la conducere sunt in stare de asta...
Thanks for your visit and comment left. Wish you a happy Sunday !
Trimiteți un comentariu