miercuri, decembrie 02, 2009

Eu îmi aduc aminte şi nu mint. Ceea ce s-a întâmplat la Timişoara azi e o ruşine pe faţa României. Eu votez cu bun simţ cu Geoană, aş fi preferat cu Antonescu, Crin Antonescu

Despre amintiri, numere şi…libertate


Printre cărămizile gata umplute cu sârmă din care urma ţâşni căldura,, aştepta cratiţa cu ulei să prăjească ultimii cartofi… Dar nu era ora de curent electric, venea peste o oră.
Butelia cu numărul 136 era în aşteptare cu ăl bătrân lângă zidul şcolii 10, de dis- de dimineaţă. Acum era seara.
Mama, a 32-a, tocmai leşinase bătându-se cu alte sute de mame şi taţi pe trei pungi de gâturi şi gheare de pui, poreclite japonez Taki-muri. Cele două calorifere înfricoşau cu gerul pe care-l transmiteau, iar cele unsprezece piei de miel argăsite adunate într-un cojoc erau binecuvântate.
Când s-a întors, târziu, de la alimentara cu ghearele şi gâtlejurile, tocmai se stingeau cele patru lumânări şi se aprindea curentul electric. Economia zilnică strângea banii pentru viitorul copiilor ei. Cu banii strânşi se construiau apartamente şi locuri de muncă, unde să stea copiii şi să muncească toată lumea.
- Daţi, bă, doar câte două, să ajungă la toată lumea!
Pensionarul care strigase era în asentimentul pensionarilor de lângă el, dar şi al tinerilor din spatele lui, chiar, dacă era rumoare că tot moşii se bagă în faţă, că ei au mai mult timp.
- Miliţienii de ce nu stau, mă, la coadă?
- De ce nu se înghesuie cu noi?
- Nici profesorii nu stau, că trimit elevii sau le duc părinţii elevilor!
La radio se vorbea despre lucruri stranii. Ăla bătrânu’ zicea de unii că îl înjură pe Ceauşescu.
Pe urmă, el a văzut că oamenii cam forfoteau şi i-a înjurat pe miliţieni. Mai fusese luat la Securitate că ar fi aruncat o sută patru manifeste în staţia de autobuz cu „Murim de frig şi foame!”.
Habar nu avea de politică. Nu a făcut în viaţa lui politică şi îi e scârbă de politică şi politicieni: ‘’Îmi e silă, mă, de mincinoşi şi mâncători de …, fără nici un merit, fără carte, fără principii!”
Pe urmă a venit armata. Trăgeau peste tot, mai ales spre turn şi poştă.
Noi jucam fotbal în capătul blocului, lângă bătătorul de covoare. Rafala mitralierei suna straniu, nu de speriat, ca boabele de porumb aruncate pe o tablă. Un tab s-a postat în grădină, chiar lângă piersicul ăla nenorocit care făcea nişte eczeme de fruct - 2-3 pe an-, sub geam.
Eram fericiţi. Ne-am legat brasarde tricolore şi urlam prin oraş. Am fost în Vamă când au venit ajutoarele. Am strigat alături de toţi cei care erau acolo, deşi de unii îmi era frică atunci când îi priveam mai atent.
Am fost pe Şoseaua Bucureşti, unde azi e Parcul Mihai Viteazu şi unde atunci, în amiaza mare, se trăgea în blocuri după zvonuri. O femeie ieşise în furou la balcon şi ăia să o omoare, pentru că ar fi ascuns terorişti.
– Uite-l, bă!
Şuieratul gloanţelor mă făcea curios. Erau şi alţi colegi de-ai mei pe stradă. La un moment dat nişte vecini de-ai mei, vreo doisprezece, au făcut un post la colţul străzii să filtreze teroriştii. Toţi zbierau să trăiască revoluţia. A doua zi a venit o dubă de muncitori să ducă oamenii la Bucureşti din faţa Casei Cărţii. Eram pe scara din spate a furgonului când o mână hotărâtă m-a înhăţat şi m-a zvârlit jos.
Apoi un şut în fund m-a trimis la pământ. Era cald, nu a nins de cinci zile, deşi era decembrie.
- Uită, bă, de revoluţie şi du-te-n …casa mă-tii ! Nu te-am crescut, să te omoare ăştia la cinşpe ani !
Cu lumina stinsă, ca să nu ne nimerească gloanţele pe fereastra lângă care 2-3 eczeme ale unui piersic retardat mucegăiau peste un tab, ne-am adunat toţi patru în hol, ca să dormim în noaptea aia în care sfârâiau în aer gloanţe...
Trecuseră trei zile de libertate!
Ionel Muscalu
P.S. Vă urez la mulţi ani de ziua noastră naţională, tot ce ar fi însemnând pentru voi, acest moment!Pentru mine înseamnă şi România Mare şi o onoare, aceea de a trăi după strămoşii noştri, care nu ar fi pregetat să lupte pentru un ideal. Al meu este acela de a trăi într-o ţară liberă.

4 comentarii:

Elena spunea...

Păcat că după 20 de ani, nu ne-am trezit la realitate. Libertatea nu inseamna sa faci ce vrei, ci sa faci organizat, in limitele bunului simt, bun simt pe care mulţi români l-au pierdut undeva in negura minciunii, a inşelăciunii, a întunericului din sufletele multor politicieni. Dictatura nu duce la nimic bun, fie ea şi in numele " jos comunismul". Doar trei oameni politici au avut puterea sa se unească într-o zi memorabilă. Restul au adus la rampă ura şi dezbinarea. Să tacă armele şi să încercăm să fim uniţi în onoare! La mulţi ani naţiune română!

COSTI spunea...

Ionel, am ajuns sa ne amuzam de propria noastra tara!!!
E de rau!

Uite aici:

http://constantin-brincus.blogspot.com/2009/12/change.html

Tu ce spui?

COSTI spunea...

Ionel,

Cred ca ceea ce am reluat pe blogul meu, in citat integral, trebuie sa fie un indemn pentru noi toti, duminica 06.12.2009;

Doamne ajuta !

http://constantin-brincus.blogspot.com/2009/12/dumnezeu-te-ajuta-dar-nu-ti-si-baga-in.html

Anonim spunea...

domnule muscalu îmi place din ce în ce mai mult blogul dumneavoastră. Vă felicit, urmaţi-vă calea!

Spre marele Nord. Întâlnirea cu Moş Crăciun în alt anotimp.

         - Pe marele vultur care a pârjolit pădurea, vuind cuvintele în gura vajnicului Väinämöinen, faurul veşnic, ce povesteşte des...