Aici, la noi, Dumnezeu ne lasă să ne facem de cap,
Ne lasă să ne îngropăm în manele şi-n bere,
Ne lasă să ne ascundem în peşterile prostului gust.
Aici, la noi, Dumnezeu ne dă lumină din spaime,
Ne depăşeşte uşor de parcă ne-ar deparazita,
Ne lasă să simţim mai curat pe de-a-ncetul.
Aici, la noi, Dumnezeu ne răsuceşte ca pe nişte frunze
Ne învârte în ţigara lui de tămâie şi smirnă,
Ne înghesuie lăturiş în rost, uitându-se în ochii noştri.
Câteodată, noi-frunze, noi-păsări, noi-petale,
Simţim în preajmă că Dumnezeu ne pune la masă
Şi-atunci ne dăm cu capul de praguri de sus.
Indiferent de rasa noastră, aici, la noi, spaimă nu e,
Dumnezeu ridicat din împietrirea privirilor noastre
Ne zâmbeşte scuturând frimiturile din barbă.
Doar presiunea străzii şi stresul din capul nostru
Ne împiedică să vorbim cu el. Altfel
Graţia aceasta ne-ar fi cuprins şi pe noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu