Cestita Baba Marta! Am tot auzit ca Martisorul este romanesc. Uite o mostra de la vecinii bulgari, care nici nu poarta martisoare chinezesti!

Martenita, 1 Martie 2010,

Iata cateva fotografii facute de mine in Giurgiu. Voi recidiva cu mai mult succes intr-o zi insorita.

Pe una dintre Aleile Eroilor din Parcul Alei, eroii Independentei purtand cusme de nea si cojoace de la acelasi mestesugar, in urma cu trei saptamani.

Turnul Ceasornicului, acum 3 ore.

Catedrala Adormirea Maicii Domnului, spre seara si sub ploaie.

O CARTE DE SPERANŢĂ

Am primit o leapsa de la about Eva, sa depun si eu alaturi de ceilalti giurgiuveni, icrele creatiei prin imagini. Deodata, mi-am dat seama ca aproape toate pozele mele cu orasul sunt pe hartie. Asa ca fac efortul de a posta ce am, in ideea ca vom reveni, si eu si altii, cu amanunte si argumente foto interesante despre orasul de la Dunare. Deocamdata, cam atat, sperînd că vă crează cel puţin sentimentul unei imagini despre una dintre locaţiile importante ale oraşului (Catedrala Adormirea Maicii Domnului), cât şi despre unele obiceiuri, cum ar fi căsătoria, botezul:

O CARTE DE SPERANŢĂ

mulţumiri celui care a fost Părintele Mihail Sârbu

Zori îmbobociţi pe pereţii Catedralei Adormirea


Recunosc speranţa zâmbetului meu,


Altarul inimii mele, locul descoperirii entuziasmului,


Intrarea mea în rost lângă mireasă.


La marginea albului pe lângă albastrul cerului


Răsună un clopot în dungă.


Seamănă cu un poem crescut din apă dulce,


Apă repede, iubitoare de soare.


Un abur de lumină şi migală,


Un flutur pentru inimă şi creier.


Voi sluji într-o zi o vară sfioasă


În răcoarea liniştită a sfinţilor


Şi voi fi şi martor al iubirilor viitoare


Ce-şi vor pune cununa de raze


Sub cupola ce întemniţează furtunile răului.


„Bine aţi venit în casa mea de arome robuste!”


Geometria adolescentă a credinţei rimează


Cu rouă dimineţii şi curcubeul de câmpie.


Aici am primit „Jurnalul Fericirii”


Şi am visat pentru o mie de fântâni.

Sunt doar un pic mai colorat

Andrei a venit supermâzgălit de la grădiniţă.
Mama lui i-a spus că e foarte murdar, să treacă să se spele.
El a replicat:
-Nu sunt murdar, sunt un pic mai colorat!
-Ba eşti murdar, am intervenit şi eu.
-Şi tu eşti un poet balsamic, dar eu nu-ţi zic nimic.

ANOTIMPURI

Gata! Paharele cu anotimpuri le-am băut.
La marginea şoselei abandonate
zac două balastiere în care am
mestecat steguleţele toamnei.

Acuma vinul ăsta nici nu ştiu
de care este.
Poate că la vară vom coresponda
de la mare cu toată lumea.

La noi sunt valuri şi stelele răsar,
mierla fluieră-n cerul gurii
lângă don Francisco d’Assisi.

Atâţia sturzi la marginea privirii,
ca să poată lumina ochilor să
zboare mai departe,
dincolo de orizontul ucis
de orbul găinilor.

Poate că vom primi poeme
despre oglinda şlefuită între plopi,
ca să dea cu soţ,
poate că pe sistolă şi diastolă
vom pune masa de prânz
din care să mâncăm
luna caşcaval de aseară.

Secunda urla în gura mare
la uşa cocioabei mele:

noaptea e grea cu un mahalagiu!

2 pagini din Istoria Giurgiului, (1595,1770) aceeasi locatie

Luni, directorii neconstituţionali, vor primi mărţişor suspendarea

De luni, cel mai tarziu, caci de fapt pe 27 februarie 2010 se cam trece termenul de modificare si indreptare a actelor neconstitutionale care funcţionează complet în afara legilor de stat directorii numiti de Boc IV se suspenda.

Imbold

http://marialena.blogspot.com/
traducere Io.



Am deschis mainile tale

ca pe o carte,

Ca pe o rază de soare,

ce trece

prin trup,

Ca pe vântul care suflă

furios.



Am deschis mâinile tale

ca pe o carte,

Lovită de ameţeala

Unui peisaj în ceaţă,

Imagine tridimensională

Distorsionată,

Ca un joc al minţii

Cu capcane de Labirint.



Am strâns mâinile mele

şi tu m-ai luat captivă

În propria mea capcană,

Luând din braţele mele

Universul,

Cu preţul vieţii tale

imagini de primăvară, de mai an, din curtea alor mei

Generalul.

Primăvara de mai an.

Părul lui Florin, acum câţiva ani.

În grădină la tata.

Mărgeluşele.

Cum se spânzură agricultura?

Din nou, colonel alintat.

Zelist top saptamana 16-23 februarie 2010

ionelmuscalu.blogspot.com Scor: 0,710 , Pozitia: 2967

+4495 pozitii

pepimustateanu.blogspot.com Scor: 0,302 , Pozitia: 9712
+2421 pozitii

giurgiu-news.ro Scor: 0,289 , Pozitia: 10383
-308 pozitii

giurgiuveanul.ro Scor: 0,281 , Pozitia: 10762
+888 pozitii

Directorii ilegali mai au doua zile de stat

Promovez si citez pe Cristian Anton, Replica

                          De luni, cel mai tarziu, caci de fapt pe 27 februarie 2010 se cam trece termenul de modificare si indreptare a actelor neconstitutionale care funcţionează complet în afara legilor de stat directorii numiti de Boc IV se suspenda. Asadar, geanta de voiaj a piticilor veseli trebuie pregatita:

"Practic, orice hârtie, semnată de şeful judeţean al oricărui Inspectorat de Muncă din ţară, de exemplu, sau orice contract de achiziţie aprobat de vreo Direcţie de Sănătate Publică ori un simplu acord de mediu parafat de şeful vreunei Agenţii de Mediu, de oriunde, este la fel de lipsit de valoare ca şi hârtia pe care a fost tipărit. Şi asta pentru că Ordonanţa de Guvern 105 din 2009, prin care au fost numiţi în funcţii actualii directori ai instituţiilor deconcentrate din România a fost declarată neconstituţională, şi nu de acum, ci de pe 03.12.2009. De atunci şi până în prezent nu există nici un act legislativ care să reglementeze derapajul legal dictat de Curtea Constituţională, astfel încât, prin decizia acestui for suprem, toţi directorii din ţară se află în afara legii. Un fleac, din moment ce toţi directorii profesionisti sau pesediştii au fost ciuruiţi, iar binele ţării nu stă într-un amănunt atât de insignifiant, cum este legea. Cred ca ar trebui acţionate imediat în instanţă conducerile tuturor instituţiilor deconcentrate. Am avea câştig de cauză garantat, pentru că orice instanţă ar decide pe baza legii, reprezentată aici de decizia Curţii Constituţionale, care spune că numirea actualilor şefi nu a fost constituţională. Ceea ce e mai grav, pe langa faptul ca acesti asa-zisi directori de acum utilizeaza ilegal aceasta denumire in asteptarea salvarii venite de la domnul Boc, e că, după ce instanţele vor da dreptate şefilor pesedişti mătrăşiţi din funcţii prin OG 105 din 2009, statul va fi obligat, pe lângă repunerea lor pe post, să le plătească salariile pe care ar fi trebuit să le primească atâta timp cât au fost ţinuţi pe tuşă, plus eventualele despăgubiri.
Evident, sumele acestea vor fi suportate de la bugetul de stat, un buget de criză; şi vorbim aici de mii de funcţii de directori, fiecare retribuită cu mii de lei, astfel încât efortul bugetar va fi de ordinul milioanelor de lei pentru fiecare lună petrecută de foştii şefi în afara posturilor."
 În Giurgiu există  instituţii deconcentrate cu şefi numiţi de Guvernul PDL pe baza Ordonanţei 105, declarată neconstituţională. Dintre aceştia, jumătate au fost pesedişti, „eradicaţi” din funcţii de pedelişti la finele anului trecut. Nu se ştie câţi au dat deja în judecată instituţiile pe care le conduceau, dar este foarte posibil ca, după câteva luni, să vedem că  acum aceste institutii, numit prin ordin de ministru, dar şi de cel, repus pe funcţie de judecători.
Cu certitudine insa, de luni, cu ocazia martisorului, multi dintre directorii  PDL-isti vor primi Ordine de Ministru prin care vor fi suspendati de pe functii.
Fiti atenti!

Amorosa anticipación

de Jorge Luis Borges



Ni la intimidad de tu frente clara como una fiesta
ni la costumbre de tu cuerpo, aún misterioso y tácito y de nińa,
ni la sucesión de tu vida asumiendo palabras o silencios
serán favor tan misterioso
como mirar tu sueńo implicado
en la vigilia de mis brazos.

Virgen milagrosamente otra vez por la virtud absolutoria del sueńo,
quieta y resplandeciente como una dicha que la memoria elige,
me darás esa orilla de tu vida que tú misma no tienes.
Arrojado a quietud,
divisaré esa playa última de tu ser
y te veré por vez primera, quizá
como Dios ha de verte,
desbaratada la ficción del Tiempo,
sin el amor, sin mí.

Am acordul lui Gabriel Felician Croitoru

Am acordul lui Gabriel Felician Croitoru sa postez pagini sau momente care mi se par interesante pentru cititorul giurgiuvean sau pentru cei interesati de istoria acestui colt de tara,  din volumul Giurgiul vazut de altii si aparut la Constanta in anul 2009.

De maine voi incepe aceasta prezentare intr-o pagina speciala.

Tot pentru giurgiuveni, de saptamana trecuta, in fiecare miercuri de la orele 20.00, va dau intalnire la televiziunea Valahia. Deci, ne vedem si astazi. Astazi cu doamna ministru Mariana Campeanu.

MAI…

fetei din Sună… mai

Mă mai aştepţi cum singură ştii tu,

Iubind fragil ca vasul de cristal,

Să nu te spargi, dar îndreptând un far

În calea mea stâlcită de-un pahar?

Mă mai aştepţi zâmbind cum se cuvine

Şi dând bineţe zorilor fireşti,

Când uşa aia scârţâie de mine,

Că nu mai vin din vinuri boiereşti?

Mă mai aştepţi cu buze răsfăţate

De ochii mei ce-ţi vindec-un surâs,

Când am pierdut şi ultimul tramvai de noapte,

Iar ceasul tău cu cuc s-a pus pe plâns?

Mă mai aştepţi ca îngerul răbdării,

Iubind cu ochii şi-njurând cu gura,

De dimineaţă aveam bagaju-n casa scării,

Iar tu, iubind, îmi sictireai natura?

Aşteaptă-mă, şi moartea mă aşteaptă,

Lumina-n cer oricât de des s-ar stinge,

Cu stânga strânge sila-n mâna dreaptă,

Iar coasa vieţii fumegă când ninge!

helea, helea!

Bla-bla anonim sau cum sa cresti pe spatele unui om care munceste.
Aceasta este o postare tembela, pe care s-o luati in seama cu tot dichisul de rigoare.

Rea treaba, topirea asta, cand se cam topeste tara.

Toate orasele Romaniei, ba chiar si soselele nationale, arata ca dupa bombardament.
Soseaua din Vama spre Russe e Terminator 1, 2 si 3 pentru orice tip de vehicul, craterele ramase amintire a unei ierni cumplite, NELASANDU-TE sa uiti ca pe aici a trecut iarna si Administratia Nationala a Drumurilor, mai  ales ca dai si 50 de Ron dus-intors pe Podul Prieteniei.
Giurgiu isi pastreaza umbra de asfalt cu incapatanare si cu spirit gospodaresc. Pentru asta in fiecare iarna administratia publica interzice sa se dea pe zapada cu sare.
S-a muncit mult, cu zeci de utilaje. Am vazut carandu-se atata zapada cat sa inece un sat de marimea Naipului, spre exemplu, la topire. Sunt poze, inregistrari, filmari, inregistrari mentale.
Prin parcari, printre masini a fost altfel. Sigur, cand eu dadeam la lopata, altii stateau sa priveasca spectacolul, cand vecina mea, doamna P..., care are si probleme cu spatele facea acelasi lucru, altii priveau spectacolul si pe urma  se grabeau sa parcheze masina acolo. Saraca femeie cred ca facut vreo trei locuri de parcare si nu e singura.
Multi s-au luat de mot sau au zbierat  pentru locul proaspat deszapezit si cucerit de vikingii veniti de aiurea imediat ce omul pleca sa isi ia vehiculul de unde ramasese.
Iarna asta a adus insa si solidaritate si socializare. La o coada de lopata si un vin fiert a mai aparut si vecinul si vecinul, asa ca macar am putut sta si noi de vorba despre copii, despre cartier, despre incotro se indreapta tara.

Foto: Presa pe unde

Drept sa spun, de cand cu zeama asta care inunda satele si comunele noastre, am vazut si alt fel de solidaritate, legata pe baza de afiliatie la comunitate, cum a fost la Clejani, unde  in frunte cu primarul Nidelea, fiii satului au muncit mai mult decat oricine ca sa faca fata  puhoiului Neajlovului.
Deocamdata este armistitiu, lupta nu s-a terminat, dar spiritul de echipa inseamna extrem de mult, iar acolo la Clejani mie mi-a dat un nou sens, fiindca vantul era extrem de taios, patrunzator, primarul nu dormise toata noaptea si cu el nici o parte din cei care reusisera sa ii ramana alaturisi sa opreasca prin munca lor temporar inundatiile. Poate meritau si ei salutul primului ministru, care s-a dat jos, a descalecat prin Dambovita, lovita de acelasi necaz, dar si pastorita portocaliu de un Popescu presedinte care intarzia sa apara la camerele tv., unde-l astepta echipa "bucuresteana".
Fiindca la Clejani, la Podul Doamnei nu a venit nici Boc, nici Blaga, nici Berceanu sper sa isi spele neputinta de a ajunge... sprijinind legal aceste comunitati si asa amarate cu fonduri guvernamentale pentru reconstructie.

Iubire filiala

Andrei imi spune in weeck-end, ca atunci cand va fi mare, va avea cinci copii.
El are cinci ani.
L-am intrebat cum se vor numi copiii?
-Pai Alexandru, ca e varul meu,  Vlad, Eduard, David, ca pe prietenii mei si Andrei, ca pe mine.
-Dar fete nu o sa ai?
-Ba da, 10 000.

-10 000 inseamna mult. Cum o sa le cheme?
-Monica, asa cum o cheama pe mami.
-10 000 de Monica?
-Da!

GIURGIUVEANUL.ro, IONEL MUSCALU, TRIMIS LA ORIGINI. ADICĂ DE UNDE A PLECAT.

Ionel Muscalu a fost iarăşi la conferinţa de presă a PNL şi iarăşi s-a întrecut pe sine. De această dată, Muscalu a schimbat registrul de combatant feroce, devenind un plângăcios. Şi fiindcă tot veni vorba de plângăciosul Ionel Muscalu, acesta a început aşa dintr-odată s-o deplângă pe foarte apropiata de pensie doamnă Vâlcea, o fostă subordonată de-a sa, acum la ordinul lui Laurenţiu Ionescu, directorul dumneaei de la serviciu. Din cale afară de panicat, Ionel Muscalu s-a supăraaaaat rău. Şi pe toată lumea. Aşa după cum se poate vedea şi-n imaginea alăturată.
Adică ce, de unde or să mai găsească cei de la Agenţia de Prestaţii Sociale un specialist de calibrul doamnei Vâlcea? Dar mai ales că doamna Vâlcea nu trebuia să aibe un asemenea tratament.
ÎNTREBARE: Şi ce-ar fi vrut Muscalu: ca doamna Vâlcea să stea şi la bâtrâneţe la serviciu? Vi se pare normal aşa? Doamne, fereşte! Lasă, măi, Ionele, femeia să-şi consume pensia fericită că doar d-aia a cotizat atâţia ani!
Nu prea mai avem inima să-i spunem ceva lui Muscalu că se supără şi nu se ştie niciodată. Încă două cuvinte şi încheiem. Domnul primar a spus marţi, la conferinţa de presă, ca Ionel Muscalu să se apuce de jurnalism şi să facă emisiuni la tv Valahia. De ce nu mai vrea Muscalu să-şi dea cu gel în păr şi să intre pe sticlă? Păi, cine o să-l mai remarce? Eheee? Cine? Dar mai ales cine o să-i mai ofere un post de director şi apoi de secretar de stat? Aţi văzut ce-a păţit bietul Lucian Mândruţă...? Ori Muscalu nu-i Mândruţă!

FOTO: Ionel Muscalu, un liberal năimit care a reuşit să-şi nemulţumească şeful pentru că acum are prea mult timp de stat decât atunci când era secretar de stat cu acte în regulă.

Autor Anonim ( adica tehnici)

TEAMA DE FLUTURI

Depun mărturie împotriva mea:


N-am aripi şi genele nu-mi bat pe umeri,


Nu mă uit în oglinzi şi mi-e teamă de fluturi,


Mănânc tigrii de jar la micul dejun


Şi obrazul îmi este de granit incandescent.

Beau cuvintele pe nerăsuflate,


Mă cert cu păsările nopţii,


Râd alandala şi-mi târâi şoşonii murdari


Prin cetate.


Mă-nclin cu pupila rânjită îngerului roşcat,


După care depun mărturie împotriva mea:


Respiraţia mea, porumbel înarmat cu gheare,


Se atinge de obrazul tău şi îngheaţă grădini suspendate


Împărtăşind seara cu nuvele de satin verde.


Fumul de frunze din părul meu miroase a toamnă


Şi eu depun mărturie împotriva mea.

De ce va fi Crin Antonescu viitorul preşedinte al României?

Fiindca merita, ar fi cel mai scurt si cuprinzator raspuns.In viata, treburile nu sunt nici simple, nici scoase din context, uneori nici scoase din dosare.
Ieri, spuneam, off the record, că la alegerile PSD de astăzi, România va avea surpriza să vadă un  nou preşedinte al acestui partid important pe scena politică românească.
Important pentru mine, fiindcă locuiesc în această ţară, este cine devine viitorul candidat la presedenţia României din partea PSD.
 Mircea Geoană îşi doreşte până la vanghelizare această funcţie, care să-i permită să se mai lovească o dată de flacăra mov, fără Băsescu, trecut de două mandate şi lipsă în acel moment, din 2014 la duelul prezidenţial.
Victor Ponta se bazează nu doar pe soţie şi socru, ci şi pe creşterea lui firească în peisajul politic, susţinut de guru-ul său Năstase, de Mitrea, Mazăre etc.

Le spuneam de asemenea gazetarilor giurgiuveni că, dacă astăzi Vanghelie nu-l aleargă pe omul de supraveghere a voturilor lui Ponta şi dacă ai lor vor fura mai mult ca ai lor, incertitudinea referitoare la vot va pluti în aer, nu si in urne. Cu certitudine, baronii îşi vor fi stabilit cu cine şi pentru ce vor vota electorii lor judeţeni, obosiţi de drum şi zăpăciţi de numărul mare de  nume puse pe liste, cu certitudine fiecare votant PSD-ist are deja lista scurtă cu favoriţii şefului de delegaţie- deveniţi ai lor. Singura problemă, care mai schimbă un nume pe ici pe colo, dincolo de plictiseala dată de discursurile multor lideri PSD, este luarea de cuvânt a lui Ion Iliescu, un brand, cum s-a autodefinit. Iliescu a vorbit de "slăbirea fibrei competitive şi a credibilităţii" partidului şi a acuzat unii lideri ai partidului, fără a da nume, că "fac concesii păguboase " şi abandonează principiile social-democrate.

El a spus că în ultimii ani s-a manifestat în partid "tendinţa de promovare a unor oameni cu bani". Iliescu a menţionat că nu promovarea în funcţie de resursele financiare este o problemă în sine, ci faptul că asta a devenit un obicei, o manieră "predilectă a celor cu bani şi a "protejaţilor" acestora.
"Obsesia unora de parvenire cu orice chip, pe orice căi, îşi pune amprenta asupra comportamentului în partid. Au intrat în partid tot felul de arivişti, atraşi în partid nu de crezul lor social-democrat, ci pentru a beneficia de avantajul de a fi membri de partid, ei fiind primii care au dezertat şi vor dezerta atunci când carnetul de membru nu le mai aduce niciun avantaj", a spus el.
Poate acest discurs, alături de glumele autoironice, gen trebuie să vină un bătrânel de 80 de ani ca să aducă întărirea fibrei etc., cât şi  acuzele sale, în aplauzele sălii, la "manelizarea şi grobianismul" care au fost încurajate în partid, mai pot schimba câte ceva în ceea ce priveşte alegerile lor. Ceea ce se vede la televizor dă însă senzaţia unui partid în scădere, a unui partid cu prea multe voci, a unui cor, lipsit de lider, de solist.
Desigur, deocamdată, din această stare de lucruri se pare că cel mai pomenit ca şi câştigător este aminit Traian Băsescu şi PDL . Dar permiteţi-mi să rămân la ideea mea dintru început, din tot ce se întâmplă în acest moment în România politică şi socială, cetăţenii români pot vedea că PNL este un partid de oameni serioşi, iar Crin Antonescu merită să fie viitorul preşedinte al acestei ţări.
Nu doar fiindcă între certurile PSD-iste,  vangheliada PDL-istă, care se întâmplă acum în toate judeţele ţării şi chiar la conducerea ţării,( să nu uităm limbajul la fel de colorat şi deloc academic al lui Traian Băsescu în public, nu între prieteni)  şi eleganţa lui Crin Antonescu este clar ce este de ales, ci şi datorită unei cu totul alte viziuni referitoare la conducerea ţării şi nu la jefuirea ei şi spolierea cetăţenilor neoranjaţi, cum se întâmplă în acest moment.

Arta este o minciună.

Cel care a spus acest lucru este el însuşi artist. Artistul, unul dintre cei mai mari ai secolului XX, un geniu care a scris el însuşi Jurnalul unui geniu-Pablo Picasso.
Întotdeauna am pictat pentru mine. Nu mi-am luat asupra-mi povara căutării.
Pictez ceea ce văd, uneori într-o formă, alteori în alta. Nu zăbovesc prea mult cu gândul, nici nu experimentez.
Când simt că vreau să spun ceva, spun acel lucru în felul în care cred că se cuvine să-l spun.
Există doar artişti buni şi artişti mai puţin buni... (acelaşi Picasso).
Toată lumea vrea să înţeleagă arta. De ce nu încercăm să înţelegem cântecul păsărilor_  De  ce iubim noaptea, florile, totul din jurul nostru, fără  a încerca neapărat să înţelegem? În cazul picturii însă, oamenii cred că trebuie neapărat să înţeleagă.  Ce bine ar fi dacă şi-ar da seama, în primul rând , că artistul lucrează din necesitate, că el însuşi este doar o parte nesemnificativă a lumii şi că nu trebuie să i se acorde mai multă atenţie decât altor nenumărate lucruri care ne plac pe lume,  chiar dacă nu le putem explica. Cei care încearcă să explice tablourile merg de obicei pe o cale greşită.

Giurgiu văzut de alţii- Gabriel Felician Croitoru

Am descoperit o carte extrem de interesantă despre istoria Giurgiului, scrisă de un fost coleg de Liceul Ion Majorescu, Gabriel Felician Croitoru, profesor de istorie astăzi  într-un port mai mare, de fapt în cel mai mare port al ţării, la Constanţa. Pentru că nu vreau să creez confuzii, Gabriel Felician Croitoru nu predă în port, ci este un onorabil şi extrem de bun profesionist într-un oraş port, această carte apărând la Editura Muzeul Marinei Române din Constanţa, în anul 2009.
Cartea nu oferă nici un indiciu biografic despre autor, modestia acestuia nelăsându-ne bucuria de a ne mândri cu el ca giurgiuvean, dar informaţiile extrem de utile pentru cei care vor să cunoască bucata asta de pământ şi pătimirile ei, dar chiar şi pentru aceia care îşi caută rudele prin istorii. Munca lui Gabriel Felician Croitoru este extraordinară, o bibliografie atent citită şi citată, făcând din textul cărţii o adevărată încântare, atât prin parfumul evocat al epocii, lăsat anume să ne ofere  plăceri pe limbă (sau pe centrul vorbirii de limba română din propriul nostru creier), prin utilizarea acelui limbaj în care se vorbea în documentele epocii, păstrând totdeodată indiciile importante, interesante, bune sau rele despre istoria reală a acestui oraş dela Dunăre. Nu aş vrea în nici un fel să îmi supăr sau neglijez alţi prieteni, istorici şi autori la rându-le de cărţi despre Giurgiu, citaţi cu sfinţenie, cred, de acest autor, printre care  Ancu Damian, Ioan Bălan, ori celebrul Dan Căpăţână, Adriana Miron director la Arhivele Naţionale, Constantin Enache autorul unei Monografii monumentale a Giurgiului şi alţii, care la rândul lor au cărţi şi culegeri de documente interesante despre oraş, dar acum scriu despre această carte pe care încă o puteţi găsi în librăriile din Giurgiu.
Cartea, extrem de interesantă poate fi citită în multe feluri, ca roman de aventuri al unui personaj colectiv şi istoric, numit generic oraşul de la graniţa ţării, ca lucrare de specialitate, ca o carte despre stră-stră-străbunici, dar şi mai apropiate rude. Nu am să dau aici, acum, pasaje din aceasta, dar dacă voi primi acceptul autorului o voi face în cealaltă pagină a blogului, pe care o voi dedica acestor chestiuni de suflet.
P.S. Îi mulţumesc pe această cale doamnei profesoare de istorie care mi-a prezentat cartea şi al cărei nume nu îl dau din motive de sorginte politică. Am văzut că trebuie să îmi protejez prietenii de publicul aflat la putere, altfel unii sunt trimişi în şomaj, la pensie anticipată etc. 
Voi reveni , probabil, cu amănunte extrem de interesante despre vremurile trecute şi cu adevărat eroice ale oraşului nostru, după acceptul autorului.
Felicitări încă o dată autorului, Gabriel Felician Croitoru.

De ce sustin votul pe liste, intr-un partid liberal.

Sa spijinim cultura romana si pe reprezentantii ei !

Compozitoarei si dirijoarei Cibisescu - Duran Iulia Narcisa i-a fost selectionata lucrarea "Passacaglia pentru pian" pentru a-i fi interpretata la Festivalul international de muzica contemporana de la Sydney, "World New Music Days 2010", Australia. I se asigura hotel pentru a participa la festival si pentru auditia lucrarii. Transportul ar costa cca.1000 euro. Are nevoie de bani pentru decontarea transportului deoarece se pare ca Ministerul Culturii din Romania nu are bani - dupa cum ne-a transmis dansa intr-un mesaj. Cibisescu - Duran Iulia Narcisa este membra a Retelei literare, lector univ. dr. la Academia de Muzica din Cluj-Napoca, Romania, compozitoare si dirijoare, membra a Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania. Doua volume de versuri:"Ascunzisuri de masti"(1995, Ed. Mesagerul, Cluj), "Taina egipteana"(1997, Ed. Cogito, Oradea). A dirijat orchestrele filarmonice din Timisoara, Craiova, Targu- Mures, Bacau, Botosani, Orchestra de Camera Radio Bucuresti, Vidin (Bulgaria), Ploiesti, Sibiu, Ramnicu- Valcea. Compozitiile sale au fost interpretate in Romania,Germania, USA, Israel, Italia. Sustine conferinte in Germania, Republica Moldova, Israel etc. Website / Pagina Internet: http://cimec.ro Va transmitem conturile in lei si valuta (euro) deschise la BRD pe numele CIBISESCU - DURAN IULIA NARCISA pentru a incerca sa o ajutam fiecare dintre noi dupa dorinta si posibilitati:



Cont in lei:

Cont Curent

cod IBAN RO89BRDE130SV34515671300

Cont in Euro:

Cont Curent

Cod Iban RO33BRDE130SV05690331300

CINE MOARE?

de PabloNeruda

Moare cate putin cine se transforma in sclavul

obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi

traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu

risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu

oamenii pe care nu-i cunoaste.



Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.

Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera

negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui

vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,

oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.



Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este

nefericit in lucrul sau; cine

nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine

nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile

"responsabile". Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu

citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.



Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si

detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine

abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba

de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca

cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne

intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul

fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o

fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...



Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare



Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.



Daca va fi sa plangi, plange de bucurie.



Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.



Daca va fi sa furi, fura o sarutare.



Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.



Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.



Daca va fi sa doresti sa fii fericit,

doreste-ti in fiecare zi...

Vremuri de câine

Vremuri de câine, cu mitul nutrit al calului cu corn,

Ale stelelor fluturând prefăcut sub acelaşi pavilion,

Nu luna este răspunsul suprem, ea este aproape,

Iar ele, oameni, mai mari şi mai interesaţi, aproape se văd,

Pajiştile înzăpezite ale nourilor, scrişi în boabe de orez,

Alăptează Pegaşi pentru a ne da nouă noi pene de scris ceresc,

De a ne reaminti prin ploi că nu avem dreptul la sărăcie,

Prin ninsori, că nu avem dreptul la seceta imaginaţiei,

Prin curcubee, mon amour, că nu avem dreptul la frică,

Iar prin pornirile lor giganteşti că avem drept

La exprimare în stil propriu şi la viziuni

Cu îngeri din al şaptelea cer, agili şi curioşi,

Din care fiecare se închină cu trâmbiţa sa Dumnezeului lui,

Aşa că, hai să uităm de starea de vreme de câine,

Incepând de mâine !

Virgil Cândea (29.04.1927 - 16.02.2007)

Preluat de la Viorel Ploesteanu în Februarie 16, 2010 la 12:30am




Astăzi se împlinesc trei ani de la plecarea dintre noi, către o lume mai bună, a domnului academician Virgiliu Gheorghe Cândea.

S-a născut la Focșani, la 29.04.1927 și a părăsit această lume la 16.02.2007, în București.

A fost o mare personalitate a intelectualității române, istoric al culturii, filosof, teolog, bizantinolog, orientalist, membru titular al Academiei Române și vice-președinte al acestui înalt for de cultură.

A absolvit facultățile de Drept (1945-1949), Filosofie (1946-1950) și Teologie (1951-1955), luându-și doctoratul în filosofie, în anul 1970.

A fost profesor invitat la universități cunoscute din întreaga lume, între care la Napoli (1965), Geneva (1970), Beirut (1982), Strasbourg (1983) și Roma (1990).

Biserica ortodoxă română a avut în academicianul Virgil Cândea un slujitor devotat și cu o mare cultură creștină, deși nu a îmbrăcat niciodată haina bisericească, alegându-l membru în Adunarea Națională Bisericească în anul 1990, rămânând în această funcție până către sfârșitul vieții.

A publicat numeroase lucrări privitoare la istoria spiritualității românești, a culturii române medievale, opera unor umaniști și iluminiști români, arta bizantină, relațiile noastre spirituale, culturale cu Orientul creștin și multe altele.

A căutat în permanență ”Mărturii românești peste hotare”, după cum reiese și din numele unei importante lucrări a domniei sale și a reușit să le și descopere, multe dintre ele. Câte, însă, or mai fi rămas nedescoperite?

Academicianul Virgil Cândea este descoperitorul unui important manuscris, în latină, al lui Dimitrie Cantemir, Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea, document aflat la Biblioteca Universității Harvard din SUA, în 1984, pe care l-a adus în țară și l-a editat în 1999, cu o superbă și bine documentată prefață.

Desigur că nu eu sunt cel mai în măsură să vorbesc despre marea personalitate a domnului academician Virgil Cândea, însă, i-am fost aproape într-o perioadă de timp și am avut cinstea de a-l cunoaște, în primul rând, ca om și să respir aerul faimoasei dumisale biblioteci, care cuprindea volume, unele unice în România, din veacurile XVII și XVIII.

Este de datoria mea, deci, să-i păstrez vie amintirea, precum și să amintesc altora de minunata trecere prin viață a domnului Virgil Cândea.

În încheiere aș vrea să amintesc un moment de viață trăit alături de marele cărturar.



”13 decembrie 2003

Astă seară am stat de vorbă cu dl. Cândea despre debutul meu literar, întâmplat nu cu mult timp în urmă. Încurajat de aprecierile domniei sale, l-am întrebat ce anume i-a plăcut, ce i se pare bun în ceea ce am scris, iar dânsul mi-a răspuns că pentru asta nu se poate da o măsură, că o lucrare literară place sau nu, chestie de gust, dar și de arta autorului de a crea punți între ideile lui și cei cărora se adresează. Zicea că primul pas a fost făcut, dar, pentru a reuși în acest domeniu, trebuie să transpun o idee mare, ceva deosebit, care să revoluționeze, eventual și să dea cititorilor un subiect de analiză, de preocupare. Ceva special, propriu, care, chiar dacă a mai fost spus, să fie conceput într-o formă aparte, aproape de sufletele oamenilor, dar care să reflecte ceea ce ei se tem de a afirma sau nu pot să o facă.

I-am mărturisit faptul că, în urma aprecierilor unor oameni de cultură, am un sentiment de teamă, că nu voi putea să răspund așteptărilor. Domnul Cândea a fost de părere că ăsta este un semn încurajator, care mă va stimula pe viitor și voi reuși să scriu ceva mult mai bun decât până acum. Cunoscând, poate, motto-ul din Literatorul, m-a sfătuit să scriu cât mai mult și, în viitor, să aleg ceea ce este mai bun, numai să scriu, fiindcă exercițiul este esențial. Mi l-a dat exemplu pe Brâncuși, care a exprimat idei simple, însă a făcut-o într-o manieră proprie și astfel a devenit nemuritor.Apoi mi-a prezentat niște picturi, întrbându-mă dacă îmi plac. I-am răspuns, sincer, că da. Bine, zice, într-adevăr, sunt plăcute ochiului, chiar sunt bine realizate, dar le lipsește ideea, acel ”ceva” care să le facă deosebite, aparte. Așa și cu literatura, trebuie să găsești întâi ideea și după aceea să construiești cartea, personajele, în jurul acestei idei.

Când i-am exprimat ușoara mea deziluzie că domnul Fănuș Neagu nu m-a lămurit ce anume i-a plăcut la cartea mea, m-a liniștit, spunându-mi că Maestrul nu este critic literar și și-a exprimat părerea ca scriitor cu experiență, că i-a plăcut și atât. Poate, cu timpul o să mă lămurească și în ceea ce privește ideile care i-au plăcut, dar asta, mai degrabă, o vor face criticii.”



Vă mulțumesc, domnule Virgil Cândea, pentru că ați existat și pentru că mi-ați oferit privilegiul de a fi o perioadă de timp în preajma domniei voastre.

Ma enerveaza taxa de pod,... de Podul Prieteniei!

"Nu e deloc amuzant sa fii cal, 

 atunci cand trece pe langa tine un tractor

sau sa fii potcovar, cand trece o masina."

Warren Buffett

Spuneam ca am fost la nasi.

Inainte de acest eveniment am fost la Ruse, ca orice giurgiuvean adevarat, care trece pe la Nedelia.

Ca sa merg la Ruse am trecut Podul Prieteniei.

Ca sa trec Podul am platit.

Ca sa platesc am scos aproape 12 euro, la noi 24,79 lei pentru Tarif trecere pod.

Omul de la ghiseu m-a intrebat plin de solicitudine daca merg mai departe de Ruse, sfatuindu-ma sa imi iau Vigneta de la bulgari. Un om de treaba.

Mai  rau a fost cu drumul pana in vama bulgara si inapoi, numai gropi, dar ca sa zic asa, mama gropilor sau bunicile lor din al doilea razboi mondial. Mai era si destula zapada, gheata, etc. .

Spectacolul Dunarii si al insulelor a fost insa extraordinar. M-am gandit ca am platit belvedere-le. 

Am fost la nasi de 13 februarie

Am fost la nasi de 13 februarie, ziua Lasatului de Sec, un obicei atat de vechi al pamantului romanesc, incat habar nu  am ce a fost mai intai. Lasata Secului, bataia halvitei, focurile sau bucuria simpla si perfecta a reintalnirii?

Am fost cu bucurie la ei, nu din obicei, nici macar stiind cum se face, ci mai mult pentru ca asa ne amintim ca faceau si ai nostri. Poate ca imbatranim si ne simtim datori sa lasam ceva patrunzator in sufletele copiilor nostri, ceva ce nu se uita, ca obiceiul acestei intalniri.

"Indiferent de vicisitudinile care s-au abatut de-a lungul  secolelor asupra neamului romanesc, inaintasii nostri au gasit totdeauna timpul si dispozitia necesara pentru a marca evenimentele fundamentale ce apareau si apar in viata fiecarei familii: nasterea, casatoria si moartea. S-au creat chiar adevarate cutume sau ritualuri ce s-au transmis din generate in generatie, imbracand, peste ani, haina obiceiurilor familiale, ce se regasesc azi in satele dunarene, nealterate, in fondul lor principal, suferind insa, inevitabil, influentele modernismului. Sarbatorile de Lasatul Secului declansau ciclul de manifestari traditionale care marcau, pe de o parte, sfarsitul caslegiului si inceputul postului mare pentru Sf. Pasti, iar de alta, pregatirea oamenilor pentru inceperea muncilor de primavara. In ordinea in care se petrec, in ziua si noaptea de Lasatul secului, precum si a doua zi dimineata, in satele judetului  intalnim urmatoarele obiceiuri: Spalatul vaselor, Iertaciunea, Urlalia, Cucii, Jujaul, Descantatul pomilor.

Spalatul vaselor este un obicei intalnit in aproape toate satele judetului. In preziua lasatului de sec, femeile spalau vasele folosite peste an, punandu-le la pastrare, pe perioada postului mare de Pasti, inlocuindu-le cu alte vase. Dupa trecerea postului, vasele erau reintroduse in uz. Cei care nu dispuneau de mijloace pentru a cumpara vase noi, le spalau pe cele vechi cu vrece de sapun pentru a inlatura orice urma " de dulce", intrucat se considera un mare pacat a nu respecta cu strictete postul de Pasti. 

Iertaciunea. In seara de Lasatul secului, are loc un adevarat pelerinaj in cadrul caruia finii vin la nasi, copiii casatoriti la parinti, nepotii la unchi si matusi, cerandu-se "iertaciune" pentru eventualele neintelegeri ivite pe parcursul anului. Cei care vin aduc daruri si sunt invitati in casa unde li se pune masa. Se incing discutii si vechile suparari sunt uitate, pentru ca se considera ca nu este bine sa intri in Postul Pastelui dusmanindu-te cu cineva. Bataia Alvitei. Este un alt obicei de Lăsata Secului, de fapt o ceremonie practicată în sudul ţării. Este tot un prilej de mare veselie colectivă, o petrecere tinerească organizată mai ales de către adolescenţi. Alviţa legată cu o sfoară, este plimbată prin faţa tinerilor care organizaţi pe echipe de câte doi, cu mâinile legate la spate, încearcă s-o prindă cu gura, lucru extrem de dificil, cel mai ades reuşind doar să se murdărească pe faţă şi pe haine. Dar ce contează? Vă puteţi imagina ce prilej de veselie, de glume, de bucurie intensă ?– toate cu un preţ atât de infim. De fapt, dacă stăm să ne gândim bine, orice moment în care oamenii se adună împreună să celebreze o datină, o tradiţie, o sărbătoare a familiei, orice trăire intensă datorată faptului că te simţi inclus într-un angrenaj afectiv, este o exacerbare a timpului, care capătă parcă alte dimensiuni. Sau poate mă înşel?"

La bunicii mei, dar de fapt pe aproape tot malul acesta al Dunarii se poarta ca in noaptea de Lasata Secului, oamenii mari sa se intalneasca asa intre vecini, la porti sau in case, tinerii mai ales afara, unde fac focuri si se distreaza in fel si chip. Imi amintesc focurile din copilaria mea de la porti, cand fiecare familie iesea afara  cu ce avea mai bun si sarbatorea impreuna cu vecinii, unii mai harnici la supt aduceau ultima galeata de vin de prin butoaie in uralele alorlati, dar si incarcati cu platouri de felii de cozonac si alte prajituri facute in casa. Mirosea a iarna care se duce!
Noi sigur ca nu am facut ce vedeam pe atunci. Cred ca daca faceam focul in fata portii ori ne salta politia, ca pe piromani ori ne dadea pe la toate stirile nationale de ora 17.00. Dar spiritul frumos al intalnirii, al reintalnirii cu prilejul acestei sarbatori religioase, l-am simtit cu totii si ni l-am facut cunoscut. Stiu ca multi romani fac acest lucru si ma gandesc sincer ca aici este de fapt fibra si speranta noastra, in noi insine si in fiinta noastra, mai mult decat in toate apucaturile moderne, fiindca , daca fiul meu va continua si el sa aiba prieteni pe care sa ii cinsteasca din toata inima, sincer, inseamna ca modelul de solidaritate in bine merge mai departe, asa, ca in jocul batautului alvitei!

Judeţul se prăbuşeşte, iar politicienii locali se ţin de bancuri

Ionel Muscalu, liderul tinerilor liberali din judeţ, şi-a chemat cărţile (nu de tarot) în ajutor pentru a-l scăpa de atacurile la persoană ale colegilor din partidul “tovarăş şi prietin”, Partidul Democrat Liberal. După ce l-a mâncat limba să spună faptul că “pedeleii nu au nicio şansă la alegerile din 2012” (ce repede zboară gândul, se refugiază şi el din cauza crizei, săracul), Muscalu se vede nevoit să suporte acum jihadul portocaliu. Rând pe rând, Bogdan Cantaragiu, Mihai Dobre, şi mai nou Costel Dumitru, au început un asalt asupra tânărului politician. Cum conferinţele de presă ale PD-L sunt floare rară, raidurile acestora se desfăşoară doar prin intermediul presei locale. Pamfletul “Cu Musca(lu)… la arat”, l-a determinat pe liberalul Ionel să ia atitudine. Acesta s-a prezentat vineri, 5 februarie, la obişnuita conferinţă săptămânală a PNL, cu un antidot pe bază de hârtie, cerneală şi patriotism local. Câteva cărţi aşezate pe un scaun nu i-a intrigat deloc pe jurnaliştii prezenţi la faţa locului. Ionel Muscalu rămâne deocamdată doar un poet local. În momentul în care, din geanta proprie au început să iasă volume pe bandă rulantă (aviz magicienilor care se antrenează cu iepuraşi) şi-au dat seama cu toţii că treaba e groasă. “Nu vă speriaţi, nu am adus toată biblioteca” a glumit Ionel Muscalu, explicându-şi imediat gestul: “Cărţile pe care le-am adus sunt scrise de giurgiuveni. Evident că nu am putut să aduc toate cărţile scrise de giurgiuveni, ele sunt mult mai multe, acestea sunt doar cele pe care le deţin în biblioteca personală. Vreau să le prezint celor care vin şi fac politică pe la Giurgiu, aşa cum au mai venit şi alţii cu acelaşi scop şi au sfârşit prin a pleca de aici, să le prezint câţiva dintre giurgiuveni, celor care nu-i cunosc” a completat Muscalu. Acesta a prezentat pe rând fiecare carte şi mai ales fiecare autor (printre aceştia regăsindu-se nume precum Tudor Vianu, Ion Vinea, Petre Ghelmez, Nichifor Crainic, Emil Talianu sau Constantin Stoenescu). “Am făcut această introducere pentru a răspunde atacului nejustificat la adresa mea de către „trei mari” reprezentanţi ai PD-L. Mi se pare nelalocul lui să vorbeşti despre un om având în vedere înălţimea, grosimea sau lăţimea.
Am terminat Facultatea de Jurnalism şi ştiinţele Comunicării, şi că am capacitatea să mă apăr şi singur. Nu mă aşteptam la aceste manifestări, ci mă aşteptam să spună prin intermediul ideilor, ce au făcut şi ce vor face în continuare pentru judeţul Giurgiu, pe sume şi chestiuni concrete despre ce au făcut şi ce vor face pentru oamenii de aici” a mai spus Ionel Muscalu. Referitor strict la atacul lui Costel Dumitru, Ionel Muscalu a declarat că asemenea glume sunt şcolăreşti, şi că este foarte mândru de numele său, cu o istorie aparte faţă de numele “atacatorului” nume care nu îi spune nimic. “Asta e o prostie de copii. Se ocupă săptămânal să îmi dea replica prin ziare. Mă bucur că sunt băgat în seamă. Aşa sunt cei de la PD-L, merg pe principiul “ciocul mic” şi pe cel al expresiilor de metrou. Cine nu e cu ei, trebuie dărâmat, amendat, terminat” a conchis purtătorul de cuvânt al PNL Giurgiu. Rămâne de văzut ce se va întâmpla la următoarea şedinţă a “galben-albaştrilor” după ce acelaşi Costel Dumitru, a replicat pentru a doua oară într-un ziar local.

Bogdan  Vladu

Gura târgului, „CE AR FI FOST IONEL DACĂ NEA LUCICĂ N-AR FI EXISTAT... ?”

Îl dezamăgim încă o dată (sperăm să fie ultima oară) pe Ionel Muscalu, acest literat mult prea mititel pentru o lume atât de mare, necunoscută şi mârşavă cum este curva asta de politică. Pe un asemenea praf, Ionel Muscalu a uitat cam cum stau rolurile şi a cam sărit puţin calul.
Suntem astfel nevoiţi să-i dăm un subiect de meditaţie profundă, prietenului nostru Ionel Muscalu, amintindu-i, în treacăt, că dacă Lucian Iliescu nu ar fi existat nu ne-am fi închipuit o lume în care el, Ionel Muscalu, să fi fost secretar de stat la ANOFM, director la DGMPS şi nici chiar director la Direcţia de Asistenţă Socială a municipiului Giurgiu. Vă imaginaţi un ziarist, fie el chiar şi poet cu har, în astfel de funcţii? Părerea noastră e că evident, nu. Aşa că fără Lucian Iliescu toate astea n-ar fi existat. Chiar dacă Ionel Muscalu exista. În rest, nicio aluzie în afară de cea evidentă!

Luxul lecturii: Mărturisitorul

Gândul nerostit al celor mai mulţi poeţi este acela de a ascunde, sub perdeluirea vorbei atent alese, ceea ce vor, de fapt, să spună. Aşa s-au născut metaforele şi parabolele. Instinctual, poetul are ceva din fragilitatea cuvântului cu care lucrează. Rareori el cutează a zice răspicat ceva anume. Forţa lui stă în sugestie, necum în tăria rostirii. Ionel Muscalu procedează altfel. Mărturiseşte, dintr-o suflare, ce are pe suflet. şi are destule. Iubire, înainte de orice. Dar şi amintiri, şi prieteni pe care nu se sfieşte a-i evoca şi a-i numi, întâmplări, experienţe pilduitoare, locuri ce i-au marcat trecerea prin vreme. Mărturisitor fiind, ştie să povestească, ceea ce nu prea este la îndemâna poeţilor cu pretenţii de fantazare rimată şi/sau ritmată. Din acest unghi de vedere, Ionel Muscalu e din familia lui şerban Foarţă şi Emil Brumaru, fără a atinge, încă, virtuozitatea acestora şi nici extravaganţele care fac deliciul scrierilor mentorilor săi, în preajma cărora îşi cantonează poezia. Fără a fi un ascet al comunicării directe, poetul nostru este ceva mai retractil, dar la fel de atent la subtilitatea sensurilor, punând toată miza pe lirismul curat, pe distilarea vocabulelor. Ionel Muscalu are căldură şi tandreţe, nerv şi retorică. Poet de veac XXI, fără a se lăsa sedus formal de postmodernismul care pare a-i fi, mai curând, structural, el este o voce distinctă şi clară, pronunţându-se verde şi deschizându-şi, fără eziutare, sufletul. Forţa scrisului său stă într-o tensiunea lăuntrică aparte, pe care ştie să şi-o etaleze dezinvolt. Cam acestea ar fi consideraţiile care au alcătuit postfaţa semnată de mine la cea de-a doua ediţie a volumului „Baladele oraşului meu. Chipuri de prieteni”, apărută în primăvara acestui an la Editura Pelican şi urmând unui alt volum, „Războiul cailor pe pereţi”, tipărit ceva mai demult. Ionel Muscalu este încă foarte tânăr (n-a împlinit 35 de ani), dar are peste un deceniu şi jumătate de când scrie. A început ca jurnalist – şi am a mă felicita că i-am acordat, de la început, toată încrederea. A făcut şcoli multe, a umblat prin mai toată lumea largă, dar na încetat să cizeleze la versuri Băiat de la ţară, din împrejurimile Giurgiului, a prins drag de acest oraş mic şi i s-a dăruit. Între poemele care deschid cartea la care mă refer se numără şi acest frumos „început”: „Voi scrie o carte cât o lună plină,/ Vărsată în balsam de lemn de tei,/ Prin florile de crin, bujor şi iasomie/ Te voi purta de vrei sau de nu vrei.// Voi prinde chipuri de prieteni dragi/ în acul unui spirit de busolă,/ Maşini şi guşteri, pălării şi paji/ Te-or îmbăta, cu chihlimbar de vin, o oră.// Voi ninge valuri simple prin insule de zahăr/ Pe care Dunări şipot leneacă- n primăveri,/ Cu aripi de mătase eu voi aprinde paseri,/ Din veşnica pădure de sălcii, plopi, dureri.// Tichie de cireşe voi pune la ureche/ Statuilor din parcuri în verile de basm,/ în douăzeci de serii voi face nepereche/ Solzoşii peşti din piaţă pe un grătar cu astm.// Privirea-mi de colinde din seri precipitate,/ Fugită ca şi vântul prin mirodenii fix,/ Va creşte mânji din barbă şi pepeni din citate,/ Uitândumă- n departe cu ochiul meu de lynx.” „Talerul de ierburi al copilăriei mele” este o altă evocare lirică, cu sonuri din Labiş:”Am iubit copilăria ca pe o femeie devreme şi nebună,/ Am împănat-o cu dezmeticiri şi simţuri,/ Am pierdut-o în verdele pădurilor sterpe/ Din câmpia Burnazului şi din lunca Dunării,/ Foşnind din frunzele plopilor ca din fustele căzute./ în această umbră răcoroasă, dar nejilavă, în care/ Crapi şi somni se prindeau în cârje de japcă,/ Am învârtit pământul de la un cap la altul/ Ca pe un fus, ca pe ciorchinii de struguri furaţi./ Femeie sensibilă şi debilă, copilăria mea,/ De câinii lupi ai miliţiei şi de biciul paznicilor,/ Am iubit-o cu inima urlând printre vaduri,/ Prin vârtejurile de ciocârlii ale neumbrei,/ Peste gorgane şi măguri, prin răstoace,/ Femeia-mac, copilăria mea aprinsă, voluptoasă,/ Am însângerat lanurile de grânele adolescenţei/ Cu fugi de faun prin pietrele căii lactee,/ îmbrăţişându-mi trupul slab cu liliac şi măceşe./ Am iubit copilăria îmbolnăvită de contrarii,/ Strident şi zvâcnit. Am iubit copilăria ca pe o femeie.” Teribilistul melancolic, însetat de viaţă şi având Esenin în sânge scrie fără şovăire şi nescrâşnit despre „Prăsila miriadelor de stele, un cer neschimbător”: „Roşeşete poezia prinsă în bordele/ Cu muzele mai despuiate decât crezi,/ Cu pumni în ochi, orgii şi cu sechele/ Pe care nu le văd şi nu le vezi./ Un sân altoi, o rădăcină scursă,/ Un zâmbet muşuroi nefericit,/ Piraţii vieţii-ntunecaţi acuză/ Confuziile unui tânăr mag vestit./ Lăcaş al spendidelor minţi, bacante/ Ce poartă-n al lor sân un Bachus dus,/ Stihii scăpate de la miazănoapte/ Aduc veşmântul ce tu i lai pus./ Folos nedezlipit de fantezie,/ Prăsilă-a miriadelor de stele,/ Un cer neschimbător de poezie/ Mai înduleceştea mele clipe grele.” Trăit printre „tâlhari şi cuţitari, bouari şi bivolari”, tânărul nostalgizează vremurile vechi în care „se bea vârtos” în cârciuma „La patru pietre”, unde băieţandrii îşi parcurgeau lecţiile de iniţiere în bărbăţia dură, privind cu atenţie şi jind la cei din preajmă, cum ni se povesteşte în „Setea de vară”: „La Patru pietre e o vară dură./ Căldura bate-n supravieţuire./ Autonomi şi pretendenţi la codru -/ Toţi cetăţenii, fără osebire,/ îşi neacă setea-n berea unui lotru./ Acel crâş- mar avea deatunci îndemâ- nare;/ Vorbea destul, punând apă-n pahare,/ Bătăi erau ades în curtea plină,/ Se furau bani şi se scoteau cuţite,/ Dar beţivanii se rugau să ţină/ Deschis cât mintea lor primea urzite/ Acele halbe atent îngrijite./ Acolo învăţat-am povestea pe deplin/ Că tremurul vieţii-l prinzi din mers,/ Că dragestea pentru femei e-un chin,/ De nu ştii să-i oferi un univers./ Se bea vârtos, pângăritor se bea,/ La Patru pietre, mai demult, cândva,/ Iar harul despuiat al vorbei de ocară/ L-am învăţat acolo, jucându-ne pe-afară.” „în orbita lui Borges” dă la iveală un Ionel Muscalu hieratic de-a dreptul, atingând uşor petalele şi pedalele cuvintelor, chiar dacă tot vitalist şi cu porniri de făcător al lumii sale:” Aş vrea să spun cuvântul cu pricina,/ Să nu mai ningă viscolind cu ger,/ Ducând Siberii de omăt spre Scilla./ Caribda adevărului o sper.// Aş vrea să tac lumini de-azur prin aer,/ Să mă-ntâlnesc cu nechezat de roib/ Trecând speranţa viselor prin caer,/ Să cresc lumini de rodii pentru-un orb.// Aş vrea din arbori mari să fac oraşe,/ Vitralii să le pun cu Dumnezeu,/ Să chem cu semn de rouă îngeraşe/ Să-mi rupă trupul cu gust erezeu.// Aş vrea să licăr prin troieni de dafin/ Cu versul licurici în pridvor amurgit,/ Să urc spre munte întrun băţ de afin/ Cântând spre seară versul ruginit.” într-o tonalitate asemănătoare sună şi „Pe lângă Villon”: „Ah, inima-mi hoinară iară zburdă,/ Cu mintea-mi limpede se ia la trântă./ Spectacol inedit, medieval,/ Solzoasele făpturi de prin podgorii/ Roiesc de butii duse către Pan,/ Grifoni îmi latră-n oase alegorii,/ Clovni şi fachiri îmi tescuiesc prin vine,/ Sărmană doamnă, nu ştiu cât m-o ţine.” în fine, până la reîntâlnirea de mâine cu poezia lui Ionel Muscalu, iată şi un text – „Inorogul” – de indicibilă tandreţe:”Băiatul cu policandrul aprindea stelele/ Strângând savuros mâinile pe sânii tăi./ Făcea gesturi simple, ruşinoase, cu efect nescontat,/ Se trezea dimineaţa, rupea o floare/ După care pleca./ La revedere!, striga curcanul din curtea vecină,/ înfoindu-şi roşul gâdilat al baticului gulerat.// Băiatul cu policandrul atingea stelele/ Aducând o mână după cealaltă peste coapsele tale/ şi tu îl priveai cu ochii de ceaţă/ De după paravanul păturii de lână,/ Aşteptând să se întoarcă, să te strângi iar nebună/ între zăbalele braţelor lui.// şi băiatul cu policandrul se aşeza după-masa/ Pe laviţă, rezemându-şi policandrul de gleznele tale/ Ca două vaze în care se oglindesc florile.”

articol publicat in 07.08.2008 ca editorial in Atac

de Dan Mucenic

Nu-l impusca in cap,vreau palaria lui!

In urma cu doua saptamani, raspunzand intrebarii ziaristului Marcela Petcu, referitoare la desemnarea de pe acum a candidatilor la functiile de primar al municipiului si presedinte al consiliului judetean, spuneam urmatoarele: PDL actioneaza ca la razboi, incercand sa cucereasca citadele, iar Cantaragiu va deconta toate notele de plata ale guvernului PDL, fie el Boc IV sau Boc forever. Spuneam totodata ca acest deputat de Titu nu poate reprezenta nici PDL, nici giurgiuvenii pe care nu ii cunoaste, pentru a-i conduce. Apoi, au aparut, sa le spun replici ar fi prea mult, atacuri zilnice la adresa mea, ca persoana, fara a-mi reprosa ceva, fiindca nici nu au ce, nu la ceea ce am spus. De aceea, pentru ca doresc sa termin cu generozitatea de a le da acestora dreptul sa imi maculeze imaginea, le dau aici, o replica.

In acesta nu voi vorbi despre persoanele neinteresante care mai au mult pina departe ca sa aiba o imagine publica, ci despre viata oamenilor obisnuiti, printre care ma numar si eu si care, muncind in mod normal si in fiecare zi, nu am timp de prostelile lor discutate de unul care nici nu a citit mai mult de o pagina de contract de vanzare-cumparare teren , nici de cei care neavand ce spune rau despre mine, dau in mintea copiilor si se leaga de numele sau de inaltimea mea, cu care ma mandresc, intre noi fie vorba, ca nici ei nu sunt mai rasariti! Pe de alta parte, multumesc tuturor celor care au fost alaturi de mine atat prietenului Lucian de la Arges, care mi-a dat un exemplu apofatic (spre disperarea incultilor cu gura sparta) , cat si lui Pepi Mustateanu, prietenului  zilnic care s-a alaturat si el acestei dispute (comentariile si postarile o spun de la sine).

De fapt e firesc sa se comporte asa de vreme ce de atatia ani nu au adus nimic bun sub soare, ci doar imaginea de vesnici scandalagii, chiar de interlopi pe alocuri. Pe ei nu ii intereseaza problema somajului, a salariilor si pensiilor mici, ci a euforiei comisioanelor din lucrarile publice pe care le fac direct sau prin intermediari in intreaga tara. Ei au inchis Agentia Nationala Antidrog si au incercat sa-l faca pe seful acelei entitati publice nesimtit, ei au desfiintat Institutul National de Administratie(chiar daca trebuie sa dea inapoi 10 milioane de euro, cheltuiti pe diverse programe de catre UE in aceasta institutie), fiindca nu ii intereseaza cresterea calitatii serviciilor publice, ci doar sa aiba executanti in fiecare dintre institutiile publice. Ei ar vrea ca noi sa vorbim doar despre binefacerile guvernarii PDL (750 000 de someri ar trebui uitati), iar ca discutii publice par sa ne tina intre vrajitoarele de la Cluj, zapada, gropi, 12000 de securisti, parlament unicameral, pensii de privit cu lupa ( vorba Leliei Munteanu, intre diazepam si o saniuta), scut cu stema mov si ierburi etnobotanice. Bobita sustinea in timpul campaniei europarlamentare ca drogurile usoare ar trebui legalizate, acum s-a trezit si Boc ca trebuia sa le interzica .

Oamenii obisnuiti asteapta politici prin care sa le fie asigurata securitatea sociala, salarii decente, locuri de munca, pensii pe masura muncii, nu scandaluri fraticide intre pensionari, preturi normale la alimente, nu mancarea cea mai scumpa din Europa, asistenta sociala si medicala de calitate, nu la limita supravietuirii. Ce li se da in schimb: lipsa oricarei perspective, somaj galopant, pensii tunse scurt din foarfeca guvernamentala pe motiv ca sunt nesimtite, salarii ciuntite, chiar daca ilegal, incalcari ale constitutionalitatii actelor publice pentru a-si putea numi in functii apropiatii, camarila, profesionisti aruncati in strada sau retrogradati la functiile cele mai joase pentru ca au indraznit sa ajunga directori, hotatarari ale instantelor ramase definitive si irevocabile neaplicate sau pe care se gandesc sa nu le puna niciodata in aplicare.Va urma!

Cum m-au facut taliban?

B(ar)logul meu, de care le pasa tare sefilor PDL Giurgiu, a fost citit un pic

IONEL MUSCALU, SFĂTUIT SĂ SE FACĂ TALIBAN PENTRU A SCĂPA DE ANONIMAT


Nu ştim cine sau ce l-a împins/inspirat (să sperăm că nu aceste versuri care-i aparţin): „Cu o pasiune însărcinată de duhul incendiilor interne/Ocupat de nimeni/sufletul meu pe linia vieţii”), pe Ionel Muscalu să comită un război atât de mare cu pedeliştii. Se pare că văzându-se în inferioritate numerică, adică de unul singur împotriva tuturor, a trecut de la lupta de gherillă, de această dată provocându-i pe foştii colegi din Alianţa DA, la atacul cu maldărul de cărţi.

Fapt este că Ionel Muscalu a declarat cum că au fost atacuri nejustificate la adresa sa. Prim-vicepreşedintele PD-L Giurgiu, primarul Mihai Dobre, îi reaminteşte lui Ionel Muscalu că „fiind un mare necunoscut în viaţă”, după cum s-a exprimat anterior, nu vede de ce s-ar fi legat cineva de persoana sa. Pe lângă asta, Mihai Dobre îl întreabă: ”cine a început atacul la adresa lui Bogdan Cantaragiu, noi, sau Ionel Muscalu? Nu ştiu cât timp i-a luat să studieze acele cărţi, cu care a venit la conferinţa de presă, dar, pe postul pe care se află la Consiliul Judeţean, ce altceva ar putea să facă Muscalu decât să piardă timpul? Personal nu îi voi mai acorda nicio atenţie lui Muscalu, îl las să treacă la volumul II al volumului de poezii: Visând la cai verzi pe pereţii Consiliului Judeţean! Asta ca antrenament pentru următoarele alegeri PE... Eu mă mir cum a fost posibil ca PNL să treacă un mare om de cultură cum este Ionel Muscalu, pe care, după cum spune domnia sa, îl ştiu toţi giurgiuvenii, tocmai pe locul eligibil numărul 11(!?!), poziţie din care a şi picat aşa de frumos? În orice caz, aici pun punct, pentru că nu vreau ca Ionel Muscalu să creadă că reprezintă ceva sau este cineva. De ce oare nu te-au ales giurgiuvenii să-i reprezinţi în Parlamentul European, domnule Muscalu, tocmai pe dumneata, marele cărturar? Chiar nu şi-au dat seama ce au pierdut? Mai bine ai renunţa la cărţi, te-ai retrage în b(âr)log şi te-ai face taliban. Lupta cu noi poate te scoate din anonimatul de care suferi”, l-a sfătuit Mihai Dobre.

Preluare integrala din Giurgiuveanul.ro, luni, 08.februarie.2010

Dan Păsat trece la grupul PDL

Ultima ora




Deputatul independent Dan Păsat a anunţat, luni, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor că, din 4 februarie, activează în grupul PDL.
Dan Păsat a fost ales deputat din partea PNL într-un colegiu din Giurgiu. A fost membru PNL până în octombrie 2009, iar apoi a activat în grupul PDL de la Cameră, până în noiembrie 2009, când a trecut la grupul independenţilor.

La rândul său, deputatul Ioan Damian a anunţat Biroul Permanent că a demisionat din PSD şi se va alătura deputaţilor independenţi, conduşi de Gabriel Oprea.

Cele două infomări vor fi citite în plenul Camerei Deputaţilor în şedinţa de luni după-amiază.

ROMANTISM

Mic îndreptar de feţe îngheţate,

adus lapon în framul meu cel mic,

dam limfelor de peste miazănoapte,

ca să-nfrunzească după cel triptic.

Şi-adulmecând cerneala cam mulatră,

că-n îndreptar se glazura un tort,

perfecţiunea lor demult uitată

vindea batiste după câte-un mort.

Topit atunci pe jumătate plastic

după o stea ce-mi stăpânea natura,

cu muşeţel şi tei supraelastic,

beam luna plină până-mi umplu gura.

Cand tara arde, director(ul,-ea) se piaptana

In vreme ce serviciile deconcentrate din judet functioneaza la cota de avarie, iar unii sefi fac nopti albe nestiind pe unde sa scoata camasa cu noua fonctie, data absolut aleatoriu la loteria vizelor de directorat din cauza de prezidentiale sau de europarlamentare, in timp ce simplilor fonctionari li se cere sa mearga la toaleta cu lumina stinsa si sa nu faca copii xerox pentru clientii saraci, ca sa mai reduca din cheltuieli, altii dispun de activele institutiilor publice dupa bunul lor plac. De exemplu, - director al   …Giurgiu - care merge oriunde are nevoi personale in timpul programului cu masina unitatii.


In ultimele luni ale anului trecut, institutiile publice au trebuit sa faca o economie crancena la toate capitolele de cheltuieli. S-au redus sumele alocate pentru convorbirile telefonice, pentru transportul angajatilor, pentru chirii si chiar pentru salarii. In conditiile in care, in noiembrie si decembrie 2009, bugetarii au stat acasa cateva zile in concediu fara plata pentru ca nu mai erau bani la buget, decat daca li se lua fiecaruia dintre ei 31% din salariu pe cele doua luni, spre multumirea alorlalti la fel de saraci, dar cu caprele si mai in piuneze. Cu toate astea, se pare ca in judet exista si servicii deconcentrate care merg atat de bine incat angajatii ii pot folosi activele in interes personal.

Dimineata, in jurul orei 11.30, autoturismul marca ooo , cu numarul de inmatriculare GR…XYZ, apartinand institutiei pe care o voi mentiona foarte curand, era parcat in fata unui … din zona pietei, iar soferul astepta cuminte in masina ca insusi directorul executiv, sa-si termine sedinta de coteleala.

Asadar, in vremuri de criza, seful(a) nu are altceva mai bun de facut decat sa se pieptene, iar asta in timpul programului si cu masina institutiei.

Soferul intrebat(a) despre acest episod, ne-a servit ceva cusut cu ata de un alb imaculat: Sef(a)ul a fost sa verifice programul la oamenii din teren.Eu vin si plec de la munca cu masina mea".

Numai ca slavitul(a) director(oare) nu a fost nicidecum cu interese de serviciu la cele doua societati nominalizate, ci exact la … si nu s-a deplasat cu masina personala, ci cu masina unitatii. Intrebat(a) despre norma de carburant a celor autoturismelor pe care le are in patrimoniu, a spus ca acestea nu au un consum normat intrucat institutia are un corp de control pe care acestea ar trebui sa il deserveasca la nevoie.

Babele se ard, cand organizatia este condusa de trei, Doamne, si toţi trei... literaţi!

In urma cu o saptamana imi exprimam opiniile fata de idea PDL-Giurgiu de a-si stabili de acum candidatii pentru alegerile locale din 2012: - nu au nicio sansa! Spuneam tot atunci ca PNL are reprezentanti remarcabili si puternici pentru acea lupta politica, dar deocamdata lupta sa rezolve problemele cetatenilor care i-au ales. Raspundeam astfel curiozitatii unui ziarist.

A urmat un val de trei replici cu poze pe prima pagina, din care doua cu trimiteri la interior in care am fost facut mai intai poet si prea mic pentru o discutie atat de mare de catre viceprimul PDL Giurgiu, Mihai Dobre, care ma sfatuia sa devin filosof in tacere, apoi presedintele PDL Giurgiu, Cornel Cantaragiu, deputat de Dimbovita, dupa ce mai inainte fusese deputat PRM de Arad, care spune ca nu stie prea multi oameni in Giurgiu si nu vorbeste cu necunoscuti, dar imi da replica intr-o jumate de pagina de ziar, fara sa ma identifice, de parca ar vorbi singur, ca nu prea imi functioneaza cerebelul si ca am obrazul gros, dupa care urmeaza un Secretar General, pe care il vom numi in continuare SeGe al PDL Giurgiu, cu doua prenume Costica Tica- Titi, culant in exprimari rurale si defaimatoare la adresa lui Musca(lu), dedat la ocaratoare asemanari cu personajul unei fabule.Probabil, declamand rime si proverbe din tolba personala, acesti trei, Doamne, si toti trei portocalii lor, mari sefi , s-au gandit sa-mi arate mie, unuia singur , cine are dreptul sa deschida gura, si cin’ sa faca ciocu’ mic, dupa modelul Anca Constantinescu, fiindca ei sunt multi si la putere. Nu cred sa fie o operatiune mai riscanta in acest moment in Romania, decat sa te pui… contra vantului care bate dinspre “baietii destepti din PDL”. Trecand peste vulgaritatea (stricto-sensu), a tragediei nationale pe care mutrele de baiat destept care nu mai pacaleste pe nimeni au creat-o, astazi spunem baiat destept, tragand apa in Bideu si mergem mai departe. Daca le dai voie sa vorbeasca mult, printre prostiile pe care le debiteaza si plasmuirile pe care le plaseaza grosier in spatiul public, uneori nepripit lanseaza truisme sopofirice cu efect spontan. Specializarea domniilor lor in sopofirica nu e de sorginte nativa, ci deprinsa in timpul specializarilor la care se expun cand fac diversele echere violet sau cand se verseaza in cultura generala a planificarii umaniste a viitoarelor lor actiuni de partid: - Ia spune, ba, cine ne-a mai suparat!?

-Ala, ala, aia.

- Pe ala il dam afara, pe aia o amendam pana o terminam, pe ala il injuram intr-una si-i tinem ocupati pe toti sa se gandeasca cum sa scape, nu sa ne tina noua contul, ca n-am ajuns la putere sa le dam lor socoteala!"Limitarea libertăţii, anularea ei chiar, denaturarea existenţei, abolirea voinţei, falsificarea sensurilor, cinismul," demonstrate în public sau chiar intre ei, acesta este idealul politic al acestor temerari desantati prin municipiul nostru.

Presedintele trebuie sa para autoritar, viceprimul intelept campestru, SeGe-ul pletoric pastoral si poncis-liric. Fiindca acest sub-doctism il traim in imaginea unei saptamani sterpe in inteligenta, dar mai ales lipsita de lucrari concrete in slujba cetatenilor (in afara vopsirii in portocaliu a tuturor stalpilor de telegraf de la DN6 pe raza orasului viceprimului), fiindca, daca ar fi facut ceva, ar fi emanat spre popor maretele realizari, ar fi dat-o baietii la ziar, ca tot si-au racit gura cu ziaristii. Ei o toaca pe vatrai ca Muscalu a fost singur acasa si de aia se ia de ei, ca Muscalu e copil de trupa, ca Muscalu ii enerveaza ca bazaie (pe asta am fumat-o la gradinita). Dar, de fapt fiecare isi arata frustrarile: din surse pedeliste, Mihai Dobre a ramas singur acasa, desi vroia si el la Brasov. Eu am fost la Delegatia Permanenta. Cantaragiu ar vrea sa il cunoasca si pe el oamenii din Giurgiu, dincolo de usa PDL si se leaga de un tanar giurgiuvean cunoscut, iar Tica-Costica vrea sa fie bard, poet samanatorist si citeaza sau face folclor de metrou cu puncte de suspensie, in timp ce, da, eu chiar am scris carti de poezie, am primit premii nationale si sunt citit si ca poet.

Asta inseamna a cofunda planurile, transformand in ridicol intreg discursul lor, dar mai ales propriile lor fapte, fiindca eu credeam si socot in continuare ca un presedinte de filiala de partida aflat singur la guvernare, avandu-I alaturi pe Prim si pe SeGe, au treburi importante, nu sa scrie la ziar, cand au ei alte meserii: unul e deputat de Titu, altu-I primar de Mihailesti si al 3-lea director navetist ce se desfata (bravo lui!) cu fabula la Floresti-Stoenesti.

O barbarie de spirit risipit in creatii de scheme mentale simple: Le luam aerul la astia, sa cante cum vrem noi, fara a se informa cat de cat si asupra preopinentului, ca ei la mine se raporteaza ca antevorbitor si au nevoie de trei insi pe enspe pagini, ca sa-mi raspunda la un simplu enunt: PDL nu va castiga nici Consiliul Judetean , nici Primaria Giurgiu in 2012- clar!

De aceea, intoarcerea la realism pe care le-o recomand calin, e pentru a-i salva de-un spirit congenital deliu si, fiindca asta ar fi singura pozitie din care sa castige, ii invit firesc: La munca! Ideea de fals total in care se balacesc deocamdata acesti corifei ai vulturilor care mananca muste este sugestiv subliniată şi prin eforturile lor de menţinere a condiţiei de zbor, căci ce fel de zbor poate fi acela din interiorul unei voliere? O voliera in care ei vor sa se  inchida impreuna cu ceilalti membri ai lor si cu victimele lor institutionale, pentru ca altfel nu stiu sa lucreze, nu au cine stie ce idei si daca nu s-ar sprijini pe vreo patru oameni seriosi, care muncesc si pentru ei, ar cam fi disparut demult din peisaj.

In final as putea sa le spun si eu poetic, ca pe Tineretului niste creatii folclorice, fiindca viitorul imi va confirma mie previziunile !

Insa macar atat pot face pentru domniile lor (sa nu ii sorcovesc in februarie si sa pastrez pentru data viitoare), fiindca e atat de oropsita lumea si e criza, chiar daca lor le merge din ce in ce mai bine!

Acest text, la sugestia unor prieteni, este un pamflet!

 

Aici prezentam punctul de vedere al Serviciului Român de Ocupare la întâlnirea de  la Nisa, 12-14 decembrie 2008, referitoare la abordarea crizei economice din perspectiva găsirii de noi soluții pe piața muncii.