fetei din Sună… mai
Mă mai aştepţi cum singură ştii tu,
Iubind fragil ca vasul de cristal,
Să nu te spargi, dar îndreptând un far
În calea mea stâlcită de-un pahar?
Mă mai aştepţi zâmbind cum se cuvine
Şi dând bineţe zorilor fireşti,
Când uşa aia scârţâie de mine,
Mă mai aştepţi cu buze răsfăţate
De ochii mei ce-ţi vindec-un surâs,
Când am pierdut şi ultimul tramvai de noapte,
Iar ceasul tău cu cuc s-a pus pe plâns?
Mă mai aştepţi ca îngerul răbdării,
Iubind cu ochii şi-njurând cu gura,
De dimineaţă aveam bagaju-n casa scării,
Iar tu, iubind, îmi sictireai natura?
Aşteaptă-mă, şi moartea mă aşteaptă,
Lumina-n cer oricât de des s-ar stinge,
Cu stânga strânge sila-n mâna dreaptă,
Iar coasa vieţii fumegă când ninge!
7 comentarii:
Ma gandesc ca este versul cel mai trist-
'Iubind fragil ca vasul de cristal'..
A treia strofa abunda de dragoste.,iar din prea multa asteptare se trece la lucruri mai...lumesti...despartire,moarte.
SI EU TOT PE 13, CU NOROC! MULTUMESC.
Mie imi place filosofia poeziei, ca o conditie a omului de pretutindeni, ca o depasire a trecatorului, interesant, mai scrie-ne!
Tot aşteptând sub lună plină,
Mi-a MAI crescut o rădăcină.
Am încercat s-o smulg, încet,
Şi in şoaptă să alerg.
Invata-ne maestre !Eminescu este mic copil pe langa tine! Mai degraba versul tau imi aminteste de Labis care a murit prea devreme! Suntem topiti de versul tau! Noi toate femeile in luna a 7-a ne masturbam in baie recitand poeziile tale. Mai scrie-ne !
Vai draga, voi femeile in luna a 7-a copii aveti toate... barbati nici una .Sa-mi dati va rog adresa voastra si va satisfac eu. Vin si cu volumul lui de poezii sa stau mai mult.
Trimiteți un comentariu