Virgil Cândea (29.04.1927 - 16.02.2007)

Preluat de la Viorel Ploesteanu în Februarie 16, 2010 la 12:30am




Astăzi se împlinesc trei ani de la plecarea dintre noi, către o lume mai bună, a domnului academician Virgiliu Gheorghe Cândea.

S-a născut la Focșani, la 29.04.1927 și a părăsit această lume la 16.02.2007, în București.

A fost o mare personalitate a intelectualității române, istoric al culturii, filosof, teolog, bizantinolog, orientalist, membru titular al Academiei Române și vice-președinte al acestui înalt for de cultură.

A absolvit facultățile de Drept (1945-1949), Filosofie (1946-1950) și Teologie (1951-1955), luându-și doctoratul în filosofie, în anul 1970.

A fost profesor invitat la universități cunoscute din întreaga lume, între care la Napoli (1965), Geneva (1970), Beirut (1982), Strasbourg (1983) și Roma (1990).

Biserica ortodoxă română a avut în academicianul Virgil Cândea un slujitor devotat și cu o mare cultură creștină, deși nu a îmbrăcat niciodată haina bisericească, alegându-l membru în Adunarea Națională Bisericească în anul 1990, rămânând în această funcție până către sfârșitul vieții.

A publicat numeroase lucrări privitoare la istoria spiritualității românești, a culturii române medievale, opera unor umaniști și iluminiști români, arta bizantină, relațiile noastre spirituale, culturale cu Orientul creștin și multe altele.

A căutat în permanență ”Mărturii românești peste hotare”, după cum reiese și din numele unei importante lucrări a domniei sale și a reușit să le și descopere, multe dintre ele. Câte, însă, or mai fi rămas nedescoperite?

Academicianul Virgil Cândea este descoperitorul unui important manuscris, în latină, al lui Dimitrie Cantemir, Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea, document aflat la Biblioteca Universității Harvard din SUA, în 1984, pe care l-a adus în țară și l-a editat în 1999, cu o superbă și bine documentată prefață.

Desigur că nu eu sunt cel mai în măsură să vorbesc despre marea personalitate a domnului academician Virgil Cândea, însă, i-am fost aproape într-o perioadă de timp și am avut cinstea de a-l cunoaște, în primul rând, ca om și să respir aerul faimoasei dumisale biblioteci, care cuprindea volume, unele unice în România, din veacurile XVII și XVIII.

Este de datoria mea, deci, să-i păstrez vie amintirea, precum și să amintesc altora de minunata trecere prin viață a domnului Virgil Cândea.

În încheiere aș vrea să amintesc un moment de viață trăit alături de marele cărturar.



”13 decembrie 2003

Astă seară am stat de vorbă cu dl. Cândea despre debutul meu literar, întâmplat nu cu mult timp în urmă. Încurajat de aprecierile domniei sale, l-am întrebat ce anume i-a plăcut, ce i se pare bun în ceea ce am scris, iar dânsul mi-a răspuns că pentru asta nu se poate da o măsură, că o lucrare literară place sau nu, chestie de gust, dar și de arta autorului de a crea punți între ideile lui și cei cărora se adresează. Zicea că primul pas a fost făcut, dar, pentru a reuși în acest domeniu, trebuie să transpun o idee mare, ceva deosebit, care să revoluționeze, eventual și să dea cititorilor un subiect de analiză, de preocupare. Ceva special, propriu, care, chiar dacă a mai fost spus, să fie conceput într-o formă aparte, aproape de sufletele oamenilor, dar care să reflecte ceea ce ei se tem de a afirma sau nu pot să o facă.

I-am mărturisit faptul că, în urma aprecierilor unor oameni de cultură, am un sentiment de teamă, că nu voi putea să răspund așteptărilor. Domnul Cândea a fost de părere că ăsta este un semn încurajator, care mă va stimula pe viitor și voi reuși să scriu ceva mult mai bun decât până acum. Cunoscând, poate, motto-ul din Literatorul, m-a sfătuit să scriu cât mai mult și, în viitor, să aleg ceea ce este mai bun, numai să scriu, fiindcă exercițiul este esențial. Mi l-a dat exemplu pe Brâncuși, care a exprimat idei simple, însă a făcut-o într-o manieră proprie și astfel a devenit nemuritor.Apoi mi-a prezentat niște picturi, întrbându-mă dacă îmi plac. I-am răspuns, sincer, că da. Bine, zice, într-adevăr, sunt plăcute ochiului, chiar sunt bine realizate, dar le lipsește ideea, acel ”ceva” care să le facă deosebite, aparte. Așa și cu literatura, trebuie să găsești întâi ideea și după aceea să construiești cartea, personajele, în jurul acestei idei.

Când i-am exprimat ușoara mea deziluzie că domnul Fănuș Neagu nu m-a lămurit ce anume i-a plăcut la cartea mea, m-a liniștit, spunându-mi că Maestrul nu este critic literar și și-a exprimat părerea ca scriitor cu experiență, că i-a plăcut și atât. Poate, cu timpul o să mă lămurească și în ceea ce privește ideile care i-au plăcut, dar asta, mai degrabă, o vor face criticii.”



Vă mulțumesc, domnule Virgil Cândea, pentru că ați existat și pentru că mi-ați oferit privilegiul de a fi o perioadă de timp în preajma domniei voastre.