marți, februarie 16, 2010

Gura târgului, „CE AR FI FOST IONEL DACĂ NEA LUCICĂ N-AR FI EXISTAT... ?”

Îl dezamăgim încă o dată (sperăm să fie ultima oară) pe Ionel Muscalu, acest literat mult prea mititel pentru o lume atât de mare, necunoscută şi mârşavă cum este curva asta de politică. Pe un asemenea praf, Ionel Muscalu a uitat cam cum stau rolurile şi a cam sărit puţin calul.
Suntem astfel nevoiţi să-i dăm un subiect de meditaţie profundă, prietenului nostru Ionel Muscalu, amintindu-i, în treacăt, că dacă Lucian Iliescu nu ar fi existat nu ne-am fi închipuit o lume în care el, Ionel Muscalu, să fi fost secretar de stat la ANOFM, director la DGMPS şi nici chiar director la Direcţia de Asistenţă Socială a municipiului Giurgiu. Vă imaginaţi un ziarist, fie el chiar şi poet cu har, în astfel de funcţii? Părerea noastră e că evident, nu. Aşa că fără Lucian Iliescu toate astea n-ar fi existat. Chiar dacă Ionel Muscalu exista. În rest, nicio aluzie în afară de cea evidentă!

9 comentarii:

pepi mustateanu spunea...

Te felicit pentru puterea de a publica pe blogul tau inclusiv criticile sau rautatile pe care presa le emite la adresa ta . Cei care baga gunoiul sub pres au impresia ca acesta nu mai exista . Noi stim insa ca va fi si va ramane acolo pana can si-l va asuma ! Numai privind lucrurile in fata le putem invinge. ps poza e delicioasa.rad cu lacrimi numai cand imi amintesc de ea .

ionelmuscalu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
ionelmuscalu spunea...

Fotografia, ca si textul, apartin in principiu ziarului Giurgiuveanul. Le public aici tocmai fiindca ma privesc si pe mine. Este opinia lor despre mine,dar si despre domnul Iliescu, iar pe de alta parte spun ca sunt prietenii mei. Cat de mult sau de putin, nici nu conteaza, important este ca ei sunt prietenii mei. Acum nu stiu sigur daca sa fiu incantat sau descantat, dar demersul din acest"articol" nu il inteleg. Deocamdata!

cosmincretu spunea...

(Percizare: e a doua oară când încerc să postez, data trecută s-a şters...)
De data asta, dragii mei, nu vă înţeleg de fel. Pesemne este un puseu de cinism al discipolilor lui Dan... Nu, Pepi, nu consider de fel că este vorba despre - cum îi spui tu? - o dovadă de putere în a etala imbecilităţi ori a le băga în seamă.
Sigur, situaţia nu e tocmai similară, dar pe mine unul mă face praf "forumul" unei publicaţii locale. "Cititorii" ei mă spurcă, aducând nişte argumente elucubrante. Toată lumea, dar ABSOLUT TOATĂ LUMEA care a aflat de situaţie, m-a felicitat că nu mi-am pus mintea să le răspund. Să răspund cui? Unui "giurgiuvean indignat"? Să răspund, vorba lui Caragiale, anonimei semnate?
Nu, Pepi, murdăria nu e sub preş dacă nu ai reacţie în faţa ei. Ea e în creierii şi în caracterul unor oameni care profită de anonimat. De beznă. (Ştiţi, asta îmi aminteşte de o situaţie întâmplata acum vreo 15 ani, când s-a aruncat pe scenă cu o sticlă. Am oprit spectacolul, am aprins lumina în sală și l-am identificat. S-a albit la faţă - ieşise din umbră...)
Aşadar, nu cred că este, aşadar, o dovadă de forţă să răspunzi unor grohăituri, legitimându-le, în felul ăsta.

ionelmuscalu spunea...

Pai, domule Cosmin Cretu, cu tot respectul, va contraziceti, avand in vedere anii si actiunile. Poate sa fie varsta noastra de vina?Acum 15 ani ati oprit o piesa si ati aprins lumina, acum ii lasati sa se ascunda sub intunericul anonimatului. E adevarat si ca atunci aveati la indemana intrerupatorul. Dar si acum il aveti la indemana, insa una e sa nu raspunzi si alta e sa ii arati. Tatal meu m-a invatat sa nu mint, indiferent de circumstante, iar mama m-a invatat sa spun lucrurilor pe nume. Poate au gresit, dar sunt hotarat sa fac si eu aceeasi greseala cu fiul meu!

EB spunea...

Mie îmi place costumaşul. De unde este luat? Vreau şi eu unul,că e foarte şic!

amorfelu spunea...

De la magazinul de copiii, nu se vede?

EB spunea...

Ah, e bine, macar copiii sunt curaţi la suflet si puri în gândire.

cosmincretu spunea...

Nelu, aici nu e vorba despre minciună sau adevăr. Adevărul CUI? Oamenii au dreptul la opinii, cu câteva amendamenteŞ
1. Să se "legitimeze" cu un amărât de nume, măcar...
2. Să fie "legitimaţi" de oarece abilităţi de comentator. Altminteri, mis-ar părea complet idiot să critic eu aranjament ikebana, de exemplu, realizat de un artist în materie. Că d-aia vreau io să zic şi io ceva, şi io zic că-i naşpa!
Ştii, are Băieşu o nuvelă în care spune că un om s-a îndrăgostit de-o capră. Şi, când lumea se minuna el spunea: "Şi ce? Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie!" Dreptul la opinie, nu?
Pe de altă parte, domnule Muscalu (scuze, era să-ţi spun iar Nelu...) domnul Jean Baudrillard, dacă nu mă înşel, într-o lucrare căreia îi zice "Extazul comunicării" grăieşte cum că nu se mai aud opiniile sănătoase fiindcă vorbim toţi, de-odată şi de-a valma - buni, răi, deştepţi, proşti, copii, adulţi.
Transformaţi voi doi, dragi prieteni ai mei, lumea înconjurătoare într-un OTV, argumentând că sunteţi cinstiţi şi toleranţi. Şi democratici. Dar asumaţi-vă şi riscurile. Dintre care cel mai mare este cel care pândeşte din umbra unui boschet când trece copilul vostru seara, prin parc. Această toleranţă la manifestare, orice fel de manifestare, naşte clipele care urmează...

Spre marele Nord. Întâlnirea cu Moş Crăciun în alt anotimp.

         - Pe marele vultur care a pârjolit pădurea, vuind cuvintele în gura vajnicului Väinämöinen, faurul veşnic, ce povesteşte des...