Un articol interesant despre sperante pentru cei care suferă de Alyheimer

ALZHEIMER- L’espoir revient

jeudi 28 janvier 2010

Une piste pourrait avoir été trouvée pour soigner la maladie d’Alzheimer. Une bonne nouvelle alors qu’elle touche de plus en plus de personnes dans le monde (Rédaction internationale)- La maladie d’Alzheimer touche plus de25 millions de personnes dans le monde dont 800.000 en France. Des chiffres impressionnants mais ce n’est pourtant que le début, les chercheurs prévoient que ces chiffres devraient doubler tous les vingt ans, notamment en raison du vieillissement de la population. Le rapport mondial sur la maladie d’Alzheimer d'Alzheimer's disease International (ADI) prévoit  65,7 millions en 2030 et 115,4 millions en 2050. Cette maladie se caractérise par une dégénérescence des fonctions mentales de l’individu. Pour le moment non soignable (on ne peut que retarder la progression de la maladie), Alzheimer est très lourde pour les malades et leur entourage. C’est l'une des maladies les plus coûteuses aux économies des pays développés. (Crédits photo: AFP) Le professeur Etienne-Emile Baulieu a annoncé mardi avoir découvert ce qui pourrait constituer une profonde avancée dans la recherche sur la maladie d’Alzheimer et d’autres maladies neurodégénératives. Ses travaux effectués dans le cadre de l'Institut national de la santé et de la recherche médicale (Inserm) ont été publiés par la revue américaine Proceedings of the national academy of sciences (PNAS). Le professeur Baulieu est une référence en matière de recherche puisque c’est lui qui a découvert la pilule du lendemain RU486 et l’hormone de jouvence DHEA. Protéine tau versus protéine FKBP52 La présence de protéines dites "tau" dans le cerveau est un des marqueurs du développement de la maladie d’Alzheimer. "L'accumulation anormale du peptide tau est le signe de plusieurs maladies neurodégénératives de l'homme, nommées tauopathies", explique le compte-rendu des recherches de l’équipe du professeur Baulieu. En effectuant des études sur des personnes décédées ayant fait don de leurs corps à la science, il s’est rendu compte qu’elle pouvait être combattue en stimulant une protéine naturellement présente dans le cerveau, la protéine FKBP52 qui "est une arme anti-tau, localisée à l'intérieur des cellules. Cette arme on veut la booster, trouver des munitions -des molécules pharmaceutiques- pour en accélérer l'action, en avoir assez pour détruire la protéine tau", explique le professeur. La route est encore longue Le professeur y voit un signe positif même si ces hypothèses doivent être encore testées sur des animaux vivants, prochaine étape donc les souris en partenariat avec de nombreux laboratoires aux Etats-Unis, en France ou encore en Australie. "Je suis très confiant ! Nous avons étudié une mécanique fondamentale ; c'est une interaction qui est déjà vraisemblable dans toutes les espèces animales". Les prochaines recherches pourraient prendre deux ou trois ans et nécessiteront au moins cinq millions d’euros. L’objectif est notamment de trouver comment stimuler la production de la protéine FKBP52. Pierre Bergé, l’homme d’affaires déjà engagé dans la lutte contre le sida, a d’ores et déjà annoncé qu’il soutiendrait ces recherches pendant cinq ans. Détecter la maladie toujours plus tôt La découverte de cette interaction entre les deux protéines serait une avancée majeure en matière de soins puisqu’elle pourrait permettre de mieux combattre la maladie. Mais c’est en outre le côté préventif qui est aussi au centre de toutes les attentions. Mesurer dans le sang un manque de protéine anti-tau permettrait de déceler au plus tôt le risque d’être atteint de cette maladie. Les signes biochimiques apparaissent généralement 10 ou 15 ans avant les premiers symptômes. Magali MASSA (www.lepetitjournal.com) jeudi 28 janvier 2010

“Am facut 13 ani de puscarie pentru un popor de idioti (Tutea)”

“Am facut 13 ani de puscarie pentru un popor de idioti (Tutea)”

Preluare Auftakt

24.01.2010
De la tainul lui Raffarin la tainul INZECIT al lui Sarkozy



Scriam anul trecut, in mai, pe subiectul relatiei Basescu-Sarkozy. Ultimele date, pe care o sa vi le prezint, imi confirma ca devenim o colonie franceza in toata puterea cuvantului. Iar pe anuntata autostrada Comarnic – Brasov, la capatul ei (in cazul in care se va finaliza vreodata) putem sa scriem cu vopsea alba "Furtul secolului".

Despre ce e vorba, pe scurt. Scrie HotNews: «Autostrada Comarnic-Brasov: Costul lucrarilor - 1,2 miliarde euro. Statul roman va plati 4,8 miliarde.» Adaug ca autostrada va avea o lungime de 58 de kilometri.

Bun, astea sunt datele afacerii, confirmate si de Radu Berceanu, si intelegem ca guvernul lui Traian Basescu ( zis si Boc) a semnat pe 17 ianuarie a.c. contractul. Poate ca va intrebati ce e cu suma asta atat de mare. 82,7 milioane euro un singur kilometru??? Bineinteles ca toti ar trebui sa ne intrebam. Si nu inteleg de ce nu reactioneaza mai ferm presa si partidele.

Ce explica Radu Berceanu: « (...)este vorba despre imprumut si alte costuri financiare importante pe 30 de ani care se adauga la costul lucrarii in sine. La 30 de ani vorbim de inca odata banii; apoi in acest 30 de ani concesionarul face ceea ce noi de obicei nu facem, adica intretinerea asa cum trebuie, reparatii asa cum trebuie. In plus, e vorba de intretinerea curenta - deszapezire pe perioada de iarna, de exemplu, si altele. »

Ce sa zic? Buna afacere! Si, ca sa putem face niste comparatii, sa studiem cateva date referitoare la constructia altor autostrazi, din cateva tari vecine.

- In primul rand Muntenegru. Intr-o regiune muntoasa, intre Bar si Boljare, s-a inceput in 2009 constructia unei autostrazi cu multe poduri, tuneluri, mai exact 50 de tuneluri si 95 de poduri si viaducte pe o distanta de 167, 39 km. Estimarea oficiala a costurilor, in 2009, s-a ridicat la suma de 2,77 miliarde euro, din care 1,74 miliarde vor fi finantate de catre Guvern. Asta in masura in care intregul PIB al Muntenegrului este de 6,944 miliarde euro!!! Sa calculam asadar: 16,6 milioane euro/km.

- Un alt exemplu: Croatia, fragmentul de autostrada Karlovac-Split. 342 km. 2,2 miliarde euro. 6,4 milioane euro/km. Relief: dealuri.

- Sa luam acum cazul Albaniei. Intr-o regiune deluroasa (foto aici) pe o distanta de 61 de km, s-a construit o autostrada ale carei costuri se ridica la 735 milioane euro, deci 12 milioane euro/km.

- Al patrulea caz la care vreau sa ma refer este cel al Bulgariei : Autostrada in constructie : Trakia. Regiunea nu e muntoasa. Lungimea de autostrada preconizata este de 368 km (sau 443 km in functie de anumite segmente incluse), din care 280 km sunt in prezent in exploatare, din octombrie 2007. Leaga Sofia de Stara Zagora, precum si Karnobat de Burgas. Costul proiectului a fost estimat la semnarea contractului la valoarea de 800 milioane euro.

- Va mai dau doua exemple :
1.Un tunel de 55 km, in Alpi, intre Italia si Austria, pentru a carui constructie s-a semnat contractul. Stiti la ce suma se ridica investitia? 8 miliarde euro. Deci doar cu aproximativ 3 miliarde euro mai mult, si sunt lucrari cu mult mai complicate.
2. Un tunel in Elvetia, «Brenner Base Tunnel », de 57 de km, la pretul de 8 miliarde euro. Lucrarile sunt mai complicate pentru ca de fapt se construieste cate un tunel pentru fiecare sens, plus inca unul pentru salvare, acces, control, intretinere. Pai, in cazul asta, mai bine mai dam si noi 3 miliarde si facem un tunel intre Comarnic si Brasov. Si scapam de foarte multe probleme care se vor ridica in lucrarile de la suprafata.

Exemplele pot continua. Am strans destule date pe acest subiect. Ceea ce mai e bine de stiu, si e interesant, e ca Nicolas Sarkozy se va afla intr-o vizita oficiala la noi in tara, in luna martie. Oare pentru a-si lua tainul? Pentru a-i multumi lui Traian Basescu pentru desemnarea lui Ciolos, cel de-al doilea comisar al Frantei, asa cum il numesc «gurile rele»? Mai mult ca sigur.

Cel mai bine ar fi ca, in final, sa ne aducem aminte de anul 2004 si de «tainul lui Raffarin», la care se referea pe atunci Traian Basescu. Citez din presa vremii: "Traian Basescu a trimis ieri o scrisoare ambasadorului Frantei la Bucuresti in care isi exprima regretul ca nu a fost informat despre semnarea unui contract fara licitatie publica pentru construirea unui tronson de autostrada, intre Comarnic si Brasov. La Bucuresti, Raffarin s-a intalnit luni si cu liderii opozitiei, Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu. Ieri, Basescu a afirmat ca nu a fost informat despre semnarea contractului pentru autostrada, cu grupul francez Vinci. El spune ca, daca ar fi fost informat, s-ar fi opus acestui contract pentru ca este atribuit fara licitatie, iar el, Basescu, nu sustine "incheierea unor contracte care incalca legile interne cat si legislatia internationala". Inainte de a oferi aceste explicatii, presa consemnase o declaratie a liderului PD in care afirma ca Raffarin a venit la Bucuresti "pentru a-si lua tainul" - aluzie la respectivul contract, in valoare de 480 de milioane de euro."

O diferenta de la 480 milioane euro la 4,8 miliarde euro! Un mizilic! Se vede treaba ca pentru domnul Sarkozy tainul trebuia inzecit.

La umbra tinerelor feţe…

Au răsărit dintr-o dată noi feţe, tinere, ca nişte uriaşi monştri, ciclopi după greci, jotuni, troli, gnomi scandinavi, păzitori de bogăţii ai adâncurilor, împingând cu măciuca acoperişurile vechi de ţiglă sau tablă. De sus, de la înălţimea puterii lor, văd realitatea tremurândă, sângerândă, gata să le cadă la picioare la primul urlet.
Cu felinarele sau farurile de la nivelul ochiului pus în turnuleţul din vârf se luminează noaptea într-o nouă, disproporţionată realitate.
La lumina zilei, trecătorii spun că este o porcărie, deşi în adâncul sufletului îi roade pizma, uitându-se la orcul, din nou în sens mitic modern, răsărit între vieţuitoarele domestice ale oraşului.
În context spiritual, mai mult decât snobismul imitativ de Cartoon Network în manieră grosieră şi caricaturală, gustul pe care-l au spre ceea ce pare valoros, intelectual, e arătat prin femeile de serviciu din curtea imaginii de sine.
Chiar dacă nu pare a fi în regulă, posesia averilor şi a exploatărilor, chiar a posesiunilor venite de peste graniţă, au ajutat monştrii cu cap de tinichea sau de ţiglă roşie să-şi iţească fesurile orgolioase spre stele.
Printre oamenii simpli, printre suferinţele lor, printre lipsurile lor şi datoriile lunare la bănci, seamănă mai degrabă cu infatuarea şi dorinţa obstinantă de a epata.
Undeva, între lucruri, revolta mocnită a intelectualilor miroase şi ea a jilavă trecere de timp…şi atât.
Amuzat – grobianul îşi dă coate în hohote cu lingăii de la orele 1400 si promite că mâine va face şi mai al dracului, să moară ironistul, de ciudă !
La marginea schimbării, în puterea faptei bune, descriind realmente obişnuinţele şi obiceiurile ; obosit de propriile adevăruri, vrăjitorul tânăr, fără însemnele inocenţei şi păpuşi de ceară, mai înfige un ac în ochiul tăcerii.
Tăcerea nu urlă.
Cinică, indiferentă, poate duplicitară, respectă orele de joacă şi de bătut covoarele.
În modestul oraş din modesta ţară, modestul simbol al biografiei fabulos romanţate al fiecărui vieţuitor îşi măguleşte stăpânul cu încă un carâmb ridicat pe turlă. Tragedia, înfăţişată de o scenă banală cu zugravi şi meşteri de mântuială, rămaşi în ţară după marele exod, este dată nu de decorul obişnuit, nici de mizeria pestilenţială lângă care explodează noua construcţie, ci de reflexiile aurului din zeama de sânge ce împodobeşte pereţii.
Şerpii ce rod oase şi râul de foc ce primeşte cu linişte şi obişnuinţă fete căprioare şi rostogoluri de ………sfărâmând stânci de obişnuinţi, îşi fac în mod obişnuit un deziderat din a împuţi şi mai tare sănătatea precară, condiţiile igrasioase de locuit şi succesele cuantificabile ale unor doritori de mai bine pe căi cinstite.

Balada flacarii violet-folclor de metrou

Pe-un picior de plai,> La Izvor, pe Splai,> Iată vin la vale> Pentru confruntare,> Două siluete> Mândre, violete.
> Unul e Traian,> Baciul constăntean> Mergand pe furiş,> Şi privind cruciş.> Cu engleza "unsă",> Si şuviţa tunsă.
>
> Iar celălalt e,> Lider PSD.> Familist convins,> Prostănac distins,> Care bea şampanii> Când il bat duşmanii.
>
> Se strânse Băselu'> Şi cu tot cartelu'> Şi se tot vorbiră> Şi se sfatuiră> Pe l-apus de soare> Fix la confruntare> In seara senină> Şi cu lună plină,> Să-i pună lui Geoană,> Sare drept pe rană.> Şi să-i dea incet> Flăcări violet.
>
> Şi cum se gândiră> Indată porniră.> După doar o tură> Pe Geoană-l făcură> Una-cu-pamântu',
> Că s-a dus la Vântu.> Şi cu tot cu Crinu'> El pierdu scrutinu'.
>
> Imbătat cu suc,> Victor Hrebenciuc> Vine si declară>> Că atunci, joi seară> S-au aprins încet> Flăcări violet,> Luminând în şoapte> Un mandat de-o noapte
>
> De această dată,> Foarte revoltată,> Mihaela Geoană> Ca o primă-doamnă> Declară că ştie> Că a fost magie> Acuzând frenetic> De-atac energetic.
>
> Căci soţul iubit> Atunci i-a şoptit:> "Au, dragostea mea,> M-a pişcat ceva".
>
> Şi o tară-ntreagă> Nu poa' sa-nţeleagă,> Care vrăjitoare> Ar putea fi-n stare> Să facă magie> La preşedinţie.
>
> Băsescu declară> Ca să ştie-o ţară:> "Vinovat mă fac> De acel atac.> Avea Boc la el> Patru Duracell
> Şi m-a sfătuit> Ca să le inghit> C-o să-mi dea vigoare,> Pentru confruntare.> Dar era prea mult,
> C-am mâncat iaurt.> Şi vrând sa le-ascund> Le-am băgat in fund.
> (Şi-acum d-asta par> Şi eu găozar).> Şi-ntr-un plin avânt,> Am scăpat un vânt> Plin de energii,> De la baterii> Ce-a purtat incet> Flăcări violet,> Ce-atarnau cu greu> Prin-prejurul meu.
>
> Si cand a simţit> Geoană s-a oprit,> A oprit cuvântu'> Că îi place ..."Vantu'..".
>
> Din acel moment> N-a mai fost atent> Doar puţin surprins> Fiindcă l-am invins.> Tre' să spun cinstit
> N-aş fi reuşit> Fără-al meu secret:> .....Flăcări violet!"

24 IANUARIE – ZIUA UNIRII PRINCIPATELOR

23/01/2010 by Ion Iliescu
Aniversăm astăzi un moment crucial din istoria poporului nostru: Unirea Principatelor Moldova şi Ţara Românească, la 24 ianuarie 1859, eveniment ce a pus piatra de temelie a statului român modern. Pe această temelie s-a înălţat apoi edificiul întreg al unităţii noastre naţionale, consfinţit în 1918 la Alba Iulia.

Toate faptele ce evocă biruinţa idealului de unitate naţională au o rezonanţă aparte în conştiinţa poporului nostru, un loc privilegiat în calendarul istoriei româneşti.

In urmă cu 151 de ani, aspiraţia unităţii naţionale vibra în întreg spaţiul românesc, ca o poruncă a istoriei noastre zbuciumate, ca un îndemn ce venea din sentimentul viu al unităţii noastre de obârşie şi de limbă, de cultură şi istorie, din conştinţa naţională de expresie modernă, făurită pe temeiul legăturilor culturale şi politico-economice statornicite de-a lungul veacurilor între cele trei state româneşti.

Cronicarii au relevat pecetea Romei şi a latinităţii asupra limbii şi obiceiurilor noastre, sădind în sufletul poporului convingerea că toţi “de la Râm ne tragem”. Marii noştri voievozi şi-au dat mâna de atâtea ori pentru a înfrunta valurile potrivnice ale istoriei, înţelegând că unirea este chezăşia păstrării fiinţei noastre pe glia străbună.

Pentru dreptul la identitate şi unitate naţională s-au jertift Constantin Brâncoveanu şi Tudor Vladimirescu, pentru idealul emancipării sociale şi naţionale au luptat cu insufleţire revoluţionarii de la 1848, dintre care cei mai mulţi au devenit artizanii Unirii pe care o sărbătorim astăzi. Cunoscutul îndemn al poetului - “Vin’ la Milcov, cu grăbire / Să-l secăm dintr-o sorbire!” – avea ca temei unitatea de cuget şi simţire a neamului românesc, existenţa sa neîntreruptă în vatra rotundă a vechii Dacii. Unirea a fost posibilă datorită pilduitoarei convergenţe de interese şi aspiraţii dintre popor şi marii bărbaţi ai neamului, fapt care a determinat dubla alegere, la 5 şi 24 ianuarie 1859, a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al celor două Principate.


Insufleţită de militanţii unionişti – în frunte cu Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Dimitrie Bolintineanu, Alexandru Ioan Cuza, Alecu Russo, Ion I. Brătianu şi mulţi alţii -, ideea unirii a avut un puternic suport emoţional în toate categoriile sociale. Exprimând acest sentiment obştesc, Mihail Kogălniceanu a făcut, alături de alţi fruntaşi ai vremii, o pledoarie convingătoare pentru Unire, afirmând în Adunarea ad-hoc a Moldovei: “Dorinţa cea mai mare, cea mai generală, aceea hrănită de toate generaţiile trecute, aceea care este sufletul generaţiei actuale, aceea care, împlinită, va face fericirea generaţiilor viitoare, este Unirea Principatelor într-un singur stat, o unire care este firească, legiuită şi neaparată”.

O insulă cu mandarini şi găuri de şoareci

Într-adevăr totul e în ordine ?
Sunt bolnav. Tigrişorul râde şi el printre tone de nuci-muci. Mi se împleticeşte mintea-n loc de atâta recunoştinţă câtă am de dat vieţii ! Gloriosul popor român, venit din era avântată a anilor cârmaciului, cântă noile realizări din flautele utemiste lăsate de-n bătrâni pe menuet de Mozart Amadeus Wolfgang şi se pregăteşte inspirat să-şi lanseze noul single cu planificarea regională pentru cinci ani în ritm de Bethoven în odă.
Domnul Toth, de origine egipteană, dar bazat cetăţean român în zona Regie-Grozăveşti, cam pe unde avea maiorul Mişa Anastasýevic teren în urmă cu un veac jumate, primeşte şi el cu bucurie senzaţionalul care zbârnâie în aer.
De jur - împrejur, călare peste două milenii, al doilea şi al treilea, cetăţenii de vârstă medie şi patriarhii refuză să înţeleagă ce va fi să fie şi se îngrămădesc cu deosebită discreţie în statisticile care încă îi menţionează şi care prevăd scăderi consistente în numărul nostru.
Din nămolul lui peren bătrânul Ghiţă nu se lasă prins de curentul superficial de internaţionalism, ce circulă chiar şi-n birtul din satul lui cu noroi până la genunchi. Bat clopotele, bre, în şoseaua Bucureşti, gata să desluşească şi balada câinelui neurastenic şi apariţiile titrat turbulente ale fasonaţilor produşi de tranziţie… fără şcoală, fără sfială, doar intempestiv şi arogant celebratori de viaţă de noapte şi buticuri de zi.
Îmi vine să ies pe stradă şi să strig pe versuri de Tudor George :’’ Creştea pe limbă smârc şi bălărie/
Pentru netrebnici: /
P-ăsta-l vezi ? S-arată /
C-ăi domn şi apropetar de pălărie, /
Dar mintea de la alţii-i închiriată !... , ’’ gândindu-mă-n acelaşi timp la baladistul’’, ce se dusese să facă instrucţie cu îngerii şi să apostrofeze, ca la Capşa, nişte sfinţi cu şvarţurile şi mezagranele dinainte :’’ - Băă ! Sunt Stan Palanca, poet proletar, daţi-mi cheile de la rai !’’.
Si-n timp ce nu mai ai loc să întorci capul pe stradă de autoturismele parcate de-o parte şi de alta a sufletului, spre ruşinea sa, în flanel şi cu figura sfioasă de la gerul de ianuarie, cel de-o vârstă cu tata, decent şi schiţat, zâmbeşte-ntr-un dinte şi întreabă dacă-i îngăduim să-şi dea seama dacă într-adevăr e ceva în ordine, că vrea şi el să-şi salte o statuie a abandonului stupefiant, înainte să înflorească mandarinii pe strada Tineretului şi să facă ilustraţii…
Aşa că, înainte de a-i răspunde personajului, mă opresc într-o iluzorie linişte spartă doar de autorităţile statului în control la adversarii politici ai tătucului movaliu.
(Ionel Muscalu)

Am vrea sa sfidam criza, guvernul ne-o face mai mare!

Astazi am fost la inaugurarea unui duplex de locuit pentru persoanele cu dizabilitati care vor fi scoase din sistemul classic si vor locui in case. Nu este un lucru nou pentru Giurgiu, nici pentru prietenii de la Comber, nici pentru adultii cu dizabilitati din centrele giurgiuvene.
A fost presa, au fost irlandezii daruitori, au fost autoritati locale si judetene.
Este un exercitiu obisnuit de a lucra alaturi de cei aflati in nevoie, o fac de treisprezece ani cu acte. Deja devine o nevoie. Poate de aceea am propria filosofie legata de treaba asta, ca la treburile astea trebuie lasati sa lucreze cei care se pricep, nu cei care dorm de 25, de 20 sau de 15 ani intr-o functie pe care au invatat-o pe dinafara, uneori cu toate relele , nici de cei care isi dau aere de atoatestiutori, nici de cei care cred ca stiu fiindca sunt in partidul potrivit, ci de cei care se pricep. Ce le da guvernul acestor oameni care si-au trait viata incercand sa se desavarseasca , sa invete cat mai bine sa ajute?
Le da liber sa stea pe prispa si sa se imbete, gandindu-se cate datorii mai au de platit. Le da liber sa se spanzure, sa plece din tara la cules capsuni sau sa disperse pur si simplu.
Ce le da asistatilor?
Nimic!
Le ia si putinul pe care il au, nu numai asistenta din partea personalu-lui pregatit pentru asta , ci si posibilitatea sa traiasca mai bine, poate chiar sa se integreze in societate.
Si in numele cui? Al unei crize pe care nu stiu sa o gestioneze, al unei crize pentru care ei impun doar bariere, al unei crize pe care au amplificat-o in interesul lor. Guvernul raspunde cu texte de legi idioate, care distrug vieti… atat!

AL ZECELEA OM

El, al zecelea om, ţese o istorie a trecerii fără zgomot.
Nemişcat, deşi se află în mers, se clatină
La dreapta şi la stânga, ca o presimţire de vânt.
Doarme de-a-npicioarelea cu timpul pe el,
Să-i ţină de cald. La picioare, covoare.
Putrezirea celui de-al zecelea om e veche,
Blestemată ca o judecată mutată la altă curte,
O închisoare de vechi obiceiuri, ca uitatul prin ulucă.
Al zecelea om are un ochi de geam în loc de ochi.
Pe strada Gării nu trec morţii,
Nu vin să-şi facă cheltuială cu trecerea
Nici măcar din zece în zece,
De parca moartea nu are legătură cu strada,
De parcă strada îşi salvează zilnic propria-i viaţă.
Al zecelea om, asemănător, având noima lui,
Nevoia lui de justificare, presupune că are dreptate
Şi atunci, obsedat de importanţa privirii celorlalţi,
Pe strada Gării al zecelea om trece.

COSMOS PE VERTICALĂ

Oh, timpul acesta, trecut-petrecut,
Mă împunge cu limba clepsidrei în coloana.
Mă impinge înainte spre ceea ce sunt
Eu pe verticală.
Mă trage de mână, mă impinge râzând
Lacrima aspră a vieţii fecundă
Şi-mi face şi curte subtila secundă,
Să-mi treacă iar ora trăind-netrăind.
Departe de lume, departe de ziuă,
Tramvaiul cu cai rugineşte în camp,
Trecutul a fost demult pus într-o piuă
Şi-l trece pistilu-amintirii nătâng.
Oh, timpul acesta trecut-petrecut,
Răsuflă o viţă ascunsă în mine,
De-aş vrea să se pună clipelor scut
Să sparg rutina. Nu pot. Deci cu bine!

FRAUDA ELECTORALA - JUDETUL GIURGIU, IN TOP

Preluare Giurgiu News
Autor: I. Deac

Raportul trece in revista cazurile de posibil vot multiplu la alegerea membrilor din Romania in Parlamentul European la data de 7 iunie 2009. Cel mai mare numar de posibile voturi multiple au fost constatate in judetul Teleorman (2671 voturi), Giurgiu (2321 voturi), urmate de Olt (2130 voturi), Ilfov (1605 voturi), Dolj (1509 voturi), Salaj (832 voturi), Mehedinti (808 voturi), Bihor (740 voturi), Dambovita (667 voturi) si Cluj (632 voturi).
Pana acum, la nivelul judetului Giurgiu au fost identificate un numar de 1.326 de persoane care au votat de mai multe ori, in judetul Olt - 1.013 persoane, Teleorman - 1.261 persoane, Dolj - 805 persoane, Ilfov - 605 persoane.
Cele mai multe voturi pe localitati au fost inregistrate in sectorul 1 (376 voturi), in comuna Mirsani (Dolj) - 306 voturi, in satul Crasna, comuna Crasna, judetul Salaj - 303 voturi, in municipiul Cluj Napoca (Cluj ) - 301 voturi, in comuna Vidra (Ilfov), in satul Mihai Bravu, comuna Mihai Bravu (Giurgiu) - 236 voturi, in orasul Mihailesti (Giurgiu) - 233 voturi, in comuna stefanestii de Jos (Ilfov) - 198 voturi, si in comuna Carligele, (Vrancea) - 194 voturi.
Cele mai multe posibile voturi multiple pe sectii de votare au fost constatate la sectia de votare 101 din judetul Salaj - 222 voturi, la sectia de votare 59 din judetul Maramures - 168 de voturi, la sectia de votare 213 din judetul Teleorman - 155 de voturi.
Situatii similare au fost identificate la sectia de votare 400 din judetul Dolj- 130 voturi, la sectia 170 din judetul Giurgiu - 127 voturi, la sectia 174 din judetul Teleorman - 118 voturi, la sectia 272 din judetul Dolj - 113 voturi, sectiile 171 si 57 din judetul Giurgiu - fiecare cu cate 109 voturi.

Data introducerii: 17-01-2010

Oamenii de onoare

Oamenii de onoare sunt aceia care atunci când îşi dau cuvântul că nu mint, îşi dau silinţa să nu mintă sau să mintă cât mai puţin în sensul ăla.
Oamenii de onoare sunt cei care muncesc mai mult pentru alţii, decât pentru ei. În general, oamenii de onoare sunt puţini.
În general, oamenii de onoare nu au prieteni sau au foarte puţini. În general, oamenii de onoare sunt iubiţi sau urâţi în funcţie nu de cât de drepţi sunt, ci mai ales după interesele celor care îi iubesc sau îi urăsc.
Oamenii de onoare nu trăiesc pentru ei, ci vorba lui Nichita sunt asemeni soldatului, celui mai cinstit şi mai adevărat soldat, care nu omoară pe nimeni, nu iartă pe nimeni, care stă mereu cu arma dreptăţii şi adevărului la picior , dar, dincolo de ea, bea ceai de dimpreună cu societatea extrăgând din ea ceea ce îi apare de importanţă esenţială: legătura de pietate cu sensul vieţii.
Oamenii de onoare sunt oameni, ceea ce este omenesc le este şi lor cale de urmat.
Uneori oamenii de onoare au dimineţi în care strigă, atunci când sună ceasul: lasă-mă să dorm, dacă nu e judecata de apoi, de ce suni!?
Oamenii de onoare au simţuri agere, uneori şi abilităţi pe măsură, alteori nimic nu le iese cum ar trebui!
Oamenii de onoare vorbesc de obicei ceea ce trebuie, nu prea le arde de râs, sunt ocupaţi să rămână oameni de onoare, de aceea sunt atenţi.
Oamenii de onoare nu sunt laşi, nu sunt niciodată prinşi la mijloc, fiindcă nu au melicuri, nici rude, oamenii de onoare miros a bărbat şi când e vorba de o femeie sau de femei.
Oamenii de onoare fumează sau nu, mai adesea, nu, fiindcă ei se simt eliberaţi din start de a face pe grozavii.
Oamenii de onoare cunosc regula jocului: de multe ori raportul cu Dumnezeu îl privesc ca pe o sfoară roz. Nu verde,nu roşie,nu portocalie, nu albastră, ci roz, deşi nu ştiu că această culoare este desemnată ca reprezentare a luptei împotriva cancerului la sân!
Oamenii de onoare nu cred în utopii ancestrale, ci în indivizi, nu în instituţii, ci mai ales în continua schimbare a autolegitimării.
Oamenii de onoare au libertate de acces în multe locuri, chiar dacă nu le frecventează, dar în puţine inimi, deşi adesea rămân în conştiinţe.
Oamenii de onoare sunt o specie "de nişă"în acestă societate, tocmai de aceea nu reuşesc să cucereasă mai mult decât puţin din fragilul ei echilibru.
Oamenii de onoare ştiu să îşi arate, dacă trebuie, gâtul,ca într-un dans sociativ, în care nimeni nu pierde, ci toată lumea merge mai departe.
Recunosc faptul că nu aş fi scris despre ei, dacă nu îi cunoşteam. Eu nu sunt încă unul dintre ei.
Ei sunt puţini, iar eu par mai mult o biată căprioară în fabrica de regrete, decât un om de onoare. Eu încă zâmbesc, indiferent câtă disperare mă apasă, eu încă plâng pentru cei de lângă mine sau asemeni mie, care adesea au probleme, eu merg pe drumul meu uşor sau greu şi când primesc o flegmă în ochi de la cei de sus sau de la cei de jos, fiindcă pare că nu sunt nici cu unii, nici cu alţii, mă gândesc: ai naibii, oameni de onoare! Fiindcă eu chiar am nevoie de oameni şi am mai şi rămas în inimile lor!

Dă-o în mă-sa de guvernare! de Ionel Muscalu

Înainte de a exista acele alegeri prezidenţiale, extrem de importante scriam pe blog asta:
Preşedintele de onoare al PSD, fostul preşedinte al Romaniei, Ion Iliescu mai are multe de spus în politica damboviţeană. Ieri a spus zambind în faţa camerelor de filmat ale mai multor televiziuni naţionale “dă-o în mă-sa de guvernare!”, încercand de fapt să transmită tuturor celor care se ţin cu ghearele de marele ciolan, că şi politica are demnitatea ei, pe care demnitarii trebuie să o înţeleagă, uneori lăsand de la ei. Pentru cateva clipe, Ion Iliescu, îmbrăcat într-un tricou în dunguliţe, cu manecă scurtă, mi s-a părut mult mai tanăr decat mulţi dintre colegii de guvernare îmbrăcaţi cu costume de firmă şi morga aferată, mult mai aplicat şi mult mai ferm. Într-o replică „scăpată” tacticos, preşedintele de onoare al PSD părea că îi întreabă pe mai tinerii colegi din coaliţie cat mai au de gand să îşi înfigă colţii şi ghearele unii în beregata altora, dar şi pană unde te poate duce lupta pentru putere... Asta în condiţiile în care, pe milioane de voci, romanii spun acelaşi lucru referitor la guvernare, dar şi cu adrese mult mai exacte referitoare la guvernanţi. E clar că Ion Iliescu nu este un novice, nu a scăpat vorba la năduf, a făcut-o fiindcă aşa a vrut, tot aşa cum a vrut ca PSD să nu fie în această coaliţie şi cum de fapt nu îl doreşte pe Mircea Geoană în fruntea partidului, pe care el l-a creat. Or, în aceste condiţii, în care Ion Iliescu se doreşte un factor de echilibru în politica naţională, în care nici nu şi-a mai forţat norocul pentru un fotoliu de senator sau deputat, pentru că numele său nu ar mai fi tras-împins o listă de partid, viziunea experimentatului preşedinte asupra compromisului în politică este de luat în seamă. Cearta subsidiară, ascunsă într-o replică şugubeaţă arată care este stare de spirit în PSD, mai precis în latura speculativă a partidului, nu în latura speculantă şi probabil că această ieşire publică doreşte să arate poporului că nu toţi cei din PSD sunt gata să se calce în picioare pentru a rămane la guvernare. Acum însă este prea tarziu pentru acest partid să iasă din cursa marinarului, fiindcă dacă o dau în mă-sa de guvernare, răman cu buza umflată şi nu mai pupă nici măcar ce e la pupa şi ce au pupat la europarlamentare, unde hoţii strigau hoţii, furand în tandem şi acoperindu-se reciproc, dar nici nu ar mai avea sprijinul tuturor directorilor original aşezaţi la caşcaval pe bucatele ţării. Dacă nu o dau în mă-sa de guvernare, îi dăm noi, toţi cei care îi simţim efectele catastrofale, cei care suntem conştienţi că tandemul catastrofal PSD-PD-L nu a simţit nici o secundă nevoia de a mări strocul, ci de a-şi însuşi trocul, lăsand poporul în faţa unui (stroke) atac cerebral, pe care oricare dintre noi, datorii la bănci, la leasing, la diverse servicii cumpărate sau încercate în anii trecuţi, cand ne venea să visăm că o putem duce mai bine aici în Romania, îl putem încerca pe propria piele. La jumătatea cursei guvernării, partidele îşi dau cu lopeţile în cap, uitand de ce au ajuns în barca asta şi punand în primejdie nu doar neinteresantele lor interese meschine, că puţin îmi pasă mie de interesul vangheliilor şi bercenilor, chit că sunt supermiliardari, ci punand în primejdie chiar barca. E clar că nu vor ajunge împreună la mal! E clar că nu sunt în stare nici să ducă Romania de unde au luat-o anul trecut, decişi fiind să o treacă strada, chiar dacă Romania dorea să meargă tot pe trotuarul cu pomi umbroşi şi promiţători de o posibilă relaxare! E clar că au dat-o în mă-sa de guvernare şi se ocupă doar de interesele lor, încercand de fapt să fure barca doar pentru unul sau altul dintre membrii echipajului şi că sunt în derivă, fiindcă şi carmaciul participă la bătaie!
Din nefericire, ăştia nu înţeleg că oricat simţ de orientare ar avea barca însăşi, nu poate ajunge singură la mal, cand ei vaslesc numai împotrivă, fără demnitate şi fără onoare.
Aşa că vorba lui Ion Iliescu:”Dă-o în mă-sa de guvernare!", dar cu poporul ce aţi avut?
M-am înşelat, nu m-am înşelat?!
Lăsaţi un comentariu aici.

Cel mai tare blogg:ionelmuscalu.blogspot.com

Cel mai tare blogg:ionelmuscalu.blogspot.com. Va ofera peste 500 de posturi tv gratis, cautati si fiti pe faza. Noutatile vor aparea in continuare!
Managerul de blogg

Scriu pe caietul de lucru al lui Andrei

Motto: "Să ţinem măcar un moment de reculegere în memoria unor oameni care au murit ieri 13.ianuarie în Haiti! Să facem o mică rugăciune pentru sufletele lor! Să începem cu Doamne iartă o sută de mii de suflete de oameni..."




Scriu pe caietul de lucru al lui Andrei, are desenate un pom si un ursuleţ de pluş în umbra pomului în dreapta jos. Este unul dintre acele caiete care te îndeamnă la lucruri drăgălaşe, seducătoare şi prin influenţă, la concepte mai puţin intelectuale, mai mult sentimentale. Sunt încă unul dintre aceia care scriu greu direct la tastatură. O fac uneori, dar nu cu drag.
Cu toate acestea, mă gîndesc acum la cu totul alte interpretări. Este vorba de viaţa reală, de lupta pentru supravieţuire, de lupta cu dările mereu mai mari , de lupta cu veniturile tot mai mici. Gandirea mea obiectivă, cred, originală, sper, dar cu siguranţă mereu independentă, mă face să văd împrejurul meu o situaţie capabilă să nască o serie de derive în primul rand sociale, de la cele ale pensionarilor, văduviţi de pensii după o viaţă de muncă, la cele ale tinerilor, care au în faţă o viaţă fără acces la un loc de muncă, la cele ale părinţilor care îşi văd viaţa ameninţată, pentru că nu mai au de muncă.
!17 000 de bugetari vor fi daţi afara, 10 000 de salariaţi de la CFR vor fi disponibilizaţi, 15 000 de locuri din învăţămant vor fi desfiinţate!
Visele au fost deja înmormantate! Viitorul Boc ciu este sumbru! Prezentul băsssesciaaan faşait într-un coş de supermarket plin cu ouă şi banane, că doamna e la călărit şi el îşi face singur omleta! Unde să se verse opinia publică, unde să se exprime?
Presa atacată de cinci ani de băsescul şi ai lui, cade şi ea răpusă. Ziarele pe hartie se închid sub presiune, ziariştii sunt daţi afară, cei care răman lucrează pe jumătate de salariu.
În stradă, hoţii, jefuitorii, ciorditorii, mardeiaşii de cartier sau mafioţii locali prind tot mai mult curaj. Satele şi oraşele Romaniei sunt sub teroarea furturilor din autoturisme, din case, curţi, din bănci. De la găini la bancomate, de la autoturisme la pensiile din geanta poştaşului totul se fură!
La Bucureşti s-a inventat televiziunea de ştiri unde nişte politicieni dau din gură toată ziua, de dimineaţa pană noaptea tarziu, apoi şi în reluare. VOameni care nu ştiu cum arată o sapă, darămite despre îngrăşăminte, discută despre agricultură, oameni care au avionul tot timpul la scară, vorbesc despre asistenţa socială, oameni care nu au atins vreodată vreo armă, vorbesc despre armată. Vorbe, Vorbe, Vorbe...
Deprofesionalizarea politizată a clasei conducătoarene-a fost impusă pervers, apoi cu forţa în urma unui vot furat, mincinos.
Prea ocupaţi cu problemele personale, acum mai şi mori dacă nu eşti atent, nu ne-am mai dat silinţa să gandim la treburile ţării, pe care le-am delegat unora care se mint şi ne mint că se pricep.
Toţi umflaţii fac planuri pentru ţară, toate glossystele îşi dau cu opinia. Se vor dezumfla curand! Culmea este că ne vom dezumfla şi noi!
Realitatea îi prinde din urmă, iar ei nu au pregătit nimic să o aştepte.
Suferind de sindromul superficialităţii, ignoranţei şi aroganţei de stăpan, această gaşcă de derbedei cu bani îşi închipuie că circul pe care ni-l dau ţine de foame, aruncandu-ne gladiatori de carton pe care să îi sfaşiem, dorindu-ne de fapt să ne sfaşiem între noi!
Aceste fapte tulburătoare sunt prinse de ei într-un şantaj al terorii legat de existenţa fiecăruia: te opui- eşti terminat, comentezi- ţi se ia 15,5 % din venituri lunar, 31% pe două luni şamd, vorbeşti împotrivă- rămai fără loc de muncă. Pentru că trebuia să poarte un nume, care să justifice public această mascaradă de conducere a statului, i-au spus acţiune preventivă în an de criză, deşi e clar că nu e nicidecum preventivă, că au lăsat criza să se întindă peste ţară, ca să ne ameninţe apoi cu măsurile lor.
Cine răspunde pentru oamenii care nu mai suportă şi îşi pun ştreangul de gat, cine răspunde pentru că oameni sănătoşi sau cu afecţiuni minore mor plimbaţi birocratic între spitale. Ce este creştinesc în această atitudine? Nimic! Dar ei îşi fac cruci la televizor şi cheamă popi în primetime, ca să îi tămaie... Ei au "Foaia lor de parcurs" în mană, ştiu cine trebuie să piardă şi cine trebuie să rămană în picioare, fiindcă ei sunt teleghidaţi, în spatele lor sunt adevăraţii sforari care nu se văd, care îi dirijează şi care nu se arată, dar care sunt ideologi infailibili, dublaţi de nişte profesionişti veritabili ai comunicării şi maipulării. Ei crează evenimente pe care le cunosc, în aşa fel încat să nu mai aştepte să fie atacaţi, ci să atace ei, obligandu-i pe ceilalţi să aleagă între a fi martori sau victime, iar ei să intervină unde, cum şi cand doresc, fără a ţine deloc seama de nevoile poporului, de dorinţeleopiniei publice, fiindcă ei au luat cu forţa ceea ce au luat şi nu pot să se menţină la putere decat numai aşa.
Şi atunci, fiindcă scriu pe caietul lui Andrei văd cum pomul şi ursuleţul de pluş vor rămane doar desene, fiindcă acum nici speranţa unui ursuleţ de pluş nu o mai putem spune decat în vers de manele sau otevizat la televiziunea poporului.

MEDIAS - Presse en crise

L’année débute mal pour la presse écrite. Hier, Jurnalul National, l’un des principaux quotidiens du pays, propriété du trust de Voiculescu, a annoncé le licenciement de 50 salariés sur les 300 environ que compte la publication. La semaine dernière, deux autres quotidiens ont annoncé qu’ils renonçaient à leur édition papier, afin de limiter les coûts : Ziua et Gardianul ne sont désormais disponibles qu’en ligne.

La rédaction (www.lepetitjournal.com / Bucarest) mardi 12 janvier 2010

Cine l-a inventat pe Dumnezeu şi de ce trec anii ?

Acest text este unul drag mie, l-am pus pe blog printre primele, când nu citea nimeni, de aceea fac efortul minim de a-l repeta. Eo vreme în care avem nevoie de toată forţa noastră psihică, intelectuală pentru a învinge. Acest text este ca o insulă a bucuriei fruste, copilăreşti, delicate şi sincere. Vi-l dăruiesc tuturor cu aleasă consideraţie.


De Ionel Muscalu, provocat de Philippe Legrand şi Andrei-Mihail Muscalu

E vremea !
Şi sezonul.
Pentru a da aripi viselor noastre şi pentru a ne transforma iluziile în realitate.
Chiar omul care este un pic trecut, chiar el, mai ales el, are un pic sentimentul de a fi, de a trăi.
Vacanţa creează acest efect.
Distanţa de asemenea.
Parfumurile.
Orizontul.
Vântul.
Peisajul...
La Bucureşti, la Giurgiu. În alte capitale de ţară, de judeţ.
În satele noastre pitoreşti, de asemenea. Întotdeauna ai nevoia aceasta a evadării pentru care cauţi vacanţele: parfumurile, orizontul, vântul, peisajul…şi uneori ai această senzaţie că te afli pe malul mării şi totul este extraordinar, chiar dacă nu te afli acolo...
Prins cu gândul la situaţia de la locul de muncă, prins cu politica, prins cu creditele la bănci şi cu gândurile despre cum să trăim mai bine, am uitat un pic despre lumea mea secretă, pe care vacanţa mi-a redat-o cu forţă, ca şi curaj, ca şi mai plin peste aşteptări.
În această lume, criza economică nu are decât puterea unei imense cascade în producerea energiei ecologice. În această lume, statul acasă, meditaţiile şi apropierea unul de altul au aceeaşi forţă ca şi curcubeul la Niagara, este zilnic şi ţine de lumină. Lumea mea secretă, pe care nu ar trebui să o devoalez, este lumea copilăriei fiului meu, un copil obişnuit, uneori răsfăţat, alteori altoit la figurat pe cultura mea ţărănească, alteori la propriu pe cultura familiei noastre normale, o lume minunată, dar în care nu sunt doar jucării, mult soare şi bucurii. Fiul meu mi-a spus în timpul campaniei europarlamentare că unii m-au atârnat pe toţi stâlpii, iar eu trebuie să mă dau jos şi să vin acasă, fiul meu îmi spune că lui îi place noaptea, fiindcă atunci nu trebuie să mergem la serviciu. Un psiholog ar spune că este un copil care simte o imensă lipsă a părinţilor lui. Eu spun că este un copil care în vacanţă a simţit sufletul părinţilor lui. La începutul acestei vacanţe, în care el a împlinit patru ani şi opt luni, mi-a pus prima întrebare cu adevărat grea: Cine l-a inventat pe Dumnezeu? La sfârşitul ei mi-a spus că el nu vrea să treacă anii şi că îi este frică de moarte şi de sânge! Ştiu că nu este nici singurul, nici primul copil care începe să îşi dea seama că viaţa are un sfârşit, dar groaza din vorbele lui şi nevoia puternică de religie şi filosofie pentru a-i răspunde, mă fac să îmi doresc mai mult timp împreună cu fiul meu, mai mult timp pentru toţi părinţii cu copiii lor. Fiul meu crede că Dumnezeu mişcă timpul şi că lipsa lui Dumnezeu înseamnă lipsa timpului. O reîntoarcere inocentă în Eden, pentru că eu nu am apucat să îi explic faza cu păcatul primordial al echipei Adam&Eva şi că el însuşi s-a născut dintr-un măr. Atunci, fiul meu, care spune că înainte de a fi copilul care este, cam gălăgios şi bârâicios, după propria-i zisă, ar fi fost înger, mă întreabă câţi ani avea el când era înger.
Fiul meu nu ştie ce ar însemna lipsa timpului, dar dacă ar fi să aleagă un nume pentru lipsa acestuia, mai curând pentru numărarea secundelor arse, i-ar spune duminică. Fac pariu că şi copiii voştri la fel i-ar spune! Eternitatea de duminică atrage încă în mahmureala trecerii şi arderii secundelor milioane de oameni din lumea întreagă. Măcar o duminică de am fi fericiţi! În timpul acesta eu citeam despre o reală şi pragmatică istorie universală în care unii copii mor înainte să aibă timp să ceară apă, mâncare sau să spună că le este rău. În timpul acesta organizaţia noastră de tineri liberali, formată din copii nu prea avuţi, ba dimpotrivă, îşi încarcă zilele de fericire alături de copii instituţionalizaţi, cheltuind toţi puţinii lor bani şi multul lor timp liber întru fericirea copiilor care se întreabă şi ei cine l-a inventat pe Dumnezeu şi de ce trec anii!
În tot acest timp, savorile, gusturile, întrebările, devin un timp al renaşterii, al reîntoarcerii către noi şi către valorile noastre adevărate… cu gust de natural şi copilărie!

Despre presa din Giurgiu… într-o clipă de amintire

În 11 septembrie 1930, Aristide Briand a rezumat cu o amară ironie eşecul proiectului său referitor la organizarea unui regim de Uniune Federală Europeană: « Ideea Uniunii Europene a primit un coup de chapeau de la poeţi şi aceasta a pricinuit un prejudiciu. Ideea era deja într-o vitrină. Eu sper să capete un loc mai bun într-un muzeu » . Astăzi Uniunea Europeană este o realitate, dar foarte puţini îşi amintesc de proiectul acestui precursor al ideii.
Astăzi, Giurgiuveanul apare cotidian, alte patru gazete giurgiuvene sunt săptămanale sau bisăptămanale, dar mai sunt giurgiuveni, mai cu seamă cei mai varstnici care îşi amintesc că-n nebunia anilor ’90, la Giurgiu apărea un cotidian, apoi un cotidian din săptămânale pe care scriitorul, ziaristul remarcabil care este Dan Mucenic reuşea să le facă să existe, cu păcatele şi frumuseţea unui act artistic, cu nebunia unui dute-vino Giurgiu-Alexandria, cu şpalturi, miros de tipografie proaspătă şi nopţi nedormite, cu tineri care voiau nu să facă presă, nu să trăiască din presă, ci să trăiască pentru un vis legat de cum se poate face presă independentă în Giurgiu, ca Liliana Nicolae, Irina Peia, Ioan Mănăilă, Mirela Neaţă, Gelu Brebenel, Gabriel , Marian Stancu, Costel Spânu, subsemnatul, Costel Chiosea, Pepi Mustăţeanu, fetele lui Gene, Monica Gherghi, Claudiu Cimpoieru şi atâţia alţii. Nu aş vrea să se supere pe mine ceilalţi seniori ai gazetăriei giurgiuvene, Ion Gaghii, Emil Talianu, Liviu Popazu, Traian Metaxa, Florian Tincu, dar acel spirit de la Giurgiu Express şi niciodată nu mi-e lene că lucrez la firma Gene, ne-a dat o identitate giurgiuveană unui mare număr de tineri pe care Dan ne hârjonea, ne ispitea cu experimente. Eu am fost pus să fac multe din ceea ce astăzi s-ar face cu camera ascunsă. Am lucrat la gazetele locale, întâi cu domnul Emil Talianu, apoi cu domnul Ion Gaghii şi apoi cu profesorul Dan Mucenic. Însă cea mai lungă experienţă giurgiuveană de presă a fost la Radio Giurgiu, unde Călin Eliade era redactor şef şi m-a primit fără ca Mihai Preda, patronul de-acolo, să ştie şi oarecum chiar împotriva voinţei lui. Apoi m-am împăcat excelent şi cu Mihai, si cu ceilalti. Am fost, dupa aceea, coleg de platou în televiziunea Techno Sat cu Denisa Cristescu, Camelia Bigan, Mariana Ciobanu, Mihai Decu, Pepi Mustateanu, Dixi, Dan Ofiteru şi multi altii. În radio am lucrat bine şi cu Gim Diaconescu şi cu Daniela Neagu şi cu Liliana Nicolae, şi cu Ioana Popescu, şi cu Emi B, si cu Nicuşor Popescu… Apoi, am scris, mai mult sau mai putin constant, în “Giurgiu Express” şi-n “Informaţia de Giurgiu”, alături de Gelu Brebenel, Ioan Mănăila, Sorin Berbeniciuc, Traian Metaxa, Gil Mocanu şi Cosmin Creţu, cu care Dan Mucenic mă pusese să fac echipă, înainte la cotidianul din hebdomadare. Liliana Nicolae fusese poreclită atunci, sper că datorită vitezei cu care îşi făcea materialele ca un adevărat profesionist, obiectiv, cinstit, fără patimi, într-un fel anume, pe care nu-l amintesc pentru a nu crea confuzii politice. Apoi şi ea şi familia Năeştilor şi alţii au plecat la Bucureşti, unde au devenit numărul unu în presa naţională în domeniul lor de competenţă. Liliana Nicolae a fost premiată ca şi redactor de la BBC, ca şi redactor de la Radio România Actualităţi pentru acurateţea informaţiei, originalitatea perspectivei din care a fost tratat subiectul, obiectivitatea abordării şi capacitatea temei alese de a genera dezbatere publică. A fost reporterul anului la nivel naţional. Acum am regăsit-o scriind în Giurgiuveanul prieteniei ei şi m-am bucurat că am avut aceeaşi idee şi că Vasile Arcanu şi Marcela Petcu au acceptat. Totuşi, acum, când există două televiziuni locale, care încearcă şi fac zilnic eforturi de a-şi prezenta marfa în ştiri şi emisiuni, când avem un post de radio important în judeţ, când deja piaţa media locală are stass-ul ei, când unul dintre săptămânale rezistă datorită eroismului directorului şi echipei editoriale , când toţi colegii din presa locală muncesc pe puţin, ca să realizeze mult, eu mi-aş dori acea frumoasă nebunie a anilor ’90 când mă gândeam să îmi impun ca slogan:”Voi fi mereu slab şi al dracului!”.
Ca să parafrazez ce spunea Nichita, aşa cum scoţienii îşi umplu castelele cu stafii, noi ar trebui să ne umplem lipsa noastră de castel cu stafia unora care nu calcă pe aici, care ne văd de la distanţă şi care ne judecă în lumina spectrală a unui viitor anunţat. Cu sau fără Dan Mucenic se face presă zilnică la Giurgiu. Presă care aprinde pasiuni, care naşte monştrii nerăbdării, care dezghioacă trompetele în floarea unei primăveri electorale în care se nasc domni pe propriile lor inimi, doar fiindcă sunt daţi la ziar. Neavând nimic cu dreptul la imagine al unor cetăţeni, care fac parte din populaţia gânditoare şi ideofixă a polititichiei din alba-dalba Isarlâc, mă întorc la foştii şi actualii mei colegi din presă, cot la cot, umăr la umăr, cu cineva, cu ceva, cu cândva, cu undeva, cu din cauza şi-i poftesc să avem cinstea a consemna mofturile zbuciumate ale viitoarei perioade ca-n imortalitatea ‚,D’ale Carnavalului“, având tendinţa de a rămâne importanţi pentru urbe şi nemuritori măcar în spiritele noastre.

Anunt umanitar

Buna ziua.

Pentru tinerii cu amputatii ale membrelor superioare sau inferioare exista acum o speranta: O asociatie din Italia (Auci) ofera gratuit proteze.

Ma numesc Dedulescu Cristian si locuiesc in Bucuresti. In anul 2007, am fost victima unui accident rutier, in urma caruia am ramas cu un hadicap.

Cunoscand durerea si nevoile, celor care au suferit amputarea unuia sau mai multor membre, aduc la cunostinta tuturor tinerilor, ca exista un proiect numit " Baieti pe picioare" sponsorizat de Asociatia Auci din Italia.

Beneficiarii sunt baietii cu varste cuprinse intre 20 si 40 de ani. Tot aceasta Asociatie Auci din Italia suporta cheltuielile incluzand: plata integrala a protezei (protezelor) transportul cu avionul in Italia si apoi in Romania, cazare si masa pe timpul tratamentului . Pacientul nu va plati nimic.

Daca aveti cunostinta de astfel de cazuri, va rog sa ma contactati pentru ca impreuna sa putem ajuta baietii care nu se pot deplasa fara proteza.

Va multumesc

Sunt fericit!

Astă seară Dumnezeu m-a fericit în felul Lui, abrupt şi direct, fără să-mi lase semne de salvare în vreo nefericire temporară.
Căutând să îmi deschid pagina, altfel decât în mod obişnuit, am postat "poet în vreme de ploaie" şi iată ce am găsit:
Poetul

Autor : Octavian Paler

anunţă cetăţii, pămîntului că ploaia există,
anunţă oamenilor că au datoria să spere. Un poet
în faţa unui cer ars, în faţa unui cîmp pîrjolit
şi care nu e în stare să cînte şi să creadă în ploi,
să ne aducă aminte că ploaia există, că ea va înflori
pămîntul bolnav,

aşadar un poet care nu e profet al speranţei,
un poet cu buzele arse care nu simte nevoia să cînte ploile
lumii

n-a înţeles că poezia e în primul rînd o formă a speranţei.
La ce bun poetul, în vreme de secetă?
Să cînte ploile tocmai atunci,
Cînd avem cea mai mare nevoie de ele, cînd ne lipsesc şi
ne dor,

cînd soarele arde şi mîinile miros a îndoială,
cînd arbori de nisip se risipesc la cea mai mică adiere,
cînd amintirile au gust de eroare şi speranţa e un cuvînt
dificil

şi cel care cîntă ploile riscă să fie dispreţuit şi lovit
chiar cu pietre, urmărit şi de zei şi de oameni
pentru nebunia şi curajul său care cîntă

ploile, care cîntă torentele cînd oamenii ridică braţele
rămîn răstigniţi în aer ca pe dealul Golgotei. Cine să anunţe
ploile

dacă nu poezia? Cine să aibă curajul să vadă pe cerul gol
nori de ploaie,

cine să-şi ia riscul de a profeţi dacă nu poezia,
cea care a stat cu grecii sub zidurile Troiei
şi cea care a coborît cu Dante în Infern?


Cum să nu simţi fericirea ca pe o ciocârlie înălţându-se în tăriile propriei tale conştiinţe, atunci când om cu om se întâlneşte, dar poet cu poet nu se caută, se trăiesc. Uneori eu am trăit spusele lui Octavian Paler, nu de parcă ar fi fost ale mele, ci de parcă m-aş fi născut în ele şi mi-a crescut inima şi mi-a dezvoltat plămânii să cred mai departe în Poetul şi în poezie şi în încredere şi în optimismul pe care trebuie să le dai, mergând mai departe şi enervându-i la culme pe cei ce te doreau zdrobit de călcâiele oamenilor şi de copitele cămilelor şi sfâşiat în patru, tu să râzi şi să îndemni la viitor de aur !

Numărătorul de tigrii

Deşi mi-ar fi plăcut să vă spun că prinde lei sau că numără tigrii care trec să îi ceară birocratic să se plimbe prin jungla lui Kipling, tot la autorul acesta mă întorc pentru a da sens unei povestiri extrem de interesante şi de în ton cu ceea ce îl priveşte pe un adevărat rege al gândurilor mele:
"Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată
Ca şi-n Mulţime - nu străin de ea;
Amic sau nu, de nu pot să te-abată;
De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea;
Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare,
Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,
atunci: a ta e Lumea asta mare
şi, mai mult, fiul meu: atunci - eşti Om!" Kipling/Dacă(Traducere de Dan Duţescu), Cu toate acestea povestea este mult mai nevlăguită de sens, chiar şi după ce veţi epuiza propriile explicaţii, fiindcă este vorba de Cornel care s-a născut fără antebraţe şi cu un defect major la piciorul stâng. Abandonat la orfelinat, el a fost adoptat, pe cînd avea şapte luni, de soţii Munn, veniţi cu ajutoare în România. Britanicii Ken şi Doreen aveau 50 de ani, erau deja bunici, dar i-a cucerit zâmbetul micuţului. Şi-au dat seama că nu are şanse să supravieţuiască într-un orfelinat din România.(?!sau, n.m. că nu avea mari şanse pentru viitor). Acum sunt cei mai fericiţi părinţi din lume.

Cornel a împlinit 18 ani şi a fost acceptat la Oxford. "Este uimitor, suntem aşa de mândri de el", recunoaşte doamna Munn. Drumul până aici nu a fost deloc uşor. Ajuns în Marea Britanie, Cornel a primit tratament gratis la o clinică din Worcester, i s-a amputat piciorul bolnav şi a primit o proteză specială. În ciuda defectului său, Cornel cîntă la tobe.

La doar şase ani, a început să strîngă bani pentru copiii cu handicap din ţara natală. De atunci a adunat 56.000 de euro şi continuă strângerea de fonduri, inclusiv prin intermediul site-ului său . După ce îşi termină studiile, Cornel intenţioneaza sa se intoarca in tara şi să construiască o clinică pentru a ajuta copiii cu handicap.

DOOH NIBOR sau cum să iei de la săraci şi să dai la bogaţi

Auzim-vedem că de la începutul anului se scumpesc toate produsele de bază: pâine, ouă, carne, lactate, curentul electric, combustibilul lichid, mai bine să spunem carburanţi, singurele care se ieftinesc sunt produsele de lux: bijuterii, iahturi etc.
Patronatele din industria alimentara spun ca pretul carnii de pui va creste cu 20%. Carnea de vita si cea de oaie vor avea preturi cu pana la 50% mai mari, iar pentru carnea de porc vom plati cu 25% mai mult. Producatorii din Industria Laptelui avertizeaza ca laptele si branzeturile se vor scumpi cu 20-25%. Si curentul electric se va scumpi cu patru la suta, de la 1 ianuarie.
Patronatele avertizeaza ca majorarea accizelor la carburanti si energie electrica vor genera efecte in lant. Accizele pentru anul 2010 se vor calcula la un curs de 4 lei si 26 de bani , cu 14% mai mare fata de anul trecut. Benzina se va scumpi de la 1 ianuarie cu 20%, iar tigarile cu 34%. Tarifele politelor RCA vor fi mai mari cu pana la 100 de lei decat în anul 2009. Pentru un autoturism de 1.300 de centimetri cubi, asigurarea obligatorie va costa 420 de lei, adica aproape o treime din salariul mediu brut din septembrie.
Va fi un an mai greu, un an în care pentru clasei de mijloc îi va fi greu să supravieţuiască nu ca indivizi, ci ca elemente ale unei clase sociale, va simţi că nu trebuie să existe, că nu trebuie să emită pretenţii.
Pentru aceştia şi pentru cei mai săraci se scumpesc toate, iar pentru cei bogaţi se ieftinesc multe.
GuvernulBoc III a decis, printr-o ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Fiscal, ca din 2010, în vremea lui Boc IV, să fie eliminate accizele pentru produsele de lux, precum confecţiile din blănuri naturale, bijuterii, parfumuri şi arme de vânătoare.
Preţurile caselor scad, în aşa fel încât cine are bani să cumpere cât mai multe, preţurile bărcilor scad fiindcă pare că nu mai are cine le cumpăra, preţul automobilelor pare să scadă, numărul vânzărilor de autoturisme a scăzut, dar numărul automobilelor de lux vândute anul trecut în România este indecent de mare.
Peste toată criza din această ţară, zgomotele din tulumba de propagandă PDL legată de readucerea comunismului prin votarea proiectului Iohanis, pare acum să prindă un contur... demistificat de zvonuri şi proceduri securistice.
Băieţii cu vidanja, care s-au umplut de bani prin romanica vor să devină şi mai bogaţi şi mai stilaţi şi mai deputaţi şi mai miniştrii, ca să poată lua în voie toate… deciziile legate de soarta unui popor de care nu le pasă.
scris pe 30,12,2009

Cetatenii de linga mine

Cetăţenii de lîngă mine au problemele lor, uneori atat de vizibile încat este clar că nu mai pot fi atenţi la problemele altora, indiferent că aceştia au probleme mai mari decat ale lor. Adesea m-am bucurat de iniţiativele colegilor mei, tineri liberali de a ajuta. Asta în condiţiile în care mulţi dintre ei au la randul lor probleme. A fost o problemă legată de sange, ei au venit cu ideea să donăm sange, iar fetele au fost chiar mai curajoase decat băieţii. A fost nevoie de o mană de ajutor în cartier, ei şi-au luat tricourile de lucru, uneltele şi timpul liber şi au trecut la vopsit borduri, garduri, curăţenie în parc. Au crezut că pe timpul vacanţei pot fi tutori ai copiilor de la casuţe şi au mers cu puţinul lor să îi facă să zambească pe aceşti copii dornici de relaţii frăţeşti aproape cu un pic mai varstnicii lor. Despre activitati culturale a fost vorba, au fost sa se cultive! Despre asistenţă a fost vorba, au acordat-o!
Apoi, la sfarşitul anului, când ai noştri tăiau porcii şi se pregăteau de Crăciun, Excelenţa Sa Mark Gitenstein, Ambasadorul SUA, a fost prezent, incepand cu orele 10:00, la un eveniment special de voluntariat desfasurat pe santierul Asociatiei non-profit Habitat for Humanity, in localitatea giurgiuveana Izvoarele. Actiunea de la Izvoarele nu este singulara pentru familia Gittenstein, pentru ca, in noiembrie, Excelenta Sa a participat la “Ambassador’s Build” pe santierul Habitat din Baltesti, Prahova. La Izvoarele am fost alături de domnul ambasador mai mulţi tineri politicieni, Preşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Beianu, subprefectul Daniel Fiţa, subsemnatul.
Cred în continuare că această clasă politică trebuie să şi dea, să şi ofere, înainte de a cere şi chiar dacă suntem puţini şi mai ales tineri cei care încercăm să fim realmente alături de concetăţenii noştri aflaţi în dificultate, e totusi un semn că măcar se schimbă generaţiile. Iar această generaţie mai tânără cred că are de învăţat mai mult din istorie decât din mediul ambiant, dar neîmbietor al politicii româneşti, dar şi de la politicienii din afară care dau adevărate lecţii civice, la care însă de obicei, profesioniştii chiulului din România rămân mulţi politicieni. Anul 2010 va fi unul greu, în care solidaritatea va însemna mai mult decât de obicei. Cred în tinerii mei colegi şi pentru asta stau mai linistit, gandindu-mă la insanatosirea viitorului nostru si speranta ca fiul meu va trai normal!

GRAŢIA A PATRA, un soi de scrisoare, dar nu psalm

Aici, la noi, Dumnezeu ne lasă să ne facem de cap,
Ne lasă să ne îngropăm în manele şi-n bere,
Ne lasă să ne ascundem în peşterile prostului gust.
Aici, la noi, Dumnezeu ne dă lumină din spaime,
Ne depăşeşte uşor de parcă ne-ar deparazita,
Ne lasă să simţim mai curat pe de-a-ncetul.
Aici, la noi, Dumnezeu ne răsuceşte ca pe nişte frunze
Ne învârte în ţigara lui de tămâie şi smirnă,
Ne înghesuie lăturiş în rost, uitându-se în ochii noştri.
Câteodată, noi-frunze, noi-păsări, noi-petale,
Simţim în preajmă că Dumnezeu ne pune la masă
Şi-atunci ne dăm cu capul de praguri de sus.
Indiferent de rasa noastră, aici, la noi, spaimă nu e,
Dumnezeu ridicat din împietrirea privirilor noastre
Ne zâmbeşte scuturând frimiturile din barbă.
Doar presiunea străzii şi stresul din capul nostru
Ne împiedică să vorbim cu el. Altfel
Graţia aceasta ne-ar fi cuprins şi pe noi.

Raspuns la Lumea lu' astia micii, PEPI, Cosmin, Mugurel.

Subtitlu:P'ailalti nu-i bag in seama ca nici ei nu au vreo invartita cu mine.

Pepi Mustateanu ma tot bate la cap, mai mult la telefon, pe strada si la sonerie, decat in scris, ca a scris de mine, ca trebuie sa ii raspund. Eu, care chiulisem de la biserica in ziua de nastere, fiind fain frumos la spitalul de langa monumentul cu soldati necunoscuti din Giurgiu, nu-i raspund. Ei fac niste chestii haioase, se intalnesc, pun de-o gasca si Pepi imi zice: noi suntem vii, tu esti mort. Eu raneam zapada din fata blocului cu lopata mea personala si cu inca un vecin, ei se ocupau de chestii spirituale. Eu ajutam vecinii sa nu cada pe gheata, ei ne ajutau sa trecem mai usor peste sarbatori. Pai, in atari conditii ei se apuca sa ii scrie scrisori lui Dumnezeu , ca asa au citit intr-o carte. Eu, eremitul ratacitor de cardul lor, care vreau sa cant ca un cocor pentru cocori, le transmit si pe aceasta cale- si dacă Dumnezeu e aşa de băiat finuţ cum îl ştiu eu, şi cam e, numa’ atâta vă rog – să-l ţineţi ocupat cu rugăciunile voastre, că dacă se plictiseşte poate uită de mine şi nu îmi mai frige un început de an ca în 2009.
Căutaţi în arhivă, dacă vă roade curiozităţile, daca nu pe goagal, ca sigur gasiti o chestie cu nr 66.09.09, data de pititomicul-co-mic!
Cât despre voi (staţi să îmi şterg o lacrimă de emoţie, că mi-a intrat zeama de ardei iute de pe deste în ochi, ala de se mananca cu sarmale) – vă mulţumesc că mă citiţi. Că sigur fara voi, viaţa mea era mult mai puţin colorată! Adică era, da’ numai de culoare indigena si indigesta. Aşa că vă doresc multă sănătate, vouă şi familiilor, împăcări cu dusmanii, că nu face bine la kharme, bani de baut vinuri fierte sau sucuri naturale , succese meritate pe deplin, multă bucurie despre sărbători,dupa sarbatori, bani de timbre pentru lumea ailalta si foldere groase pentru raspunsuri. Altceva – veselie,radacini, halate de casa si papuci, avere, maşini care nu se strică şi zero şpăgi & amenzi date sau luate. Asta indubitabil . Haide, pa, ca azi este ziua mea!

de ziua mea , repet şi eu, fiţi suflete vii!

În Suflete moarte lectorul lui Gogol poate identifica fără greş paternitatea mai tuturor eroilor din literatura rusă a veacului trecut.

Buni şi răi, monstruoşi şi omenoşi, generoşi şi canalii, din Suflete moarte se trag, deşi starea lor civilă e atât de diversă şi dezorientată la prima vedere: Iuduşka şi Piotr Bezuhov, Oblohov şi Levin, Bazarov şi Smerdiakov. Omul din cutie şi Idiotul, Rudin şi Nehliudov, zeci şi zeci alţii, de prisos să-i înşirăm, fiindcă sunt prezenţi în amintirea oricui. Iar lectorul, identificând fără greş genealogia gogoliană a acestor eroi, tot aşa de lesne mai poate găsi în Suflete moarte şi o prefigurare aproape completă a mai tuturor problemelor conflictelor, întrebărilor, avertismentelor şi chiar a eroilor care au predominat literatura rusă a veacului trecut.

Ca din pământul gras al stepei după ploile primăverii, când irumpe la dogoarea soarelui cea mai dezordonată şi năvalnică vegetaţie, în cel mai straniu amestec şi cea mai frenetică întrecere, tot aşa după opera lui Gogol s-a dezlănţuit o bruscă irupţie a energiilor creatoare, care a înălţat într-un svâc literatura rusă pe primul plan al culturii europene în mai puţin de cincizeci de ani, atingând şi depăşind nivelul literaturilor mai favorizate de împrejurările istorice şi geografice, cu tezaure acumulate în decurs de veacuri... Fenomen greu de explicat, cu neputinţă de imaginat, fără un precursor de covârşitoarea incarnaţie a specificului rus care a fost, după Puşkin, Nicolai Vasilievici Gogol, şi fără o operă de prodigioasă acţiune germinativă a Sufletelor moarte.

Silit să se îndepărteze de patrie în Germania, în Elveţia, în Franţa şi mai cu seamă în Italia, a păstrat o perspectivă în spaţiu a operei sale: veşnic nemulţumit de cuprins şi de formă, Gogol a modificat şi a transcris în medie măcar de opt ori fiecare capitol al cărţii. Treptat, viziunea lui a trecut de la Cervantes la Divina Comedie a lui Dante, cum dovedeşte atât subîmpărţirea cărţii în cânturi în loc de capitole, cât şi coperta ediţiei a doua din primul volum desenat cu mâna proprie şi unde menţiunea "poem" depăşeşte grafic de trei ori în dimensiuni celelalte slove ale literelor.

Luptând cu aceste veşnice nemulţumiri de sine ale artiştilor şi ale omului, luptând cu cenzura în condiţii de un grotesc vrednic de episoadele poemului său [...], Gogol a ieşit vlăguit, stors, copleşit de uriaşa întreprindere la care n-a mai rezistat făptura lui şubredă şi bolnăvicioasă, cu nervii destrămaţi.

Opera şi-a continuat misiunea şi după moartea-i prematură, fecundând literatura rusă aproape un veac întreg şi ţinând urmaşii cu atenţia veşnic mărită la alarmele veacului, după povaţa adresată cu puţine zile înainte de a închide ochii, într-un adevărat şi mişcător testament scriitoricesc: "Nu fiţi suflete moarte, ci suflete vii!..."

La mulţi ani celor ce poartă numele Sf. Ioan!

Din cei 2.002.454 de români,care poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul, 1.464.311 sunt bărbaţi, iar 538.143 sunt femei.
Dintre acestia Ionel sunt 148.035.
Unul dintre ei se numeşte Ionel Muscalu şi vă salută din paginile acestui blog.
Le spun “la mulţi ani!” celorlalţi 2.002.453 români care celebrează cu numele lor pe Ioan Botezatorul si Înaintemergatorul Domnului, cel mai mare dintre profeti.

Sinaxar 7 Ianuarie

În aceasta luna, în ziua a saptea, soborul Sfântului Prooroc înaintemergatorului Botezatorului Ioan.
Dupa cum este obiceiul, Biserica dreptmaritoare a rânduit ca dupa unele mari sarbatori ale Mântuitorului sau ale Maicii Domnului, în ziua care urmeaza praznicului sa fie cinstit principalul personaj secundar al marii sarbatori.
Astfel, în ziua dupa Botezul Domnului facem praznuire de sfântul Ioan Botezatorul si Înaintemergatorul Domnului, cel mai mare dintre profeti, glasul care striga în pustie "gatiti calea Domnului", turtureaua pustiei care a binevestit primavara harului, faclia Luminii dumnezeiesti, rasaritul ce a vestit pe Soarele Dreptatii, ca un înger pamântesc si om ceresc, care sta la granita dintre cer si pamânt si uneste Vechiul si Noul Testament. Trimis de Dumnezeu în desert sa anunte vestea cea buna a venirii lui Mesia Hristosul, si sa pregateasca calea lui Iisus, Ioan îsi împlineste misiunea botezând pe Isus în apele Iordanului. De acum stralucirea lui urma sa scada, iar a Mântuitorului sa creasca.
Totusi, chiar dupa venirea Harului si moartea lui ca martir, Ioan Botezatorul continua sa fie pentru crestini, în sens duhovnicesc, Înainte-Mergatorul Domnului. Model de înfrânare, de pocainta, de curatire de patimi prin asceza si rugaciune, initiator al vietii monastice si a celei pustnicesti, Ioan nu va înceta niciodata sa fie cel care gateste calea ce duce la Hristos.
Mai multe despre viata sfântului Ioan Botezatorul ne povestesc sinaxarele celorlalte sarbatoriri pe care Biserica i le-a rânduit:
· Zamislirea sfântului Ioan Botezatorul (23 septembrie)
· Nasterea sfantului Ioan Botezatorul (24 iunie)
· Taierea capului Înaintemergatorului (29 august)
· Aflarile capului (24 februarie si 25 mai)
Si tot în ziua aceasta s-a asezat si aducerea preacinstitei si sfintei sale mâini în cetatea împarateasca a Constantinopolului.
A doua zi dupa dumnezeiasca Aratare, am luat dintru început, de la Sfintii Parinti, sa praznuim Soborul sfintitului Prooroc înaintemergatorului si Botezatorului Ioan, ca unul care a fost slujitor al tainei dumnezeiescului Botez al Domnului. Si s-a asezat si acest praznic pe lânga celelalte praznice ale sale, pentru a nu trece sub tacere nici una din faptele lui minunate.
În aceasta zi se mai praznuieste si aducerea preacinstitei sale mâini la Constantinopol, care s-a întâmplat în urmatorul chip: Sfântul Evanghelist Luca, ajungând în cetatea Sevastiei, unde se spune ca a fost îngropat trupul înaintemergatorului, si luând de acolo mâna dreapta a proorocului, a adus-o în cetatea lui, la Antiohia, unde prin ea s-au savârsit multe minuni. Una dintre aceste minuni este si aceasta: Un balaur îsi avea cuibul în preajma cetatii Antiohiei. Pe acest balaur, locuitorii pagâni de acolo îl socoteau a fi dumnezeu si-l cinsteau cu jertfe, în toti anii; iar Jertfa adusa lui, era un om. Balaurul târându-se afara din cuibul sau, si aratându-se înspaimântator la vedere, casca gura mare, lua jertfa si o sfâsia cu dintii.
Si trecând timpul, a venit si rândul unuia dintre crestini sa dea pe fiica sa balaurului. De aceea tatal fetei, alese ca jertfa, se ruga lui Dumnezeu si sfântului Ioan Botezatorul, ca sa i se izbaveasca fiica de moartea cea amara. Si i s-a luminat cugetul sa faca urmatorul lucru: a cerut sa se închine la sfânta mâna a sfântului Ioan; si în timp ce saruta mâna, el a rupt cu dintii, în ascuns, degetul cel mare de la mâna sfântului; si dobândind ceea ce dorea, a iesit din biserica. Iar când a sosit ziua de jertfa si era adunat tot poporul, a mers si tatal fetei ducând pe fiica sa. Si apropiindu-se de balaur, care casca gura si astepta jertfa, i-a aruncat în gâtlej sfântul deget al înaintemergatorului. Iar odata cu aceasta, balaurul a murit. Si tatal s-a întors acasa, cu fiica sa vie, povestind minunata ei izbavire. Iar multimea poporului, minunându-se de aceasta mare minune, a multumit lui Dumnezeu si Sfântului Ioan, zidind o biserica mare închinata Sfântului.
Se mai spune iarasi ca la praznicul Înaltarii cinstitei Cruci, era înaltata de arhiereu si aceasta cinstita mâna a Botezatorului. Si când se înalta, uneori se desfaceau degetele, iar alteori se strângeau, si desfacerea degetelor însemna belsug de roade, iar strângerea, lipsa si nerodire. Pentru aceasta multi împarati, dar mai ales împaratii Constantin si Romano, Porfirogenetii, care au împaratit în anii 912-959, doreau sa dobândeasca cinstita mâna, pentru ca nu cumva sa ajunga acest odor în mâinile pagânilor.
Deci în vremea lor s-a facut mutarea cinstitei mâini a înaintemergatorului, prin diaconul Iov, de la biserica Antiohiei si a fost adusa la Constantinopol, chiar în seara dumnezeiestii Aratari, la Vecernie, când este obiceiul sa se savârseasca de catre crestini Agheasma. Iar iubitorul de Hristos împarat, sarutând cu dor aceasta sfânta mâna, a asezat-o în palatul împaratesc.

Azi implinim 19 ani de la reinfiintare

Pe 6 ianuarie 1990 Partidul National Liberal a reaparut puternic pe scena framantarilor politice din Romania.
Dupa înscrierea oficiala la Tribunalul Bucuresti, la 6 ianuarie 1990 a Partidului National Liberal si dupa sedinta de reconstituire a partidului în care Radu Câmpeanu a fost desemnat în functia de secretar general al PNL, a început organizarea în judetele tarii a filialelor acestui partid.


1990 este atât momentul reînfiinţării Partidului Naţional Liberal, cât şi primul an în care valorile şi ideile liberale au început să-şi facă din nou loc în mentalul colectiv. Reînfiinţat la 15 ianuarie 1990 prin Decizia Civilă nr. 4 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, PNL era continuatorul Partidului Naţional Liberal constituit în 1875, în condiţiile în care grupuri liberale existau în Ţările Române încă dinainte de revoluţiile de la 1848.

Desigur, nu uitam ca PNL este cel mai tanar partid vechi din Romania.

O femeie, un tanar si peste o suta de ani...

Smaraiada!
Smara era din Tirgoviste, sora doctorului Andronescu. In tinerete fusese frumoasa si nu lipsita de talent literar. De un patriotism cam declamator, devenise fara sa vrea, muza scriitorilor umoristi de pe vremuri, Raneti, Teleor.
In 1905, un poet, Doinaru a publicat o poema umoristica Smaraiada.
Erau nedrepti cu aceasta romanca, este drept cam declamatoare, dar sincera, care prin 1900 s-a dus in Norvegia, iar la intoarcere a scris doua interviuri cu H. Ibsen si B. Bjoerson, care pot fi citate ca model de tinuta literara si de inteligenta folosire a interviului, pentru a face portretul unui scriitor. Ca acum 109 ani o femeie romanca stia de existenta unui Ibsen si a unui Bjoerson este o indicatie sigura a intelectului acestei Smara... Despre Doinaru cine mai stie ceva?
Sadoveanu, un tanar scriitor de succes a fost invitat de Spiru Haret, marele ministru al Scoalelor la o discutie la domiciliul ministrului din strada Verde. Era in 1905, Sadoveanu a vorbit in deplina libertate si dupa voie, criticand greselile grave pe care le sesiza el la administrarea educatiei in acel moment in Romania. Haret si-a luat cateva note. Peste putina vreme Sadoveanu era numit inspector al cercurilor culturale si bibliotecilor populare, desi avea 25 de ani.
Deci, in 1905, un tanar putea sa critice fara frica erorile administratiei in plin regim oligarhic si ca rasplata sa devina inspector guvernamental pe acea problematica... Despre Spiru Haret vorbim si astazi si nu ma gandesc la Universitatea cu acelasi nume.
Mai tarziu, cand nu mai era tanar, Sadoveanu a preferat sa taca sau sa scrie Mitrea Cocor.
Dar nu despre Sadoveanu vreau sa cutezam acum, ci despre o atitudine care in urma cu o suta cinci ani avea succes in Romania.
Cred ca ar trebui sa avem o atitudine corecta fata de ceea ce se intampla langa noi, sa nu ne sfiim sa o spunem si sa continuam acest lucru mai cu osebire in aceste vremi stranii, subrede...

Am fost lenes... m-am odihnit!

Au trecut sărbătorile, am trecut şi eu la treabă.
Am fost leneş, m-am odihnit, m-am lăsat în voia lui fără plată.
Acum începe un an nou cu noi provocări, cu multe necunoscute.
Am zis în glumă că îmi propun pentru anul acesta să nu mai merg la sală, dar nici anul trecut nu am ajuns, aşa că unde e noutatea?
Am spus că mă apuc de fumat, dar s-au scumpit aşa de tare ţigările, încat cred că e cea mai proastă idee.
Am spus că o să-mi vand maşina, ca să trec de criză, dar nici nu e a mea şi nici nu mai e vreo modă să îţi vinzi maşina.
La dracu, astea trebuiau făcute de anul trecut sau de acum doi ani, dar eu eram ocupat cu serviciul, cu politica, cu scrisul... în loc să fiu atent la ce îmi doresc.
Aşa am ajuns la concluzia că anul ăsta îmi doresc un gard!
Dacă am gard, o să am şi teren.
Dacă am teren, pot să îmi mai fac vreo patru-cinci visuri... aşa că mă gandesc la cuiul lui Pepelea.
Se vede că am fost leneş, că m-am odihnit în acest sfarşit de an!