Pe langa mesajele pe care de obicei le ignoram , considerandu-le capcane de server, ne ajung cateodata si apeluri adevarate pe care NU AVEM VOIE SA LE IGNORAM. Vremurile grele pe care le traversam fac dificila decizia de a alege sa contribuim, desi suntem alaturi cu sufletul de parintii adoptivi ai Mirunei.
Cu toate acestea , sa dam mai departe acest apel in speranta ca, undeva, cat mai repede, prin lantul de mesaje creat la care vom contribui si noi, una sau mai multe inimi generoase vor gasi o solutie pentru a salva acest suflet de copil.
Miruna Dudau imi transmite un mesaj despre o alta Miruna:
Miruna are doar 3 ani şi jumătate. Este o fetiţă cuminte şi prietenoasă cu ochii mari şi albaştri şi cu un zâmbet candid care te cucereşte din prima clipă de când o vezi. La fel i-a cuceit şi pe cei doi soţi Leontina şi Ştefan Prodan în momentul în care au văzut-o la spital. Fusese abandonată la doar cinci zile după naştere de către mama sa biologică dar a avut şansa să fie văzută de şoţii Prodan care îşi doreau cu ardoare un copil şi care la scurt timp au şi adoptat-o pe micuţă. De atunci Miruna este copilul lor, căruia au încercat să îi ofere tot: dragoste, atenţie şi condiţiile materiale în care Miruna să crească fericită şi să nu-i lipsească nimic. Viaţa fericită a familiei Prodan a luat însă o întorsătură tragică în luna iulie a acestui an când, într-o dimineaţă, Miruna s-a trezit cu jumătate de faţa paralizată şi privirea fixă. Panicaţi părinţii au luat-o în braţe şi au fugit cu ea la doctor. După mai multe investigaţii medicii din Bucureşti au descoperit că micuţa de doar 3 ani şi jumătate are o tumoră de lob parietal de 3 cm şi jumătate care creşte extrem de rapid, singura soluţie fiind o intervenţie neurochirurgicală urgentă într-o clinică profesionită din Germania acolo unde şansele de reuşită ale intervenţiei şi de recuperare sunt de 90%. În România din păcate nu există aparatura modernă de care dispun medicii din Germania, care să analizeze activitatea creierului Mirunei şi să determine zona tumorală cu precizie, înainte ca aceasta să fie operată. Între timp crizele micuţei sunt tot mai dese, deşi aceasta se află sub tratament. Singura şansă ca Miruna să crească şi să trăiască ca un copil normal este intervenţia chirurgicală din Germania, programată pe data de 26 octombrie, de fapt reprogramată pentru că părinţilor le-a fost imposibil să strângă 85.000 de euro, costul iniţial al operaţiei. Acum i-ar costa 50.000 de euro numai operaţia, bani pe care părinţii nu îi au şi nici nu îi pot obţine într-un timp aşa de scurt decât cu sprijinul nostru, al tuturor. Prietenii, cunoştinţele, colegii şi rudele i-au ajutat cu sume modice dar astfel au reuşit să strângă în jur de 6000 de euro. Şi-ar vinde locuinţa dar este ipotecată, bani să achite creditul la bancă nu există şi din salarii nu au putut aduna mare lucru. Au nevoie de ajutorul nostru pentru ca Miruna să fie salvată şi asta urgent. Foarte urgent! În caz contrar, dacă micuţa nu va fi operată în Germania luna viitoare nu va mai putea fi salvată şi va paraliza complet. Va fi condamnată să trăiască, impropriu spus să trăiască, fără să se poată mişca şi fără să reacţioneze normal. Miruna are nevoie de noi pentru a primi o a doua şansă la viaţă, după ce prima şansă a avut-o când a fost adoptată de aceşti oameni minunaţi care o iubesc necondiţionat şi care trăiesc într-o dramă de când au aflat de boala Mirunei. Oamenii care mai au încă resurse de a fi oameni şi care înteleg măcar într-un procent infim drama familiei Prodan sunt rugaţi să doneze orice sumă, în conturile menţionate mai jos. Pentru a oferi şansa la o viaţa normală Mirunei putem contribui toţi, cu o sumă cât de mică, niciun efort nu este prea mare şi nici o donaţie nu este prea mică.
Miruna ne va zâmbi într-o zi pentru gestul nostru şi e posibil ca şi Dumnezeu să ne zâmbească prin Miruna!
Telefon: 0762651528
Email: leontina_pro@yahoo.com
Conturi:
RO05BPOS19007061243RON01 – BANCPOST SUCURSALA GIURGIU
RO37BPOS19007061243EUR01 – BANCPOST SUCURSALA GIURGIU
Titular conturi: Prodan Leontina
Un comentariu:
Multe nenorociri sa întâmplat cu acest înger mic. Este atât de dureros să auzi povestea ei. Mă voi ruga lui Dumnezeu pentru sanatatea ta. Suport pentru toate domnilor. Richard are nevoie de tot ajutorul din lume.
Trimiteți un comentariu