STARE DE FUNIE LÂNGĂ MAREA CORABIE

Sforar împodobit cu meşteşugul aţei,
Cu dulci alaie limpezi de galbeni târgoveţi,
Împânzuiam de-o vreme spânzurători cu braţe
De care atârnat-am popi, ziarişti şi poeţi.
Ţăranii mei de taină-n gumarii lor de tihnă
Zâmbeau cu coasa-n mâini şi secera la brâu,
Cosind printre morminte şi secerând de-o pâine
Pe care au vândut-o pe peştii de la râu.
Femei râzând de roşu, având obraz de sticlă
Clipeau cu înţelesuri trecute-n calendar,
Un post şi o-ndoială de înger dat din pâclă
Sforar, înţepenirea o-mpodobeam de dar.
La margine de tuse cădeau ades plămânii,
Izbind cu flori de rouă prin albe iasomii,
Împodobit de ceruri cu meşteşugul lunii
Eu rup din nopţi eresuri cu macii rupţi din vii.
În spicele prea blonde şi-n paşii rupţi din iarbă
Dezacordat ca mâna atinsă pân’ la nervi,
Lângă pădurea surdă stă vânător de capră

Un trist sforar de aţe, un suflător în ţevi.