miercuri, octombrie 20, 2010

Pentru a-şi păstra privilegiile, guvernanţii vor să taie drastic ajutoarele sociale

Potrivit purtătorului de cuvânt al PNL Giurgiu, Ionel Muscalu, Guvernul României are pe masa de lucru în această perioadă mai multe proiecte de acte normative care vizează reducerea drastică a ajutoarelor sociale pentru cele mai defavorizate persoane din România. În sprijinul afirmaţiilor sale, Muscalu a şi prezentat copii după o parte din documentele de lucru care vizează aceste reduceri. Conform acestor documente, un adult cu handicap grav care nu realizează venituri şi primeşte în prezent o indemnizaţie lunară de 340 de lei, ar urma ca de la anul să primească doar 205 lei; persoanele cu handicap accentuat ar urma să primească 160 de lei în loc de 250 lei, iar cele cu handicap mediu – 20 de lei în loc de 35 lei.
În furia lui, Guvernul intenţionează să oblige însoţitorii persoanelor cu handicap să aibă grijă de minimum două persoane, pentru a nu pierde 50 la sută din leafă, iar cei care vor să mai câştige 200 de lei la salariu ar trebui să aibă în grijă trei persoane cu handicap.
Dacă documentele de lucru vor fi aprobate de guvern, nu vor scăpa de tăieri de indemnizaţii nici persoanele persecutate de fostul regim comunist, victimele Revoluţiei, iar Casa de Naţională de Pensii nu va mai avea voie să procure bilete de tratament.
Dacă aceste măsuri vor fi puse în practică vom avea încă o dată dovada că  actualii guvernanţi nu caută soluţii pentru a proteja persoanele defavorizate, ci soluţii prin care să-şi conserve privilegiile. Nu-i interesează crearea de locuri de muncă, nu-i interesează viitorul şomerilor şi tineretului. Tot ce vor este să fure în continuare cu orice risc, fără să le pese de consecinţe”, a spus Muscalu.
Ioan Mănăilă

2 comentarii:

Karla spunea...

Tocmai ce am auzit pe radio RTL ca pâna si regina Marii Britanii renunta la o parte din confortul personal...
Nivelul sau de trai va scadea cu 15%. Guvernantii nostri...

Unknown spunea...

Regina-i Regina! De aceea o iubesc englezii si ii canta sa traiasca!

EDRAH_Giurgiu PHASE I