luni, iunie 27, 2011

Cine l-a inventat pe Dumnezeu si de ce trec anii?


                        De Ionel Muscalu, provocat de Philippe Legrand şi Andrei-Mihail Muscalu




















E vremea !  Şi sezonul. Pentru a da aripi viselor noastre şi pentru a ne transforma iluziile în realitate.
Chiar omul care este un pic trecut, chiar el, mai ales el, are un pic sentimentul de a fi, de a trăi.
Vacanţa creează acest efect. Distanţa de asemenea.  Parfumurile.  Orizontul.  Vântul.
Peisajul...  Marea.  La Bucureşti, la Giurgiu. În alte capitale de ţară, de judeţ.
În satele noastre pitoreşti, de asemenea. Întotdeauna ai nevoia aceasta a evadării pentru care cauţi vacanţele: parfumurile, orizontul, vântul, peisajul…şi uneori ai această senzaţie că te afli pe malul mării şi totul este extraordinar, chiar dacă nu te afli acolo...
66% dintre români nu îşi mai permit să meargă în concediu nici măcar în România. Cei care merg în străinătate preferă auobuzul, adică merg mai mult decât stau, aşa fără parfumuri, vânt, orizonturi.
Prins cu gândul la situaţia de la locul de muncă, prins cu politica, prins cu creditele la bănci şi cu gândurile despre cum să trăim mai bine, am uitat un pic despre lumea mea secretă, pe care vacanţa mi-a redat-o mereu cu forţă, curaj, cu şi mai plin peste aşteptări.
În această lume, criza economică nu are decât puterea unei imense cascade în producerea energiei ecologice. În această lume, statul acasă, meditaţiile şi apropierea unul de altul au aceeaşi forţă ca şi curcubeul la Niagara, este zilnic şi ţine de lumină. Lumea mea secretă, pe care nu ar trebui să o devoalez, este lumea copilăriei fiului meu, un copil obişnuit, uneori răsfăţat, alteori altoit la figurat pe cultura mea ţărănească, alteori la propriu pe cultura familiei noastre normale, o lume minunată, dar în care nu sunt doar jucării, mult soare şi bucurii. Fiul meu mi-a spus în timpul campaniei europarlamentare că unii m-au atârnat pe toţi stâlpii, iar eu trebuie să mă dau jos şi să vin acasă, fiul meu îmi spune că lui îi place noaptea, fiindcă atunci nu trebuie să mergem la serviciu. Un psiholog ar spune că este un copil care simte o imensă lipsă a părinţilor lui. Eu spun că este un copil care în vacanţă a simţit sufletul părinţilor lui. La începutul acelei vacanţe, în care el a împlinit patru ani şi opt luni, mi-a pus prima întrebare cu adevărat grea: Cine l-a inventat pe Dumnezeu?
La sfârşitul ei mi-a spus că el nu vrea să treacă anii şi că îi este frică de moarte şi de sânge! Ştiu că nu este nici singurul, nici primul copil care începe să îşi dea seama că viaţa are un sfârşit, dar groaza din vorbele lui şi nevoia puternică de religie şi filosofie pentru a-i răspunde, mă fac să îmi doresc mai mult timp împreună cu fiul meu, mai mult timp pentru toţi părinţii cu copiii lor.
Fiul meu crede că Dumnezeu mişcă timpul şi că lipsa lui Dumnezeu înseamnă lipsa timpului.
 O reîntoarcere inocentă în Eden, pentru că eu nu am apucat să îi explic faza cu păcatul primordial al echipei Adam&Eva şi că el însuşi s-a născut dintr-un măr. Atunci, fiul meu, care spune că înainte de a fi copilul care este, cam gălăgios şi bârâicios, după propria-i zisă, ar fi fost înger, mă întreabă câţi ani avea el când era înger.
Fiul meu nu ştie ce ar însemna lipsa timpului, dar dacă ar fi să aleagă un nume pentru lipsa acestuia, mai curând pentru numărarea secundelor arse, i-ar spune duminică.
 Fac pariu că şi copiii voştri la fel i-ar spune! Eternitatea de duminică atrage încă în mahmureala trecerii şi arderii secundelor milioane de oameni din lumea întreagă. Măcar o duminică de am fi fericiţi!
În timpul acesta eu citeam despre o reală şi pragmatică istorie universală în care unii copii mor înainte să aibă timp să ceară apă, mâncare sau să spună că le este rău. În timpul acesta organizaţia noastră de tineri liberali, formată din copii nu prea avuţi, ba dimpotrivă, îşi încarcă zilele de fericire alături de copii instituţionalizaţi, cheltuind toţi puţinii lor bani şi multul lor timp liber întru fericirea copiilor care se întreabă şi ei cine l-a inventat pe Dumnezeu şi de ce trec anii! În timpul acesta, copii de 8-10 ani dispar de lângă părinţii lor şi, uneori, nu se mai întorc. În timpul acesta preşedintele Republicii înjură neamul românesc cu ce are şi el mai bun, cu istorie şi rege  cu tot şi-l ameninţă cu voievodizarea şi cu desfiinţarea, fiindcă nu-l mai vrem ! Aşa că mie, din cauza ideilor băsecului, mi se duce dracului vacanţa asta în care nu doream decât puţin timp liniştit să stau mai mult cu copilul meu…, fiindcă nu putem să distrugem şi vacanţele viitoare şi timpul viitor al copiilor noştri doar de vreun capriciu al matrozului iubitor de licori pe înserate şi să-l lăsăm să facă ce vrea fără să luptăm măcar cu un Referendum despre distrugerea judeţului în care nu ne-am născut (fiindcă şi comuniştii îl desfiinţaseră) şi în care încă trăim, până îl desfiinţează noul toarăş Băsescu.
În tot acest timp, savorile, gusturile, întrebările copilului, devin un timp al renaşterii noastre, al reîntoarcerii către noi şi către valorile noastre adevărate… cu gust de natural şi copilărie, pe care nu pot să o mint şi nu vreau s-o ratez încă odată!

2 comentarii:

abbilbal spunea...

Frumos derulată povestirea cu miros de marinar la saramură. Şi sper ca marinarul să stea acolo unde-i este locul, piticul să treacă la gura sobei pentru a vedea cum o duc "pălmaşii" iarna şi coana blonda cu gondola pentru a-i re-creia mintea. Oricum bulversarea României nu se va mai produce pentru că guvernanţii bat în retragere după ce au văzut ce a ieşit scormonind balega ce a mai rămas pe uliţele stalor noastre. Să sperăm că s-au dumirit şi cei ce l-au "iubit" pe Băsescu pentru că au primit un kil de făină sau ulei şi o glajă (din plastic sau tablă) de bere.
În rest, Dumnezeu să fie cu noi şi să nu ne uite de tot.

PS. Nepoata mea Ioana, care mai are încă până să facă 6 ani m-a întrebat: "Moşu, tu de ce nu mai mergi la lucru? Pentru că vrei să fii numa moşu meu?"

ionelmuscalu spunea...

@ Abbilbal: Copiii nu spun lucruri trasnite, este clar, sunt doar extrem de inocenti. Cat ii priveste pe iubitorii marinarului, care sa le fie optiunea acum?!

O poveste despre cer

         Când eram copil mergeam des la ţară. La ţară însemna libertate cu program de masă şi atenţie la cer. Dacă era vară, trebuia să...