Avida de comori formale,
Cu ochii tai iubind la frenezii,
Cand eu ma risipeam printre canale.
Apoi, ne mai spuneam si glume bune,
Calatorind pe apele lagunei,
Inabordabili.De, misteriosi! De lume.
Calatorind la marginea minciunei.
Cu mana-ti netezeam drumu-n gondola,
Lasand pe lopatar in urma iar,
Apoi saream la umbra de pergola,
Cu un frizzante langa calamar.
Trecea vacanta iute, ca si ceata,
In dimineti prin turnul din San Marco,
Parea ca ni se prelungise viata,
Noi beam vermut, doar din acela bianco.
2 comentarii:
Un poem care trezeste dorul de duca, de explorari in locuri insolite...
Si care-mi aminteste de o lectura de demult, "Venetia, iarna" a lui Roblès...
WOW:Există în "scrierile lui Robles o asprime, o bărbăţie evidentă, şi mai ales o generozitate care explică succesul lor direct; astfel, în .faţa lor, cele cîteva sute de romane care se publică la Paris nu atîrnă prea greu. (...) Robles, cel puţin, ştie ce are de spus. O ştie şi o simte cu ochii închişi, prin zbuciumul propriului său sînge. înfruntarea dintre bărbat ş femeie, demnitatea celor sărmani, tragedia datoriei, patima înflăcărată — toate acestea amestecate, cu o mare şi blîndă căldură populară —, iată temele unei opere pe care am văzut-o născîndu-se şi care a crescut precum o plantă viguroasă sub ploile şi soarele african. (..'.) Dincolo de orice graniţă, ea depune mărturie pentru toţi, noi cei care ne strîngem azi în jurul ei, ca nişte fraţi sub acelaşi soare.
ALBERT CAMUS - 1959
Trimiteți un comentariu