Nu îl suport pe Traian Băsescu.
Nu îi suport gaşca de ciraci, răspândaci, suflători în ureche şi specialişti în apariţii televizate.
Nu îi suport gloata care stă în spatele lui şi fură ţara până la os.
Am muncit pe brânci, de dimineata până dimineaţa. Am muncit cu toţi liberalii şi i-am urcat în spatele nostru pe PD, ca să îi trecem râul.
PD-ul avea atunci 6%.
Şarpele crescut la sân muşcă.
A muşcat încercând să distrugă PNL-ul, un partid de tradiţie, condus extraordinar de bine de către Călin Popescu Tăriceanu atunci, de Crin Antonescu acum.
Nu îl suport pe Traian Băsescu, fiindcă se joacă de-a Dumnezeu într-o găleată cu apă.
Nu îl suport pe Băsescu, pentru că în timp ce guvernul Tăriceanu se lupta cu puhoaiele pe bune, el îşi punea un fes pe cap şi se plimba prezidenţial.
Nu îi suport fesul, fiindcă nu există fes prezidenţial, nu există în uzanţe, iar mie mi-ar fi plăcut să ştiu că cel care mă reprezintă, mă reprezintă elegant, chiar şi atunci când eu nu pot fi elegant.
Nu îl suport pe Traian Băsescu, pentru că aduce golănia la rang de politică de stat, deşi nu este nici pe departe aşa cum vrea să pară, promovând băşcălia şi demagogia.
Nu îl suport pe Traian Băsescu, pentru că a distrus educatia României.
Nu îl suport pe Traian Băsescu, pentru că o pune pe Elena Udrea să se tragă din el, iar ea o face public.
Pentru că mai am un milion de motive pentru care nu îl suport pe Traian Băsescu, mă opresc aici, cu gândul că va mai urma.
Daca ne mai lasa CNA si ce s-o mai inventa...
Totuşi...
Nu îl suport pe Traian Băsescu, pentru că se filmează când bea şpriţ şi se urcă la volan. Aşa, ca să ne arate că el este preşedinte.
Şi încă una: nu îl suport fiindcă a reuşit să pună pe toată lumea să se certe cu toată lumea în România, în timp ce toţi avem o stare mizerabilă de trai.
7 comentarii:
Elena Udrea nu trebuie sa fie criticata doar pentru ca unii jurnalisti o fac din sprijin pentru opozitie ...
Am scris asa pe bloggul Tribulatiile Karlei: Dar cert este ca viata merge inainte, iar aici in Romania, lucrurile par a se strica de la zi la zi, cetateanul simplu sau pur si simplu cetateanul nu mai este interesat decat de propria supravietuire. Daca te uiti in ochii multora nu gasesti decat deruta. Este infiorator cum altii pot gasi in asta un cinic pas inainte, adica povestea aceea cu pestele mare il inghite pe pestele mic, chiar daca este necajit.
În Decembrie 2009, 5.204.102 (cinci milioane două sute patru mii una suta doi) români au spus la vot Nu Băsescu!
Asta e! Mai avem 4 ani şi un pic :)
Ce ma deranjeaza mai mult la Basescu, si asta nu o poate contesta nimeni, e ca a promis sa atace coruptia; nu numai ca niciun corupt nu-i in inchisoare, dar Basescu a institutionalizat conceptul, a mafiotizat (daca exista verbul asta) toata societatea...
Din cauza asta, orice ar spune, e ars pentru totdeauna...
Salut prieten
Ai un blog foarte frumos şi foarte interesant creative
este o placere sa va vizita şi comentarte
Vă las salutul meu şi braţele
o zi plăcută
în curând.
reusita caricatura "titanica"! ;-)
Nu doresc sa va flatez,pertinente observatii(simtaminte),coincid cu ale mele si vreau sa cred, cu opinia majoritatii oamenilor.Interesant blog! Succes !
Trimiteți un comentariu