Atenţie! Câinele nemâncat al lui Pavlov îşi va pierde reflexul la bec.

Da, aşa cum aţi vazut m-am întors de curând dintr-o ţară aflată în pragul colapsului, falimentului, ruinei.(Mai au mult până să ajungă România!).
Vin din Irlanda, unde la Dublin şi apoi în judeţul Fingal (despre care am a povesti lucruri extraordinare si minunate, ca şi despre cei care ne-au fost gazde- Prosper Fingal) am văzut încă odată cu ochii mei ce poate face un popor extraordinar, ca cel irlandez.
Cu toate acestea, nu doresc a vorbi despre ei, ci despre noi, cei care încă şi încă ne încăpăţânăm să ne întoarcem aici şi să ne uităm cum ţâfna conducătorului, gata să-l sufoce, nu mai convinge, cum noi nu mai suntem pe buza, ci, pardon de expresie, în fundul prăpastiei!
Cum trec zile şi nopţi? Trec nedormite pentru un sfert din poporul acesta minţit de Băsescu_Boc_Udrea, care nu ştie cum să mai facă să le ajungă salariul, cum să îşi împingă răbdările la marginea răbdării şi tăcerile păguboase până în cele mai extreme unghere ale fiinţei lor!
Să nu credeţi că  lor le este uşor!
Să nu credeţi că lor le este bine!
Să nu credeţi că educaţia lor solidă le mai poate ajunge prea mult!
Guvernul acesta de două parale şi trei poli s-a ţinut pe rezistenţa ţărănească de economie de subzistenţă şi pe bunul simţ de tip reflexo-intelectualo-comunist al clasei de mijloc(aia pe care nu guvernul acesta a creat-o)!
Acestea nu mai rezistă.
Pânzele albe sunt pline de sângele pensionarilor morţi cu zile, al copiilor în cărucior morţi pe trecerea de pietoni la ghidonul competent al doicii, loviţi de demenţi clienţi de partid cu 1,8 la mie alcolemie, al viitorilor bolnavi, care deşi au plătit o avere din salariile câştigate cinstit, nu vor avea loc în spitale de şatrele care le vor ocupa de urgenţă gratuit, fiindcă aşa vrea Băsescu şi rudele lui electoral-conjuncturale!
Deşi eram pentru a doua oară în Irlanda, m-am întors din ţara acelor prieteni extrem de atenţi la oameni şi amănunte cu o revoluţie în sânge!
Mi-am găsit câinii otrăviţi, deşi aveau 3 şi 4 luni, adică nu erau în stare să ofere decât bucurie celor care s-ar fi jucat cu ei, dar într-o ţară în care poliţia împuşcă întâi câinele celui pe care urmează să-l someze, nu e decât normal!
Altădată aş fi făcut ce se  face româneşte. Acum am întrebat ce este de făcut legal.
Mulţumesc celei care le-a dat medicamentul salvator!
Am văzut cum oameni mici se agaţă de argumente mari. Mi-am spus că ei doar pe alea le văd! 
Am văzut cum pentru crize de moment se sacrifică viitoare oportunităţi şi nu am tăcut. Şi nici nu voi tăcea în continuare! Puteţi fi martori ai acestui Divan cel puţin în fiecare vineri!
Am văzut cum poporul se schimbă după magia poporelor puternice, care ne-au cucerit încă odată şi ne cântă un dans  şoptit , pe care ne place să credem că îl  jucăm după regulile noastre.
Ei ni-l şuieră printre dinţi, noi dansăm  şi noi plătim şi vom plăti!
Credeţi că nu ştiu ce înseamnă? Ştiu şi ştiu că voi plăti fiindcă ştiu!
Am văzut cum fără să zică  nimeni pâs ne schimbăm datinile, trecem interdicţiile şi imităm filmele popoarelor pierdute.Guvernul tace.
Cât am fost plecat, dacă nu eram tot aia era,  am aflat că aici în România oamenii sunt bine, fiindcă în afară de opereta televizată, nimeni nu protestează! Guvernul se face şi el că ia în seamă!
De la Bucureşti, din partea lui buzoiană şi blondă ne va veni răsăritul, iar eu mă şi gândeam s-o sun pe Herta Müller (n. 17 august 1953, Niţchidorf,  Timişoara este o scriitoare germană de limbă germană şi română, originară din România, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2009), să vină să ne mai pompeze puţină proză în instalaţie, ca să mai răbdăm 45 de ani!
Aşa e când  magia ne cuprinde, iar poporul trebuie să îşi asume tot felul de draci şi drăcuşori, politici sau mai puţin politici, aducători de milioane de euroMAI sau de galbeni în grădini şi lucrări suspendate, pe care să le pună pe calapoade vui ttonurile  pure ale unor statiuni marine din coasta de azor a unor cornelii.
E clar că noi ne pierdem sufletele, nefăcându-ne propria datorie, pentru a o face pe a altora.
Asta e rău, fiindcă odată cu trecerea decolteelor şi a şuviţelor rămâne sufletul gol al crengilor subţiri, pe care şi o cioară le sfarâmă!
E clar, ne-am îndepărtat de tradiţii, de tot ce e al nostru,  nu ca să ne împăcăm cu noi înşine, ci ca să ne trădăm Sfinţii Eroi ai trecutului comun, pământul şi, uneori, chiar religia.
Poate că în felul acesta vom dispărea fără urmă într-o Europă în care contrariile trebuie nivelate, în care trecutul eroic pare dăunător , iar isprăvile s-au isprăvit odată cu rădăcinile crescute spre cer.


(Va urma)