miercuri, iunie 15, 2011

Desen eteric la încrucişarea zborului de fluturi verzi de noapte


Acum nici măcar cei mai îndepărtaţi dintre noi,  nu erau chiar atât de departe, pe cât ar fi dorit unii să pară că sunt.
 Din acest motiv  şi tot aş fi spus, că de acum înainte toţi trebuia să avem de a face cu ceva ce  înainte nici măcar nu bănuiam. 
Aşa că ne-am apucat să învăţăm repede de tot, ce e de făcut şi am trecut la treabă. 
În nici doua luni, cu sârguinţa  studentului căminist în sesiune, am reuşit să realizăm nenumărate proiecte, multiple, prietenoase şi apropiate colaborări. Eram aproape nebuni, deşi nu aveam ochii albaştrii şi nici nu îmi trecea prin cap să îmi pun lentile de contact……
  1. Pentru cei care nu ştiu, lentilele sunt la un moment dat recomandate DE MEDIC. Restul vine aproape întotdeauna de la sine.
  2. Altfel, restul vine de la prieteni, de la duşmani, de la organele competente… după cum spuneam, am locuit temporar în atelierele piticilor albaştrii cu feţe roz şi am avut ocazia să văd cum fabrică ei ceaţa.
În fiecare dimineaţă se trezeau înaintea celorlalţi, cu gândul la muncă şi la ceea ce urma să se întâmple peste zi, legat de treaba lor, de mintea lor, de muntele lor, de povestea lor întotdeauna alambicată şi necomplicată, totuşi.
  1. - Am înţeles, am strigat, ca oricare dintre cei cărora li s-ar fi spus să spună, daca au înţeles! Ar fi fost de-a dreptul împotriva firii să nu înţeleg sau să nu am habar ce se întâmplă. Tocmai de aceea am lăsat lucrurile de lângă mânăstire, sa aibă propriul lor statut. E adevărat că  vorbea cu mine, ca şi când ar fi vorbit cu orice copilaş de 9 anişori, iar domnişoara de bronz din Piaţa Regilor abia aştepta ca să fie luată la întrebări. Cât despre  ea, ca de obicei, lăsa tuturor chef să o ia razna şi să se împace după voie, într-un loc al fiecăruia. Eu am făcut-o, alegând joia. Afară ninsese, iar 2 tineri, adolescenţi  îndrăgostiţi la porţile nopţii, pentru care toată ura şi nepăsarea celorlalţi făceau îngeri superbi în zăpada bruxeleză, aşteptau metroul pe două peroane diferite.
  2.  m-am întors la locul meu, la pământul meu din lunca aceea plină de floarea-soarelui, care atunci arăta ca o imensă câmpie cu dinţii rânjiţi în nemernicia căldurii de septembrie şi am urlat cât am putut spre lanterna arătată mie, asemenea unui soare debil. De departe se auzea motorul unei maşini de teren româneşti, prăfuite şi neduse demult la control.
  3. Ziua Z nu a existat decât în memoria colectivă, în memoria mea şi în timpul alocat bârfelor şi, mai apoi, boarfelor. În rest, este mai mult decât clar că tot acel important dus-întors al deliciilor noastre, nu avea nici o responsabilitate acordată în istoria contemporană, în istoria generală, deci, nu a existat.
  4. Având în vedere cele relatate, rezultă din experienţa mea, accentuez, a mea, de scrib (eu având în panteonul şi altarul sufletului meu scribul la loc de cinste. Cine nu crede să vadă coperta 4 a penultimei mele cărţi sau prietenii sufrageria plină de însemne, statuete şi semne de trecere a scribului, cât şi a povestaşului prin viaţa mea), că nici un document în firea lui necompletat cum se cuvine de scribul regal nu are cum să iasă pe uşa regală etc., fără ca atunci când cineva pierde, altul să câştige.
  5. Scribul, măscăriciul şi regele ştiu la fel de multe ca şi cabinetele 1,2 ... şi au în vedere de obicei tot ce mişcă, strănută sau respiră… ori a murit şi e folositor! De aceea şi aceştia au lentile de contact, care se lipesc cu diverse materiale, printre care vin, fripturi, salate etc. şi se desprind cu dosare, cuţite în spate, reclame radio-teve.
  6. din nefericire, regii-copii, care vin, nu ştiu absolut nimic din cele ce ştiu regii bătrâni, care pleacă, pornind de la necunoscut şi ajungând la absolut nimic! Având în vedere aceste mici amănunte, saltimbancii de serviciu sunt absolut utili, iar cei care uită să dea şuturile de rigoare şi le iau singuri după foarte puţin timp, chiar de la cei care nu le-au primit.
  7. farfuriile negre ( cunoaşteţi băiatul acela care a spart-o, nedând vina pe motan sau pe vânzător, nici pe căpitanul bătrân al corăbiei, ce duhănea din pipă, în barba-i tot mai rară, e adevărat, rasă, ca să aibă acelaşi bronz ca şi chelia), cerul albastru, ochelarii bătrâneşti, obosit lăsaţi ÎNTR-UN COLŢ, AMINTEAU CĂ REGELE se pregătea să aterizeze din înalta sa maiestate în plan nu numai terestru, ci şi real. La o masă mai retrasă sta o dansatoare bătrână şi grasă, alături de celebra cântăreaţă din folclor autentic, pasivă, liniştită, aşteptându-şi trecerea spre scena improvizată la umbră de codru des toate baligile ies!
  8. la doua coteţe distanţă, curcile cereau raţelor reţete de slăbit. Cu inconsistenţa obişnuită a discursului curcilor, acestea le determinară pe gâşte, să preia controlul cetăţii eterne în noaptea aceea barbară şi să scape lumea de o lungă noapte întunecată.
  9. la marginea lumii învăţatul cu ochii închişi, vede fluturii de noapte arzându-şi aripile în dansul lor noptatic şi eteric prea aproape de lampă, simte schimbarea şi se lăsă să leviteze în absolutul unor noi posibilităţi imposibile şi impasibile.                                                    

2 comentarii:

Karina spunea...

http://karina-lumeanoastra.blogspot.com/2011/06/mihai-eminescu-mai-am-un-singur-dor.html

Pentru ca prea putina lume sau aproape nimeni nu si-a amintit azi de Eminescu...

Unknown spunea...

La Giurgiu s-a comemorat de multa floare vestita si de presa si minuni. Eu am preferat sa merg mai apoi, asa ca intrecerea epigonului pe langa poet. Mi-e greu mereu sa merg la inmormantari si comemorari, nu am vrut sa-mi vad nici macar poza din liceu. De ce? Fiindca Eminescu are dreptate, dupa Schopenhauer, si este bine ca ne mustra:
Iară noi? noi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

Şi de-aceea spusa voastră era suntă şi frumoasă,
Căci de minţi era gândită, căci din inimi era scoasă,
Inimi mari, tinere încă, deşi voi sunteţi bătrâni.
S-a întors maşina lumii, cu voi viitorul trece;
Noi suntem iarăşi trecutul, fără inimi, trist şi rece;
Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin!

Voi, pierduţi în gânduri sunte, convorbeaţi cu idealuri;
Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,
Căci al nostru-i sur şi rece - marea noastră-i de îngheţ,
Voi urmaţi cu răpejune cugetările regine,
Când, plutind pe aripi sunte printre stelele senine,
Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergéţi.

EDRAH_Giurgiu PHASE I