JURNAL DE-O SEARĂ

Gândirea exersată liber din copilărie
Mă făcea să cred că m-am născut
Din sânul drept al mamei,
De lângă inima ei stângă,
Drept pentru care nu m-am hrănit
Cu lapte, ci cu forţe plăpânde,
Înghiţind lăptucile verzi din grădină.
Am urlat totdeauna când m-a pus la sân
Căci resimţeam torentul naşterii mele din inima ei.
Repetam idiot: finit, nefinit, infinit,
Fără să înţeleg nimic din ce spuneam
Şi-mi plăcea verdele de la lăptuci
Ba, câteodat, şi laptele amar din ele.
Era seară când mi-au spus să vin,
Am venit noaptea trăgând de cep un butoi
Pe care-l purtase Diogene mai demult
Lăsând urme adânci pe degetul meu arătător
Şi am arătat tuturor pi la pătrat în cerc închis
Pe un vapor de pe Dunăre
Apoi am tăcut ruşinat
Tăgăduind-mi aptitudinile mele de povestitor.