Cântec de dor de cei ce nu mai sunt

Reazem aerul subţire
Cu răchite de omenire,
Reazem aerul mai gros
Cu brazde de om frumos.

Foaie verde , dor de ducă,
De fântână şi nălucă,
Mă doare un fum candriu
Pus în cerul vioriu.

Mă doare un coş de barză
Pus pe cucuveaua arsă
De dor flămând de copii,
Fiindcă, maică, nu mai vii!

Înapoi în fulger bate
Dulce dor de bunătate,
Când bunica ne da lapte
Covăsit în oale sparte.

Mă doare lumina turmei,
Ce-mi lăsa doar praful urmei,
Către seară, dor de jar,
Prins din focul milenar.

Şi  ceapa spartă în pumni,
Zimbrule ce faci minuni,
Rumegând la sânziene
Ouă, jumări şi himere...

Doamne, dă viscol în Rai,
Foaie verde ca de nai,
Cumpănă de iezi şi fapte
Pune-n sufletele toate.

Şi mi-i scoate dor din dor,
Dunăre de adevăr,
În lumina dumnealor,
Aer sfânt într-un pridvor!

Aleluia, Sfinte icoane,
Mi-a dat aerul de foame,
Mi-a dat apa de izvor,
Să vă plâng în gând cu dor!