Prânz cu măr pe un diamant



Pot , desigur, să evoluez dincolo de absolut,
Cu toate acestea, mă tac, utilizat-doborât,
Într-o singură picătură scursă de apă,
Hommo ad circulum , pentru cercuri,
Măsurători, tu, măsurându-mă, ceea ce stai,
Descoperindu-mă dincolo de analogii,
De sensul comun şi grotesc,
Fiindcă eu, pur şi simplu, te iubesc,
Fără condiţii din prima lună pe cetate,
Restul sunt lacăte şi şapte păcate,
Ci prin mine, exerciţiu constant,
Fără maci şi genunchi puşi pe Lună,
Fie ea şi în eclipsă, mai bine-bine, decât lipsă,
Doamne, câtă arhitectură de Soartă mi-ai dat!!!
Eu să construiesc un palat obiectat şi structurat,
Eu fiind şi constructor şi ţel, adâncit în proiectul furat,
De fiecare dispoziţie adâncită-n idee,
Ca o hermină curbată, ca o palidă femeie.
Acum simt că tu îmi dai ţelul ca o oglindă lunetă,
Ca o periculoasă şi tăcută, perfectă arbaletă,
Înălţată de mâna dreaptă în şoaptă,
Potenţial de taină, trădare şi faptă,
Nu ca în Cina aceea,
Ci ca în MĂRUL şi FEMEIA.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poezia ca spectacol, Prefaţa la Poeme din luna îngerului risipitor de Alex. Ştefănescu

Afară

Omul cu ochii mari și inima rotundă (Un fel de prefață care pictează zâmbetul pe față)