Bunicului Ziuatic
Ce naiba, nu pot să folosesc strălucirea,
Mă caută noaptea cu jocuri de vânzare,
Strigând din căruţa alegorică
Furnizori pentru clipe de rouă,
Lacrimi de obraji roşii ca varza şi sfecla,
De ceapă. Ce de legume în cântecul meu!
Vitejia prinţului de ceapă, de varză acră,
Aceeaşi poveste domestică despre dama cu bame…
Găseşti ce nu-ţi doreşti.
Unde sunt atât de doriţii îngeri?
Bunicul meu, nea Marin, neras şi orb,
Îmi aminteşte poveşti despre crimele trecutului,
Fără aplomb, cu împăcare, lângă pâinea în ţest,
Tăiată cu cuţitul lui des ascuţit.
Doamne, dă-mi lumina trestiilor plângătoare!
Tu, Doamne al lebedelor şi al păsărilor,
Ajută-mă să-mi văd obrazul nepătat de sânge
În oglinda mărului vieţii!
Pe urmă voi putea să port soarele întâmplare
În naşterea hotarului morţii,
La o sută douăzeci şi trei de ani,
Pe treisprezece aprilie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu