RATACITORI intre mit si Ecuator

Buza mea spartă de intervalul dintre degete şi zidire
Nu ridică pretenţii,
Tremură în tăcere şi aşteaptă ruginirea cuielor în
carnea crucii.
Ochiul meu vânăt în coada păunilor
Nu priveşte cerul răsfrânt în mare,
Aleargă de colo-colo la marginea amintirii,
Apoi, când prinde ideea, o înfruntă cu roşul
Rubinelor prinse în ureche.
Nici dimineaţa asta nu a vrut ca cerul să-mi fie lin,
S-a izbit şi ea de porţile visului
Până 1-a destrămat în mii de şchiopi
Rătăcitori între mit şi Ecuator.
Ştiu că mi-e dor de ea,
Dar n-am timp să i-o spun
Pentru că între timp
Mi se face dor de altceva sau altcineva.
Şi secunda nu mai aşteaptă.