miercuri, ianuarie 23, 2013

Untdelemn de cretă cerată


Poetul nu vinde fantasme, nu face decoruri de sticlă,
Îşi strânge în suflet puterea şi norii pe cer îi ridică,
Poetul nu împuşcă cetatea, deşi o dărâmă într-o zi,
Căci cine îi stă împotrivă, când oamenii prind a vorbi?

Poetul e strajă sau popă, e slugă şi uneori vânător,
Aduce din veacuri misterul cuvintelor ce încă nu dorm,
Poetul îţi dă sau îţi ia, aşa cum îi e datul - năluche,
Homer l-a salvat pe Ulysse, Elena a sfârşit pe Leuke.

La Byron avem încă un Cain, Borges domolea câte un tigru,
Pe nisipul cel alb şi Tagore înflorea muritor infinitul,
Iubind poezia cu spaimă, aşteptări de amazon licăreau,
Îeşind din ape făpturi ce Llosa şi Marquez aşteptau.

Poetul avea nasul mare, pe spate o togă de împrumut,
Trimis de atâţia împăraţi în Pontul acela pierdut,
Exilat la marginea lumii  ca Dante, Rabelais sau Oscar
Când vor să facă paradă, e bun de onor  şi-i bizar.

Poetul e acela ce moare, neuitând să-şi plătească un cocoş,
Cucuta pentru el nu-i o taină, funia e un şal mai soios,
Villon într-o iarnă grumazul şi-l vindea-n oglinzi de Murano,
În timp ce scriam foaia aceasta într-o barcă pe lacul Lugano.

Niciun comentariu:

Spre marele Nord. Întâlnirea cu Moş Crăciun în alt anotimp.

         - Pe marele vultur care a pârjolit pădurea, vuind cuvintele în gura vajnicului Väinämöinen, faurul veşnic, ce povesteşte des...