N-am cuvinte de laudă pentru legendă.
Omul a pierit gol şi s-a făcut statuie.
Oricâtă purpură am pune fantasmelor noastre,
Ele se uită în trecut asemeni păsărilor călătoare.
Năclăit de adevăr, prezentul ezită între clisă şi cer,
Supravieţuind doar fracţiuni pentru a deveni evocare,
De aceea distrug sistematic arhivele
Şi-mi majorez rodnic raţia de părăginire lucidă.
Pentru că doresc să zbor dincolo de halucinaţiile
Amintirilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu