Raţia de părăginire



N-am cuvinte de laudă pentru legendă.

Omul a pierit gol şi s-a făcut statuie.

Oricâtă purpură am pune fantasmelor noastre,

Ele se uită în trecut asemeni păsărilor călătoare.

Năclăit de adevăr, prezentul ezită între clisă şi cer,

Supravieţuind doar fracţiuni pentru a deveni evocare,

De aceea distrug sistematic arhivele

Şi-mi majorez rodnic raţia de părăginire lucidă.

Pentru că doresc să zbor dincolo de halucinaţiile

Amintirilor.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poezia ca spectacol, Prefaţa la Poeme din luna îngerului risipitor de Alex. Ştefănescu

Afară

Omul cu ochii mari și inima rotundă (Un fel de prefață care pictează zâmbetul pe față)