luni, mai 24, 2010

STANŢE STINGHERE






I

Mă tot gândesc că greşit am fost scos din mahalaua

vocabulelor.

Acolo mă descurcam bine şi înotam ca peştele

În apa pe care o cunoaşte şi-n care s-a născut.

Cine dracu’ mă pune să fiu elevat

Printre cioflingari, şmenari, boraci, chitaci,

Şmecheri, borfaşi, dilii şi diribandişti,

Băutori de cerneală şi manglitori de pixuri,

Ciumeţi, cockeri şi boschetari ?

Tocmai găinarii pe care i-am avut în vizor din copilărie.

Am intrat prin efracţie între unii care-şi zic intelectuali,

Aşa că să prelucrăm materialul lemnos

Până n-o mai avea ce să iasă din mâna noastră.

II

Mi-aş lăsa mâna să curgă lin pe pagină,

Să-şi spună ea cuvintele tactile,

Cu înnobilări de sezon şi pălărie de fetru,

Cu dungi albastre şi verzi.

Organ al nemulţumirii de sine,

Această pagină se va răzvrăti împotriva

Sufletului meu prăfuit de durerile semenilor

Şi prin ferestrele creierului îmi va urla sirena

Ca o ruptură la indiferenţa de pe-o zi pe alta.
 
III

Procedeul este simplu:

Protagonistul locuieşte de obicei în eternitate,

Îl interesează erosul, problemele ecologice, viitorul.

Relaţiile cu ceilalţi sunt frenetice la suprafaţă,

Doar cu îngerii se ceartă pe-o biografie romanţată.

Apoi, acrit de lâncezeala zilelor egale între ele,

Se vede marginalizat şi se sinucide.

2 comentarii:

Karla spunea...

Stanta III: remarcabila...:)
La care geniu etern v-ati gandit?

ionelmuscalu spunea...

M-am gandit atunci la Hemingway, dar si la Nichita si la Eminescu, cred ca un pic la fiecare dintre cei multi pe care ii citim si ii iubim pentru ce au scris!

Seară de vară

Patru păsări de aur în colțuri, Coperți de saftian, Cartea tulburătoare a însuflețirii, Nimic mai mult, nimic mai puți...