Dau de-a dura neputinţă şi spaimă
Acelor bufniţe care se cred ereţi
Şi-n zilele de toamnă deschid cramă
Boboc întru iubire pentru poeţi.
Rup bucurii cu dinţi de alabastru,
Şi le-ntorc jefuite ca pe foame,
Iar celor stând în albastru,
Le las nisipuri flămânde-n bastoane.
Cu ochii-aud lumini tot neculese,
Ivite dintre cetini de clopot mult bătrân,
Lumină prelungită, virile-mi metrese,
De abur ghilotină din cer ce-l răzbun.
Dau de pomană fumul nopţii mele,
Târşâit pe-asfaltul unui vechi roman,
Scris doar în clipe surde, rupt în clipe grele,
De un erou bărbos, dostoievskian.
Dau de-a dura din mâna mea stângă,
Din vena mea rotundă şi avară,
Dau de pomană gloria-mi nătângă,
Din pagina ursită să răsară.
Păstrez numai spinarea de poet.
Dură şi arcuită, urlând ca o fiară,
Dau tropotul de cai ce-or să dispară
Din scumpul şi nepăsătorul meu sipet.
Mai ţin de-o vertebră femeia din lună,
Să-mi lingă cu pleoapele-i lunge tot pasul,
Umbrit de un soare ce vrea să apună,
Deşi-a răsărit chiar când nu a fost cazul.
6 comentarii:
foarte frumos :)
Pe trotuarul conditiei umane mergem cu totii pe jos, chiar daca uneori vrem sa zburam...
sensibila poezie...cat ma bucur ca mai gasesc versuri care sa exprime ceva, neluate inca de curentul literar al sec 21...o zi buna in continuare!
Frumoasa reaizare poetica si un post minunat!
Imi place foarte mult poezia rasarit,caci pe undeva ma regasesc in aceste versuri...Iti multumesc foarte mult pentru comentariu tau.Succes mai departe in ceea ce vei face mai departe.
Ah, si tu soubesses como é interessante este teu blog,
pra mim, uma verdadeira torre
de Babel.
E com um jardim suspenso da
Babilônia no meio.
Gosto do colorido, do desenho das letras, as imagens.
Só com isso já invento mil poemas
sobre ele.
abraços.
E salve a Diversidade
neste mundo de meu Deus.
Trimiteți un comentariu